Asociaţia „Hăprienii” a organizat prima ediţie a „Şezătorii de Sf. Mărie”
Miercuri, 15 august, Asociaţia „Hăprienii” (preşedinte Nicolae Plută) din satul Hăpria, comuna Ciugud, a organizat prima activitate cultural-artistică de la înfiinţarea oficială a acesteia, în urmă cu doar câteva luni.
Este vorba despre prima ediţie a activităţii „Şezătoarea de Sf. Mărie”, desfăşurată la Căminul Cultural Hăpria, manifestare gândită şi pusă în scenă de Asociaţia „Hăprienii”, în frunte cu familia preotului Augustin Orian, cu sprijinul material şi financiar al membrilor asociaţiei şi al deputatului Clement Negruţ, care locuieşte în Ciugud. Au participat peste 100 de hăprieni, de la sugari de câteva luni, la bătrâni cu părul nins, sprijiniţi în cârje.
În cadrul unui program cultural-artistic elaborat de Livia Paştiu şi prezentat de tânăra şi frumoasa Adelina Negruţ, pe scenă a avut loc o şezătoare, care a reamintit de vremurile în care bunicii şi străbunicii noştri se adunau la familia unui sătean, la clacă. „Este prima acţiune pe care o organizează asociaţia noastră, iar scopul acesteia este păstrarea şi promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare. Oamenii sunt foarte bucuroşi să se implice, iar tinerii sunt chiar încântaţi”, a declarat pr. Augustin Orian, vicepreşedintele Asociaţiei „Hăprienii”. Am discutat şi cu soţii Mirela şi Călin Morar, care mi-au confirmat faptul că lumea participă benevol la evenimentele cultural-artistice organizate în Hăpria, iar satul prinde tot mai multă viaţă de când pr. Augustin Orian a venit în parohia lor, renăscând vechi tradiţii populare.
Împletind treburile gospodăreşti cum sunt torsul lânii sau făcutul ghemelor cu glumele, dansul şi cântul popular – şi au interpretat melodii cunoscute – hăprienii îmbrăcaţi în tradiţionalele costume naţionale au reînviat o gospodărie ţărănească de acum 100 de ani, având chiar şi un leagăn cu un „bebeluş”. Clăcaşii au fost serviţi de gazde cu „cucuruz” (porumb) fiert, gogoşi, dar şi cu vin şi ţuică. Tinerele nemăritate şi-au aflat „ursitul”, prin prezicerile celor 9 farfurii, obiectul ascuns sub farfuriile aşezate „cu gura-n jos” având o anumită semnificaţie (viitorul soţ va fi: sărac, bogat, păros, mândru, ţâfnos etc). Au urmat cântece populare interpretate de tinerele satului şi un scurt program de jocuri populare cu formaţia de dansatori, aplaudate la scenă deschisă de către spectatori. La final, peste 30 de femei şi fete au fost sărbătorite cu ocazia onomasticii, primind din partea Asociaţiei „Hăprienii”, pe lângă urările de sănătate şi „La mulţi ani!, diplome de felicitare şi flori, garoafe asigurate de deputatul Clement Negruţ, iar hăprienii din sală au fost serviţi cu vin şi gogoşi, pregătite de Ana Negruţ.
La eveniment au fost ţinut să fie prezenţi primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian, viceprimarul Cornel Ceuca, dar şi fostul senator Cornel Filipescu. Felicitări şi la cât mai multe ediţii ale „Şezătorii de Sf. Mărie la Hăpria”.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră
Calendar ortodox IULIE 2025: Sfântul ILIE, cea mai importantă sărbătoare a lunii și 13 sărbători cu cruce neagră Luna iulie 2025 are 31 de zile şi începe într-o zi de marţi, când avem prăznuirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi şi a Sfinţilor Cosma şi Damian, doctorii fără de arginţi. Deşi prima zi a lunii iulie […]
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse
Guvernul pregătește trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor pentru 5 zile pe lună – surse Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește o măsură drastică pentru reducerea cheltuielilor statului: angajații din sectorul bugetar ar putea fi trimiși în concediu fără plată timp de 5 zile în fiecare lună, potrivit unor surse sindicale citate de Profit.ro. […]
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”
Analistul economic Adrian Negrescu: „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză” „La cum arată execuția bugetară, ne îndreptăm spre o tăiere drastică a salariilor în sectorul bugetar, după modelul de la precedenta criză”. este de părere analistul economic Adrian Negrescu. […]