Elena Cârcoană va împlini marţi, 24 aprilie, venerabila vârstă de 100 de ani, fiind născută în 1912. Profesia a adus-o din Turnu Severin la Sebeş,...
Începând cu luna mai, procentul de 5,5 la sută reprezentând contribuţia de asigurări de sănătate se va aplica numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc...
În sfârşit, primarul Zlatnei, Silviu Ponoran a reuşit să aducă definitiv 35 de bunuri imobile la averea oraşului. Astfel, prin HG 245/12 aprilie 2012, care...
Duminică, 22 aprilie, de la ora 14.00, pe str. Luncii nr. 26 din cartierul de romi din Sebeş va avea loc o adunare a locuitorilor...
Joi, 19 aprilie, Aurelian Pavelescu s-a aflat într-o vizită fulger la Alba Iulia. Motivul acestei vizite? Clarificarea situaţiei conducerii PNŢCD Alba după ce preşedintele Iuliu...
Autismul – în lumina cunoaşterii şi recunoaşterii „În lumină” este titlul sugestiv al celei de-a doua conferinţe organizate la Alba Iulia în cadrul programului de...
Primul concurs oficial de golf din anul 2012 se va desfăşura astăzi pe terenul “Paul Tomiţa” din Pianu de Jos, sezonul competiţional din acest an...
Scrisoare deschisă – domnului prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu Stimate Domnule prim-ministru, De proiectul minier de la Roşia Montană depinde viaţa şi viitorul copiilor noştri. De prea...
Primăria municipiului Blaj a respins acordarea recepţiei la lucrările de canalizare din cadrul proiectului de modernizare a străzii Tudor Vladimirescu, din cauza numeroaselor deficinţe constatate în...
De parcă nu avea destule probleme (jucători daţi afară pentru indisciplină, situaţie precară în ierarhie, ameninţarea retrogradării), CS Zlatna (locul 14, 17 puncte, minus 16 la...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666