a declarat, la Alba Iulia, liderul PSD Victor Ponta La finele săptămânii trecute, când USL şi-a lansat programul privind agricultura şi dezvoltarea satului românesc – o...
Profitând de manifestările din cadrul festivalului „Toamna Cugireană”, primarul Adrian Teban a ţinut să-şi arate recunoştinţa faţă de contribuţia şi sprijinul pe care unii agenţi...
Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, a dat startul achiziţionării maşinilor electrice şi hibrid în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto...
În cei aproape 50 de ani de carieră am încercat să stau departe de tot ceea ce se numeşte scandal de presă, am încercat să evit...
Cum ar putea fi definită „abţinerea”? În sens larg şi convenabil tuturor „abţinerea” este nuanţa dintre „afirmare şi negare”. În egală măsură a te abţine...
Sala ”Royal ”din Cugir a fost pentru aproape cinci ore gazda evenimentului organizat de conducerea PDL Cugir în cinstea celor 230 de pensionari care au acceptat...
Elevii Colegiului Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia şi-au demonstrat calităţile atletice şi inteligenţa la a IV-a ediţie a concursului de orientare sportivă desfăşurat în zona Schit,...
La finele lunii septembrie, Ministerul Mediului a lansat concursul naţional şcolar de colectare selectivă a deşeurilor din România denumit „Colţul verde din şcoala mea”. Programul este...
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba îşi „creşte” de pe acum viitoarele cadre, pompieri şi specialişti în protecţie civilă, oferind copiilor posibilitatea de a...
La finalizarea celei de-a doua ediţii a campaniei sociale „O carte deschide o lume nouă!”, lansate la 1 iunie, prin care Poşta Română şi-a propus...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea