Asociaţia „Pro Copilăria”, de 10 ani în sprijinul copiilor ocnamureşenilor
La 10 ani de la fondare,
Asociaţia „Pro Copilăria” Ocna Mureş va organiza sâmbătă, 12 noiembrie, la Casa de Cultură „Ion Sângereanu”, o manifestare artistică avându-i ca protagonişti exclusiv pe copiii ocnamureşenilor, a anunţat prof. Elena Cărunta, preşedintele asociaţiei.
De-a lungul timpului, organizaţia a oferit elevilor modalităţi pentru petrecerea timpului liber, o alternativă la pierderea vremii în faţa blocului, cu cheia de gât, pradă tentaţiilor străzii. Prin munca de voluntariat, membrii asociaţiei, cei mai mulţi dascăli, s-au pus în slujba copiilor într-un alt mod decât la şcoală, implicându-se de bună voie în derularea de programe educative atractive, acţiuni umanitare, spectacole, fiind susţinuţi şi de părinţii elevilor, dar şi de reprezentanţii comunităţii.
Prof. Elena Cărunta a amintit proiectul „Dispus să ajut pe cei în nevoie”, derulat după inundaţiile devastatoare de anul trecut, care a pus în valoare calităţile voluntarilor, dar şi pe ale celor care au ajutat. De asemenea, în această toamnă asociaţia a demarat proiectul „Magia lecturii”, care promovează lectura în rândul elevilor, iar sumele care vor fi colectate în cadrul activităţii de sâmbăta vor fi folosite pentru fondul de carte necesar premierii câştigătorilor. Totodată, va fi premiat un elev care provine dintr-o familie numeroasă, cu venituri mici, dar care are rezultate foarte bune la învăţătură.
„Mulţumim şi pe această cale celor care ne sprijină, prin donaţia de 2% din impozitul pe venit sau în oricare alt mod! Îi felicit pe toţi voluntarii puşi în slujba celorlalţi prin muncă fără plată, dar cu multă dăruire”, a spus preşedintele asociaţiei, prof. Elena Cărunta. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL
5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei
Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia
Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]