În cursul zilei de astăzi, studenţii Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia îi vor alege pe cei care timp de un an îi vor reprezenta la...
Astăzi, în plenul Parlamentului României, aleşii din judeţul Alba, deputaţi şi senatori, vor da propriul lor examen cu electoratul. Consider că noi, parlamentarii de Alba, cei...
Restaurantul PUB 13 Alba Iulia găzduieşte joi 17 martie 2011 începând cu ora 15.00, o prezentare de modă la care vor lua parte absolvenţi ai cursului...
Dl Vasile Macarie a fost internat timp de 5 săptămâni la Secţia Chirurgie a Spitalului Municipal Aiud, răstimp în care a avut ocazia să vadă cum...
lLucrători ai Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Alba Iulia l-au identificat pe V.D.C., de 20 de ani, din Alba Iulia, care este principalul suspect...
Partida Romilor „Pro Europa”, Sucursala judeţeană Alba anunţă liderii din judeţ că la data de 19 martie 2011, ora 10.00, la sediul din Alba Iulia va...
Am asistat în data de 11.04.2011, la mitingul sindical de la Câmpeni. Acesta a avut ca program de derulare orele 14.00 – 17.00, dar a durat...
Ieri, 15 martie, pe un teren degradat de pe un deal de la marginea localităţii Oarda de Sus a avut loc prima acţiune de sădire de...
În perioada 9 – 13 martie a.c., Garda Financiară – Secţia Alba, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Alba, au efectuat verificări în...
Ieri, 15 martie 2011, la Hotel Parc din Alba Iulia a avut loc o întâlnire pregătitoare pentru Săptămâna Naţională a Voluntariatului, ce se va desfăşura în...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea