Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a anunțat că investiţia constructorului german Daimler de la Sebeş va fi...
Miercuri, 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa în urma soluţionării dosarului penal nr. 834/57/2011 în care au fost trimişi în judecată...
Consiliul Județean Alba sprijină activ dezvoltarea investiției Star Transmission de la Sebeș, implicându-se în asigurarea condițiilor de infrastructură necesare pentru pornirea acestei noi unități de producție....
După cum este tradiţia în fiecare toamnă, începe distracția elevilor din primul an de liceu, în cinstea cărora se organizează balurile bobocilor. La Liceul Teoretic Teiuş,...
Sindicaliștii „Cartel Alfa” din Alba protesteaza miercuri, între orele 15.00 şi 18.00, în fața Instituției Prefectului, cerând modificarea Legii dialogului social, oprirea privatizării companiilor strategice, crearea...
Joi, 4 octombrie, de la ora 17.00, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia găzduiește vernisajul expoziției „Doamna Pădurii”, cu lucrări semnate de Elena Cristea. Evenimentul...
Prezentă la Alba Iulia, pentru deschiderea anului universitar, Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a susținut o conferință de presă în care a declarat că în scurt timp...
Locul din ”inima Cetății”, care în aceste zile este în centrul atenției și unde se perindă sute de participanți la ”Alba Iulia Music & Film Festival”,...
În data de 5 octombrie 2012, începând cu ora 18.00, în incinta Alba Mall, Şcoala de Arte şi Meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”...
Un copil în vârstă de 3,5 ani a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Alba Iulia după ce a fost acroșat de un autoturism...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666