Actualitate
Asigurarea RCA, OBLIGATORIE și pentru mașinile nefolosite: Decizie a Curții de Justiție a UE
Atâta timp cât o mașină nefuncțională nu a fost retrasă din circulație, proprietarul acesteia trebuie să dețină o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) pentru ea, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Potrivit deciziei CJUE, “încheierea unui contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto este obligatorie atunci când vehiculul în cauză este înmatriculat într-un stat membru și nu a fost retras în mod legal din circulație”.
Cu alte cuvinte, obligația de a încheia o poliță RCA nu dispare “pentru simplul motiv că, la un moment dat, un vehicul înmatriculat nu este apt să circule din cauza stării sale tehnice”.
După cum precizează, în context, Avocatnet, decizia CJUE vizează un litigiu din Polonia, în care o colectivitate locală a devenit proprietar (în baza unei decizii de confiscare) al unei mașini nefuncționale, casată și radiată ulterior. Totuși, Fondul de Garantare a Asigurărilor din Polonia a amendat entitatea cu aproape 1.000 de euro pentru neîncheierea unei polițe RCA pe toată perioada în care a fost proprietar, chiar dacă mașina era pe butuci.
Deciziile date de CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele din Uniunea Europeană care se confruntă cu cazuri asemănătoare, dar autoritățile trebuie, de asemenea, să țină cont de ele, în vederea ajustării legislației interne.
Sursa: dcbusiness.ro

Actualitate
Vești proaste pentru românii cu credite. Indicele ROBOR va continua să crească până la finalul anului
Vești proaste pentru românii cu credite. Indicele ROBOR va continua să crească până la finalul anului
Adrian Vasilescu, consilier de strategie la Banca Națională, a declarat faptul că dobânzile la credite vor continua să crească. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, o să continue să crească până la sfârșitul anului.
„Sigur că vor crește, pentru că dacă ne uităm numai la când a început războiul, din 24 februarie și până vineri, când avem ultima rată calculată, nu a fost zi de la Dumnezeu în care ROBOR să nu crească. Zi de zi, fără nicio excepție. Va crește în continuare tot așa”, a spus Vasilescu, la Antena 3, întrebat ce se va întâmpla cu dobânzile la credite, până la finalul acestui an.
Totodată, Vasilescu consideră că soluția mutării de la ROBOR la indicele IRCC nu e una perfectă.
„Trebuie să te gândești foarte bine când faci un asemenea gest dacă îl faci numai pentru că poți să îl faci sau îl faci pentru că ești strâns cu ușa. Riscurile sunt foarte mari – în primul rând, dacă ne uităm pe tabelul de vineri al creșterii ROBOR-ului vom vedea că de la ratele peste noapte care sunt de 3,84, mergem în continuare la rata pe 3 luni cu creștere la 5,71 și la rata pe 12 luni cu 6,11 – asta arată că dobânzile sunt în creștere. Și în România, și în China, spune Vasilescu.
Actualitate
Câți ani va dura aderarea Ucrainei la UE: Francezii vorbesc de DECENII
Câți ani va dura aderarea Ucrainei la UE: Francezii vorbesc de DECENII
Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană va lua ”indubitabil 15 sau 20 de ani”, a estimat duminică ministrul delegat francez pentru afaceri europene Clement Beaune, potrivit căruia ţara în cauză poate intra între timp în comunitatea politică europeană propusă de preşedintele francez Emmanuel Macron, transmite AFP.
Trebuie să fim oneşti. Dacă spunem că Ucraina va intra în UE în şase luni, un an sau doi ani, am minţi. Nu ar fi adevărat. Vor fi indubitabil 15 sau 20 ani, este foarte mult, a declarat Beaune, a cărui ţară asigură până la 30 iunie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, pentru postul Radio J.
În acest timp, este nevoie de un proiect politic în care ucrainenii pot intra, a adăugat reprezentantul Parisului.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a explicat joi că eventuala comunitate politică europeană pe care a propus-o la începutul lunii mai ar fi complementară procesului de aderare la Uniunea Europeană şi nu o alternativă la acesta.
Macron a prezentat acest proiect pe 9 mai în faţa Parlamentului European la Strasbourg, în plină dezbatere privind lansarea procesului de aderare a Ucrainei, ţară invadată militar de Rusia.
El afirma cu acea ocazie că ar fi nevoie de decenii pentru ca Ucraina să adere la UE şi sugera că între timp ţara poate face parte dintr-o comunitate politică europeană care ar putea include Regatul Unit, ţară ieşită din UE în 2020, sau Republica Moldova.
Acest proiect, care ar urma să fie dezbătut la Consiliul European de la Bruxelles de la finalul lunii iunie, a fost deja criticat de unii lideri europeni, precum preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, în opinia căruia proiectul ar reflecta o lipsă de voinţă de a integra rapid Ucraina în interiorul UE, notează Agerpres.
Actualitate
ASTĂZI: Încep înscrierile la BACALAUREAT 2022. Descarcă cererea-tip. CALENDAR
ASTĂZI: Încep înscrierile la BACALAUREAT 2022. Descarcă cererea-tip. CALENDAR
Înscrierile la examenul de Bacalaureat 2022 au început oficial astăzi. Elevii care susțin examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, se pot înscrie în perioada 23-27 mai, conform procedurii comunicate de Ministerul Educației către inspectoratele școlare.
„Înscrierea la sesiunile examenului național de bacalaureat 2022 se face prin completarea documentelor-tip de înscriere de către candidați în perioada 9-10 mai 2022 – pentru sesiunea specială, în perioada 23-27 mai 2022 – pentru sesiunea iunie-iulie, respectiv în perioada 18-25 iulie – pentru sesiunea august septembrie (…)”, potrivit documentului transmis de Ministerul Educației.
Lista actelor necesare pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat
- dosar
- poze ¾ (2 bucăți)
- copie certificat de naștere și carte de identitate
- foaie matricolă
- cerere-tip – se completează la secretariatul unității școlare absolvite
- adeverință recunoaștere probe – pentru candidații din seriile anterioare
Documentele-tip de înscriere
- tabel de înscriere
- cerere de înscriere (fișă-tip informatizată)
În perioada 23-27 mai, candidații la examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, parcurg următoarele etape, a relatat edupedu.ro:
Candidații completează partea I a cererii de înscriere
Candidații care solicită recunoașterea / echivalarea unor probe susținute în anii anteriori / sesiunile anterioare completează partea I și partea a II-a din cererea de înscriere
De asemenea, elevii care, în cel puțin una dintre clasele a IX-a – a XII-a, au obținut premii individuale la concursuri / olimpiade școlare internaționale, recunoscute de către Ministerul Educației, la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de bacalaureat și care solicită echivalarea probei scrise respective, completează partea I și partea a III-a din fișa-tip.
- 23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
- 8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
- 9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
- 13 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
- 20 iunie 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
- 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
- 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
- 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
- 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
- 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale
-
Actualitateacum 17 ore
Vitaminele care țin departe răcelile, gripele şi virozele: Ce se recomandă pentru întărirea sistemului imunitar
-
Ştirea zileiacum 14 ore
FOTO| Președinta Ungariei, poză în Alba pe Piatra Secuiului, cu borna vopsită în culorile naţionale maghiare
-
Actualitateacum 21 de ore
UPDATE FOTO VIDEO| ACCIDENT rutier pe Calea Moților, în Alba Iulia: TRAFIC ÎNGREUNAT și o persoană rănită
-
Sportacum 16 ore
Liga a 4-a, etapa a 28-a: remiză spectaculoasă la Șugag, Hidromecanica – CS Zlatna 3-3
-
Sportacum 17 ore
CSȘ Blaj a terminat pe locul 5 la volei juniori, iar Tudor Balu – desemnat MVP-ul turneului din Sala „Timotei Cipariu”
-
Actualitateacum 23 de ore
Curg banii din SUA: Joe Biden a aprobat ajutorul pentru Ucraina în valoare de 40 de miliarde de dolari
-
Ştirea zileiacum 15 ore
UPDATE FOTO| Bărbat din Alba, dat DISPĂRUT de familie, a fost găsit inconștient într-o grădină, de către un câine de salvare
-
Actualitateacum 20 de ore
22 mai 2022, COVID-19 în Alba. 5 noi infectări și niciun deces, în ultimele 24 de ore, în județ
-
Sportacum 18 ore
FOTO: echipa Colegiului Național „IM Clain” Blaj, vicecampioană națională la ONSS, volei feminin, licee
-
Actualitateacum 14 ore
Traian Băsescu ar fi făcut accident de mașină, în București: Ce rezultat a dat aparatul etilotest
-
Actualitateacum 19 ore
Se trece la „optimizarea fiscală” în România: Ce presupune aceasta
-
Actualitateacum 11 ore
Alexandru Rafila, despre variola maimuței: „Nici vorbă să fie o pandemie. Riscul de infecție este mic”