Alba va avea cu siguranţă, pentru al doilea an consecutiv, patru reprezentante în eşalonul terţ (chiar cinci dacă Şurianu Sebeş va depăşi momentele critice), în ediţia...
Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, care s-a întrunit joi, se pronunță vineri în cazul lui Cristian Pomohaci, părintele cercetat pentru racolare de minori...
„Modelul” Mureşul Vinţu de Jos 2016 pare să se repete şi la Şurianu Sebeş, o altă echipă campioană a judeţului Alba, câştigătoare a barajului de promovare,...
Metalurgistul Cugir a învins fosta prim-divizionară Pandurii Tg. Jiu, scor 3-1 (3-1), într-un amical disputat sub Drăgana, graţie reuşitelor-spectacol semnate de Sorian – dublă (o excelentă...
Titular de drept în ediţia precedentă de campionat, portarul albaiulian Mihai Mincă a intrat în dizgraţia noii conduceri tehnice a CFR-ului, iar gruparea din “Gruia” îi...
Primăria Municipiului Aiud, județul Alba, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post vacant, funcţie contractuală de conducere de șef birou din cadrul Biroului...
Toţi cei 74 de solicitanţi eligibili din județul Alba în acest an au fost declaraţi beneficiari ai Programului “Euro 200” 2017 , transmite inspectorul școlar general al...
În fiecare an, la data de 29 iulie, în România se sărbătorește Ziua Imnului Național. Cu această ocazie, Prefectura Alba organizează, sâmbătă, cu începere de la...
Primăria Aiud, în parteneriat cu orașul înfrățit Cusset, Franța și cu orașul Todmorden, Marea Britanie, a câștigat proiectul european Erasmus+ ”Brexitul încotro?”, în valoare de 24.180...
Consilierii județeni s-au întrunit, joi, de la ora 11.00, în ședința ordinară din luna iulie. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte care privesc...
Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea