Astăzi, de la ora 14.30, în Cupa României, Unirea Alba Iulia – Viitorul Șelimbăr | “Alb-negrii”, în continuare cu probleme de efectiv, luptă pe două fronturi
Astăzi, de la ora 14.30, pe Stadionul “Cetate”, se dispută întâlnirea contând pentru turul al treilea al Cupei României, dintre divizionarele terțe Unirea Alba Iulia și Viitorul Șelimbăr.
În condițiile problemelor majore de efectiv, disputa din competiția “KO” este un balast pentru “alb-negri”, care au abordat ultimul joc, pierdut acasă, cu Unirea Ungheni, scor 2-3 (după ce conduceau cu 2-1 în minutul 83), cu numai 13 jucători valizi.
Nici la ora acestui meci, lucrurile nu s-au simplificat prea mult pentru amfitrioni, ce au o listă de 12 absenți, fotbaliști depistați pozitiv la testele COVID-19. Totuși au revenit antrenorul secund Mircea Oprea și atacantul Andrei David (a ieșit negativ la ultima testare), fiind legitimat pe ultima sută de metri mijlocașul Eduard Terna (21 de ani, s-a pregătit în iarnă cu Unirea Alba Iulia, ex-LPS Cetate Deva), însă portarul Sîntoma mai trebuie să aștepte rezultatele altei testări (rezultatul precedent fiind neconcludent).
Criza de lot, coroborată cu un program condensat (5 jocuri în doar două săptămâni), reprezintă principalul obstacol pentru gruparea albaiuliană, decimată în ultima perioada de pandemia de coronavirus.
“În linii mari, vom aborda acest meci cu același lot ca în disputa cu Unirea Ungheni, nu avem cum face mari schimbări. Vom vedea ce se va întâmpla”, a spus antrenorul Adrian Bicheși, ce va lipsi de pe bancă.
Până în prezent, Unirea Alba Iulia a eliminat două conjudețene, pe CS Universitatea Alba Iulia după loviturile de departajare și Industria Galda de Jos (fără a juca, întrucât găldenii nu au putut trimite în timp util rezultatele testelor către FRF). Condusă de fostul unirist Florin Maxim, echipa din Sibiu a acces în această fază a Cupei României grație victoriei repurtate în urmă cu două săptămâni sub Drăgana, scor 4-3 cu CSO Cugir. Viitorul Șelimbăr are obiectiv promovarea în Liga a 2-a și merge “ceas” în această toamnă, cu trei victorii din tot atâtea jocuri susținute în Seria a 7-a, toate în deplasare, ultima la Horezu (scor 3-1). În distribuția oaspeților se pot regăsi jucători ce au cochetat cu fotbalul din Alba: D. Tătar (originar din Blaj), A. Roșu (ex-CS Universitatea Alba Iulia), D. Groza (din Daia Română) sau Cîrstean (fost la Metalurgistul Cugir).
Cu meciul Unirea Alba Iulia – Viitorul Șelimbăr ar fi trebuit să se deschidă returul trecut, în martie, însă, din pricina problemelor financiare gazdele au anunțat că nu se prezintă și au pierdut 0-3, la “masa verde”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), spre un nou titlu, la Campionatele Naționale Under 23
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), spre un nou titlu, la Campionatele Naționale Under 23 În acest weekend, la Craiova, pe Stadionul „Nicolae Mărășescu” se dispută finalele Campionatului Național de atletism Under 23, competiție la care iau startul o serie de atleți din Alba. Printre aceștia se numără și Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU […]
FOTO: Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia
Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia Reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia s-au pregătit într-un mod inedit pentru concursurile de anvergură care se regăsesc în calendarul competițional al acestui an. Citește și: FOTO: Sportivii de la ACS Karate […]
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]