Oraşul Alba Iulia a fost marginalizat în prima parte a perioadei comuniste. Între 1950 şi 1968, oraşul a făcut parte din regiunea Hunedoara. Ulterior, au avut...
Pensiile și salariile bugetarilor ar putea fi acordate mai devreme, înainte de Paşte, însă aceasta este o decizie care va fi luată joi, în şedinţa de...
În primele luni ale acestui an, cheltuielile statului au crescut cu aproape 40% în primele două luni ale acestui an, la 47,8 miliarde de lei, în...
Potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor Publice, microîntreprinderile care au un capital social minim de 45.000 lei şi cel puţin doi...
Imagini spectaculoase surprinse în împrejurimile Albei Iulia cu turme de căprioare în căutare de hrană. Animalele care păşteau nestingherite sau alergau au fost fotografiate, în toată...
Ilie Carabulea, om de afaceri condamnat în vara anului trecut la cinci ani de închisoare în dosarul ASF- Carpatica şi aflat în detenţie la Penitenciarul Aiud,...
Potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică, rata şomajului în ultimul trimestru al anului trecut a fost de 4,7%, valoare egală cu cea înregistrată...
Ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, va participa la manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Tineretului din România, ce au loc în 2 mai. Directorul...
Primarul municipiului Aiud organizează în luna aprilie întâlniri cu locuitorii din localităţile componente şi aparţinătoare ale municipiului Aiud, după cum urmează: MIERCURI, 11 aprilie 2018: Ciumbrud...
Miercuri, la G.P.P. Nr. 13 Alba Iulia a avut loc un eveniment încărcat de emoție și bucurie: Concursul interjudețean ”Lumina Sf. a Învierii prin ochi de...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea