Asistenta șefă de la Secția de Infecțioase a SJUA”: Jurnal COVID-19 – Mărturiile unei asistente medicale din linia întâi” – O carte despre trăirile ”eroilor în alb” și viața în timpul pandemiei de coronavirus

Asistenta șefă de la Secția de Infecțioase a SJUA”: Jurnal COVID-19 – Mărturiile unei asistente medicale din linia întâi” – O carte despre trăirile ”eroilor în alb” și viața în timpul pandemiei de coronavirus

Marcela Vîlcan, asistenta șefă a Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean,  a postat pe pagina personală de facebook un fragment din ceea ce ar urma să fie o carte care să ilustreze trăirile ”eroilor în alb”, dar și viața și modul de organizare în timpul pandemiei de coronavirus, intitulată Jurnal COVID-19 – Mărturiile unei asistente medicale din linia întâi”.

”Și dacă cartea mea de debut a fost „Femeia în alb”, o carte în care am adunat poezii de și pentru suflet, a doua va fi proză și va prezenta atât trăirile noastre în această luptă cât și modul de organizare si functionare în această perioadă.

ELIT

Se va intitula JURNAL COVID-19 – MĂRTURIILE UNEI ASISTENTE MEDICALE DIN LINIA ÎNTÂI

ÎNCEPUTUL

24.02.2020, ora 10.00

Primim un telefon prin care suntem anunțate (eu, în calitate de asistentă șefă și medicul șef de secție) că suntem așteptate în biroul managerului spitalului.
Ne urcăm împreună în mașină și ne îndreptăm spre sediul principal al spitalului (secția noastră fiind secție externă și se află la o distanță de aproximativ 3 km față de sediul principal), întrebându-ne oare ce s-a întâmplat de suntem chemate de doamna manager. Între noi fie vorba, niciodată nu ești chemat la manager să fii lăudat…
Odată ajunse, ne așteptau deja doamna manager, domnul director medical, doamna director economic, medicul șef UPU, medicul șef compartiment de Dermatologie, domnul director executiv DSP.
E groasă treaba, mi-am spus în sinea mea.

– Avem primele suspiciuni de infecție cu coronavirus, a spus doamna manager. Este vorba despre o familie de italieni, doi părinți tineri și un sugari de 8 luni. S-au prezentat în UPU, cu febră și simptomatologie digestivă.

Nu se cunoșteau multe lucruri despre această infecție. De fapt, nu se cunoștea aproape nimic. Doar că este extrem de contagioasă și că modul de transmitere se realizează prin picăturile expulzate prin tuse, strănut. Definiția de caz, la acea vreme, spunea că, dacă persoana prezintă una sau mai multe dintre simptomele specifice bolilor acute respiratorii (printre care și febra) și venea dintr-o zonă considerată „roșie” (zona Lombardiei, Italia, orașul Wuhan din China etc), aceasta este considerată suspectă de infecție cu noul coronavirus .

Iar pentru că familia respectivă prezenta printre altele febră și venea din Italia, iată cum s-a încadrat în definiția de caz.

A urmat o oră de discuții în care am pus la punct un plan de bătaie vis-a-vis de modul în care vom funcționa în următoarea perioadă.

Vă spuneam la început că în biroul managerului spitalului se afla și medicul șef compartiment Dermatologie, lucru pe care nu l-am înțeles pe moment însă, planul era eliberarea compartimentului de Dermatologie, aflat la demisolul clădirii în care funcționam noi, secția de Boli Infecțioase, astfel încât să transformăm acel spațiu, în spațiu destinat tratării pacienților infectați cu noul coronavirus. Atunci am înțeles totul.

Compartimentul dispunea pe lângă sala de tratament, cabinete medicale, spațiile administrative și de trei saloane: două saloane a câte trei paturi și un salon cu două paturi și grup sanitar propriu. Cele două saloane cu câte trei paturi erau deservite de un grup sanitar și duș, aflat pe hol, în imediata apropiere a acestora.

Planul mi s-a părut bun, raportat la infrastructura de care dispuneam, în sensul în care nici o altă variantă mai bună nu exista.

Secția de Boli Infecțioase este amplasată într-o clădire cu patru niveluri: demisol, parter, etaj și mansardă.

La demisol vă spuneam că funcționa pe o aripă, compartimentul de Dermatologie, de-acum transformat în Compartiment COVID-19, iar în cealaltă aripă, opusă celei dintâi, cu o altă intrare și fără să comunice cu compartimentul COVID-19, funcționa Ambulatoriu integrat al secției de Boli Infecțioase. Pe acesta l-am transformat în vestiar pentru personalul medico-sanitar și auxiliar pe perioada tratării în secție doar a pacienților suspecți sau confirmați cu infecție cu noul coronavirus.

Se plia perfect pentru această destinație deoarece dispunea de o încăpere (fosta garderobă) căreia i-am atribuit rolul de spațiu pentru costumele medicale curate, cabinetul de consultații a primit rolul de spațiu de depozitare haine civile, holul generos era locul în care fizic ne dezbrăcam. De asemenea erau și două grupuri sanitare, dintre care unul cu duș, ceea ce ne permitea igienizarea corporală ori de câte ori era necesar.

La sfârșitul fiecărei ture, echipamentele de lucru (costumele medicale) erau îndepărtate și colectate într-un sac galben, transportate la spălătorie (norocul nostru: avem și spălătorie proprie), spălate și călcate, apoi erau aduse în spațiul pe care l-am creat în acest scop (fosta garderobă), astfel încât a doua zi, fiecare dintre noi îmbrăcam echipamente curate.

Parterul secției de Boli Infecțioase este împărțit în două: o parte destinată saloanelor pacienților și altă parte destinată cabinetelor de consultații, sălii de tratament, camerei de gardă și oficiului alimentar.

Am înțeles foarte repede necesitatea unei delimitări perfecte a acestor două zone, motiv pentru care am cerut montarea a două uși de termopan (care rezistă la dezinfecție frecventă) care să despartă zona destinată pacienților (zona contaminată), de zona destinată personalului medical (zona necontaminată).
La parter există 6 saloane din care doar două cu grup sanitar propriu, iar celelalte patru sunt deservite de trei grupuri sanitare, fiecare cu duș.

La etaj sunt 9 saloane din care din nou doar două cu grup sanitar propriu iar celelalte șapte deservite de 6 grupuri amplasate pe holuri, în imediata apropiere a acestora, având fiecare și duș.

Mansarda este destinată spațiilor administrative: magazii pentru materiale sanitare, magazii pentru lenjerie curată, arhivă, sală de curs, cabinete medici și vestiare. Aceasta am închis-o complet pe perioada funcționării secției ca Spital COVID-19.
Am făcut o descriere a infrastructurii clădirii pentru a înțelege mai bine cum am gândit modul de lucru și circuitele în această perioadă.

Revin la momentul din biroul doamnei manager.

– Avem primele suspiciuni de infecție cu noul coronavirus, a spus doamna manager. Este vorba despre o familie de italieni, doi părinți tineri și un sugari de 8 luni. S-au prezentat în UPU, cu febră și simptomatologie digestivă. Să îmi spuneți de ce aveți nevoie pentru a prelua / trata pacienții, a spus, privindu-mă.

– Combinizoane de protecție, măști cu dublu/ triplu filtru, ochelari de protecție, îi răspund eu.

– Fă o primă estimare cu numărul de bucăți din fiecare, astfel încât să te descurci într-o primă fază.

Fac repede calculele și în același tîmp acestea sunt transformate de către doamna director economic în costuri pe care le transmite doamnei manager. Chiar și mie, o simplă asistentă medicală, suma mi s-a părut colosală! Am uitat să precizez faptul că prețurile la echipamentele de protecție au sărit așa cum doar la români putea să se întâmple…

– Nu contează acum banii! Protecția personalului este prioritară în această luptă. Le dăm tot ceea ce le trebuie pentru a putea lucra corect și în siguranță, a spus doamna manager.

Am iubit-o atât de mult când am auzit cum a vorbit! Mi-am spus:” Suntem foarte norocoși să o avem pe această femeie la conducere.”
Adevărul este că fără un altfel de om la conducerea unității medicale nu cred că puteam să depășim această situație.

– Trebuie să îți formezi o echipă care să lucreze la acești pacienți, mi-a spus doamna. Nu este cazul încă să expunem întreg personalul secției.

– Da. Trebuie să fim 1 medic, 6 asistente medicale și 3 infirmiere, pentu a asigura continuitatea. Mă voi ocupa de acest lucru.

– Te rog să transmiți personalului că toate care veți lucra la acești pacienți veți avea sporul maxim pentru condiții deosebit de periculoase, adică 85%.

Nu îmi venea să cred ceea ce auzeam. Ne-a oferit sporul maxim, fără să fim nevoite să îl cerem. Asta înseamna să fii cu adevărat cerebral, uman, realist, însă pe de altă parte, am realizat cât de mare era pericolul, expunerea.

Pe lângă echipamentele de protecție pentru personalul medico-sanitar și auxiliar am mai cerut dotarea fiecărui salon cu aparate de purificare a aerului cu lampă UV, care puteau fi folosite în prezența pacienților, fiind certificate pentru siguranță și eficiență, precum și altă aparatură medicală necesară în monitorizare pacienților.

Am primit tot ceea ce am cerut și am apreciat, întreg personalul secției, această implicare.

Discuția în biroul doamnei manager a durat aproximativ o oră apoi ne-am reîntors în secție aducând cu noi echipamentele de protecție necesare pentu câteva zile, puse la dispoziție de către medicul șef UPU.

Eram 5 asistente, 2 infirmiere și 2 îngrijitoare de curățenie pe tura de dimineață în acea zi. Le-am adunat pe toate și le-am prezentat situația în care ne aflăm.

– Am nevoie de 6 voluntari din rândul asistentelor și 3 voluntari din rândul infirmierelor care să lucreze pe acești pacienți.

A urmat o pauză de câteva minute în care fiecare era cu privirea în altă parte. Am analizat rapid situația în care mă aflam. Lumea era speriată și nu era dispusă să se ofere să lucreze cu acești pacienți, pentru toți banii din lume. Cunoscându-mi foarte bine personalul știam că acesta are nevoie de un lider și arunci am pus punct pauzei apăsătoare spunând:

– Eu sunt prima care mă ofer să lucrez la ei.

Efectul pe care l-au avut cuvinte mele asupra lor a fost cel pe care îl anticipasem căci, la fracțiune de secundă după ce am sfârșit propoziția, două dintre asistente și cele două infirmiere prezente la discuție, s-au oferit să intre în echipă cu mine și au spus:

– Te poți baza pe mine, a spus Natalia, care este asistentă medicală. Dacă ești și tu cu noi, nu îmi este frică.

– Și pe mine te poți baza, a spus Irina, asistentă medicală și ea.

Nicoleta și Adela, infirmiere pe secție, au răspuns și ele afirmativ.

Eram deja trei asistente și două infirmiere, mai avem nevoie de alte trei asistente și încă o infirmieră. Poate vă întrebați de ce celelalte trei fete care mai erau pe tură nu s-au oferit. Una dintre ele este cu o boală oncologică în antecedente, fiind descoperită în urmă cu trei ani. Era de înțeles situația ei cu toate că aceasta a spus:

– Dată fiind starea mea de sănătate, eu nu țin să lucrez la acești pacienți însă, dacă situația o impune, intru și eu și vă sunt alături.

– Draga mea, Mariana, îți mulțumesc! Sunt convinsă că deocamdată nu este nevoie.

Cealaltă colegă , Monica S, și-a motivat lipsa de reacție prin faptul că fiica ei urma să devină mamă și își dorea să îi poată fi alături măcar câteva zile după naștere. Era de înțeles.
Pentru completarea echipei am sunat alte colege care au răspuns promt la solicitarea mea. Acestea au fost Oana, Gianina și Neli, dintre asistente și Luminița, dintre infirmiere.
Am făcut repede lista cu personalul desemnat și am transmis-o on-line conducerii.

PRIMII PACIENȚI SUSPECȚI DE INFECȚIE CU CORONAVIRUS

Au ajuns și pacienții, transportați de colegii de la SMURD, cu izoleta, conform protocolului. M-am echipat corespunzător si am preluat pacienții conducându-i în salonul cu grup sanitar propriu, aflat în „Compartimentul COVID-19 „. Le-am măsurat funcțiile vitale, le-am recoltat probe biologice și probe pentru determinarea infecției cu noul coronavirus, le-am explicat care sunt regulile pe care trebuie să le respecte și am părăsit apoi salonul respectând circuitele pe care le-am agreat cu toții ca fiind cele mai bune și mai sigure.

La vremea respectivă, județul Alba nu dispunea de o linie de testare COVID-19 și s-a semnat un acord de colaborare cu colegii din Timișoara, unde am și trimis probele recoltate pacienților în vederea analizării și obținerii rezultatelor. Colaborarea cu Timișoara a fost foarte bună, lucru de care aveam să mă conving foarte curând. Rezultatele le primeam a doua zi, adică foarte repede (veți înțelege curând de ce am întărit această afirmație).

Probele au ieșit negative, motiv pentru care, după aflarea rezultatelor, am mutat pacienții intr-unul din saloanele de la etajul întâi, acestea fiind mai luminoase în primul rând și mai spațioase. Ne-au mulțumit cei doi tineri în stilul specific italienilor, oferindu-ne la externare delicioase prăjiturele, explicându-ne că este modul lor de a-și arăta recunoștința și respectul.

În următoarele 3 saptamani ne-au călcat pragul alți 13 pacienți suspecți de infecție cu noul coronavirus.
Pe fiecare în parte i-am preluat eu deoarece știam că fetele au nevoie de timp pentru a prinde încredere în ele. Indiferent de ora devreme sau târzie la care eram sunată, mă urcam în mașină și odată ajunsă mă echipam și mă ocupam de pacienții noi veniți. Așa am reușit să îi cunosc pe toți, să le aflu poveștile, să le aflu temerile și bucuriile totodată iar personalul secției câștiga timp și încredere.

La câteva zile după data de 24.02.2020, a început și Clujul să efectueze teste COVID-19, drept urmare, ținând cont de faptul că geografic vorbind Clujul se află mai aproape de Alba decât Timișoara, s-a început colaborarea cu aceștia pentru efectuarea testelor recoltate în județul nostru. Din cauza numarului mare de probe pe care colegii de la Cluj le aveau spre efectuare, rezultatele le primeam după câteva zile, lucru care ne-a creat o stare de neliniște și disconfort datorită numărului de cazuri suspecte aflat în continuă creștere pe de o parte și a numărului mic de saloane cu grup sanitar propriu, pe de altă parte.

De reținut este faptul că întreaga clădire dispune de doar cinci saloane cu grup sanitar propriu fapt ce ne punea într-o reală dificultate deoarece era vitală izolarea pacienților, singuri în salon, până la aflarea rezultatelor testelor de COVID-19. Am reușit mereu să respectăm acest lucru însă cu prețul stresului personalului și munca pe care doar noi, cei din „interior” o cunoaștem.

Munca eroilor nevăzuți ai luptei pe care am dus-o este cea a infirmierelor și a îngrijitoarelor de curățenie. Odată venite rezultatele pacienților, începea reorganizarea acestora: pacienții considerați suspecți până la aflarea rezultatelor, erau mutați în alte saloane sau erau transferați în alte secții din spital sau în alte spitale, dacă starea lor de sănătate necesita acest lucru sau erau externați.

Atunci își intrau în rol colegele noastre, cadrele auxiliare: curățenia și dezinfecția suprafețelor trebuia efectuată pentru a elibera cât mai repede posibil saloanele, pentru a putea primi alți pacienți, în condiții de siguranță pentru aceștia.

Rulajul era infernal. Indiferent de ora din zi sau din noapte, la aflarea rezultatelor, aceste lucruri trebuiau făcute rapid și corect.

Infirmierele și îngrijitoarele de curățenie sunt o verigă extrem de importantă în cadrul echipei medicale și pentru munca pe care această categorie de personal o depune mă înclin mereu în fața lor și le respect!

Printre pacienții care au ajuns la noi, am descoperit mulți oameni minunați, oameni cu care am împărțit atât griji și neliniști cât și cafeaua de dimineață și felia de tort, atunci când am avut-o, oameni cu care țin legătura și acum, chiar dacă aceștia nu mai au statutul de pacienți ai secției noastre.

Îmi amintesc cu plăcere faptul că lumea era solidară. Am fost sunată de numeroși oameni care s-au oferit să ne ajute. Astfel, am putut dota saloanele cu periuțe și pastă de dinți, geluri de duș și șampoane, prosoape și șervețele.

Din data de 16.03 2020, întreg personalul secției era implicat în tratarea și îngrijirea pacienților suspecți sau confirmați COVID-19. Dar personalul era deja pregătit atât fizic cât și psihic. Aveam tot ceea ce ne trebuia: echipamente de protecție, materiale sanitare și dezinfectanți, curaj și încredere că totul va fi bine!

Dar iată că, după mai bine de trei săptămâni de când nebunia numită „coronavirus” a invadat județul nostru, a sosit și ziua de care mă temeam, ziua care speram să nu vină vreodată, ziua de….

18. 03.2020 ora 11.00, când primesc acel telefon prin care sunt anunțată că va fi adus la noi primul caz confirmat cu COVID-19.

Femeie, 36 de ani. O voi numi Doamna G (pacientul nr.1, sună atât de urât!) . Speriată și suspicioasă totodată. Nu înțelege cum rezultatul ei a ieșit pozitiv iar rezultatul soțului său a ieșit negativ. Doar „Am stat împreună tot timpul, chiar și în carantină am locuit în aceeași cameră…”

Am încercat să o liniștesc, să o calmez, să o încurajez, de sub costumul de protecție care nu lasă să se vadă nimic: nici umanitatea, nici empatia, nici compasiunea și nici teama mea deopotrivă. Eram, cel puțin teoretic vorbind, pregătită pentru această zi însă, aveam să constat că trăirea momentului era complet diferită de ceea ce trăisem până atunci.

Îi măsor funcțiile vitale care erau în parametrii normali. Mă gândesc în sinea mea: „Eu am pulsul de două ori mai mare decât al doamnei!” – inima stătea să îmi sară din piept însă, nu putea ieși, o ținea acolo costumul salvator.

Îi spun că urmează să îi recoltez probele biologice de sânge, moment în care mă întreabă suspicioasă :
„- De ce trebuie să îmi recoltați? Ce analize îmi faceți?
Îi răspund că sunt doar niște analize uzuale prin care medicul va cunoaște starea ei de sănătate la momentul internării. Așa cere protocolul. Se liniștește și își dă acordul pentru a efectua procedura.

În tot acest timp vorbesc cu ea și în cele din urmă îi câștig încrederea. Încheie cerându-și scuze că eu sunt nevoită să trec prin toate acestea din cauza ei. A fost momentul în care m-am liniștit și eu realizând că am în față pacientul pe care orice cadru medical l-ar dori să-l aibă.
O liniștesc din nou spunându-i că asta este profesia noastră, gândindu-mă totodată: „Oare ce este în sufletul ei? Uite că ea se gândește la mine! Doamne, dă să fie toți cei care urmează, la fel ca această doamnă! „.
Rămân încă cu ea să îi explic toate regulile pe care este obligată să le respecte pe perioada șederii la noi. Pare că înțelege ceea ce are de făcut, adică DOAR să stea în acea încăpere care îi va fi casă pentru următoarele multe zile. Credeți că este ușor DOAR să stai și să aștepți să treacă zilele până va veni acea zi perfidă cu numărul 12, apoi următoarea, cu numărul predestinat parcă, 13? Apoi încă, oare câte încă, până primești rezultatele?
PS: Aveam deja experiența primirii rezultatelor de la Cluj.

Credeți oare că este ușor, DOAR să stai, singur, cu gândurile tale, gânduri care zboară de la cei dragi, la ceea ce urma să se întâmple, adică la necunoscut și în același timp la speranța că într-un final, totul se va termina cu bine pentru tine.

Îi spun că la finalul turei, când voi pleca spre casă, o voi saluta din fața ferestrei (2 metri, bineînțeles!) pentru a mă cunoaște pe mine, omul de sub costumul care nu lasă să emane nimic.Și părăsesc salonul mulțumindu-i lui Dumnezeu că mi-am făcut treaba cât am putut de bine.

Acum urmează stresul: dezbrăcarea costumului!

Pășesc în camera de decontaminare, mă plasez în fața oglinzii, cu picioarele într-un sac mare, galben. Procedez la decontaminarea costumului și în timpul de așteptare repet la nesfârșit „Tatăl nostru”. Mă gândesc că am timp: 15 minute.
Trebuie să procedez corect. Sănătatea mea și a celor din jurul meu, stă în puterea mea acum. Și mi-a ieșit BINE!

Mă spăl pe mâini cu apă, săpun așa cum am învățat, adică CORECT. De 3 ori. Până dincolo de coate. Mă întreb: „Exagerez?” Îmi răspund tot eu :”NU!”

Îmi spăl și fața: apă și săpun. O dată și încă o dată.

Trec la dezinfecția mâinilor prin frecare. Îmi tapotez și fața cu dezinfectant (la fel ca bărbații, după bărbierit). Mă întreb din nou :”Exagerez?”. Îmi răspund iarăși singură :”NU!”

Toată pielea mă strânge, dar ce contează?

Siguranța mea! Siguranța colegilor mei! Siguranța familiei mele!

Doamne, îți mulțumesc! Sunt convinsă că am procedat corect și nu m-am infectat.

Mâine o voi lua de la capăt.

La ieșirea din tură, mă opresc pe rampă, în dreptul ferestrei ei (sunt peste 3 metri), o salut (gest făcut cu mâna) , zâmbindu-i. Îmi zâmbește la rândul ei și îmi mulțumește.

Nu am să uit niciodată această zi plină de trăiri și sentimente, așa cum nu o voi uita niciodată pe minunata Doamnă G.

La finalul lunii martie, DSP Alba a reușit să pună în funcțiune o linie de testare COVID-19, lucru care ne-a ajutat foarte mult deoarece aveam rezultatele testelor în aceeași zi. Știam altfel cum să abordăm pe mai departe pacienții, ce tratament trebuie să urmeze fiecare astfel încât vindecarea să se întâmple cât mai devreme.

Într-o dimineață, după câteva săptămâni de lucru, mă echipam împreună cu Irina pentru a intra la saloane. Am simțit nevoia să o îmbrățișez și am realizat că o pot face datorită faptului că eram consumate cu acele combinizoane. A urmat o îmbrățișare lungă între noi toate, îmbrățișare care ne-a încărcat cu energie și putere pentru a merge mai departe!

27.03.2020

A fost ziua în care ne-au testat pentru prima dată și pe noi, personalul medico-sanitar și auxiliar din secția de Boli Infecțioase.

Nu am trăit în cei 42 de ani un stres mai mare! Seara, la aflarea rezultatelor, am dansat de fericire! A fost confirmarea faptului că am lucrat cu toții corect, pe de o parte și că am respectat și recomandările în afara locului de muncă, pe de altă parte. Aici era stresul meu cel mai mare. Ce face lumea când părăsește locul de muncă.

De atunci, am fost testate la fiecare două săptămâni, rezultatele fiind negative mereu. Am trăit emoția așteptării acestor rezultate pentru fiecare dintre colegele mele, am stat cu „inima la gură” de fiecare dată, m-am bucurat mereu și le-am felicitat din toată inima pe fiecare în parte și am fost atât de mândră de ele!

Va urma…”

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...