Potrivit Codului de Procedură Fiscală care intră în vigoare la 1 ianuarie 2016, bancile vor fi obligate să raporteze Fiscului, zilnic, lista celor care își deschid...
Un bărbat a fost rănit grav și alte două persoane au suferit răni ușoare în urma unui accident rutier între două autoturisme, potrivit IPJ Alba. Două...
Fosta cabană de vânătoare a scriitorului Mihail Sadoveanu, construită în anul 1927, se află în Munții Șureanu, la aproape 1.500 de metri altitudine, în extravilanul comunei...
În după amiaza zilei de 28 decembrie, poliţiştii Postului de Poliţie Bistra au identificat, pe strada Valea Mare din comună, o autoutilitară condusă de B.M., de...
Alte 4 persoane din Alba s-au ales cu dosare penale după ce au încercat să comercializeze, ilegal, articole pirotehnice. Poliţia atrage atenţia cu privire la pericolul...
Actualele norme legislative privind siguranța au obligat administrația publică din Blaj să mute locul în care sărbătorea în mod tradițional trecerea dintre ani. De peste 20...
Eliminarea supraaccizei la carburanţi, de şapte centi pe litru, a fost amânată pentru 2017, deși era anunțată inițial pentru anul 2016. În schimb, de la 1...
În ultimul joc al anului, CSU Alba Iulia a pierdut în deplasare, cu campioana CSM Târgoviște, scor 56-66 (16-25, 10-13, 18-17, 21-11), partida contând pentru etapa...
Normele de aplicare a Legii 151/2015 privind insolvența persoanelor fizice au fost finalizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și urmează să fie adoptate în luna...
Uniformele şcolare să redevină obligatorii dacă un proiect de lege inițiat de mai mulți deputați, va fi aprobat de Parlament. Cei care au semnat propunerea legislativă...
Ziarul „Unirea” este editat de SC Unirea Pres SRL, cu sediul în Alba Iulia, strada Decebal nr. 27, județul Alba, cod poștal 510093, societate comercială română înregistrată la Registrul Comerțului Alba sub nr. J 1991000336017, cod fiscal (CUI) RO 1756666