Un TIR s-a răsturnat, marți dimineața, în afara părții carosabile, după ce s-a ciocnit cu o dubiță, pe autostrada Deva-Sibiu, o persoană fiind posibil rănită ușor....
În noaptea de luni spre marți, poliţiştii din Alba au depistat 3 şoferi care conduceau autoturisme, pe drumurile publice, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Inspectoratul de...
Numărul deţinuţilor se află pe un trend descendent, cei care intră în detenţie fiind în prezent mai puţini decât cei care ies, a spus luni, în...
Datele EUROSTAT arată că angajatorii români au plătit în 2017 salarii de 67 de miliarde de euro, reprezentând 37% din PIB. Masa salarială a crescut cu...
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus luni, într-o conferinţă de presă, că este nevoie de reformă în domeniu şi a spus că a primit un mesaj...
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, organizează în toate judeţele...
Se spune că marţea sunt trei ceasuri rele, iar dacă mai este şi ziua de 13 (un număr care aduce ghinion pentru superstiţioşi), atunci problemele sunt...
Decizia pronunțată la Curtea de Apel Cluj-Napoca în 8 martie 2018 este definitivă și executorie. Arion Trans a cerut daune interese compensatorii de 1.370.166 de lei...
O mașină a fost oprită, luni seara, astfel încât a obstrucționat accesul spre alte locuri de parcare, pe strada Păcii din Cetatea Alba Carolina. Un cititor...
Nivelul de inteligenţă ar putea fi măsurat cu ajutorul unei picături de sânge sau a unei probe de salivă, după ce oamenii de ştiinţă au demonstrat,...
Copyright © 2004 - 2026 Ziarul Unirea