Actualitate
Argumente pro și contra amuzante despre purtatul măștii, prezentate de o avocată din Alba. ,,Abur, căldură, miros de mentă“
Masca de protecție sanitară a devenit un ,,accesoriu“ în toată firea, din cauza actualei pandemii. O avocată din județul Alba, cântărind argumentele pro și contra ale purtatului unui astfel de obiect necesar, a dorit să prezinte o scurtă poveste pe un site de socializare din mediul online.
,,Cea mai șmecheră parte a măștii de protecție e că ține de frig. Pe lângă faptul că fac economie la ruj, faza asta conform căreia ai mereu senzația că ai un reșou pe gură, e genială. Vorba ‘ceea “dacă tot nu putem călători peste oceane și munți, măcar de la nas până la bărbie să ne simțim ca-n Maldive sub un soare dogoritor”. Cu borboane de transpirație strânse sub nas, cu tot.
Adio bujori în obrăjori, clănțăneli de dinți periculoase pentru carii sau buze craterizate de ger. Neah, e saună dom’le. Abur, căldură, miros de mentă (dacă n-ai ghinionul să fi uitat să te speli pe dinți pe principiul “oricum nu-i vede nimeni”).
Singura problemă sunt… cum să le zic să fiu drăguță? Fluidele nazale. Chestiile alea care nu se pot abține de la atât bine și confort termic încât se decid să o ia la plimbare vertiginos. Unde? Peste tot. Sub nas, pe gură, în barbă… pe scurt, de-a lungul întregii măști de protecție și pe tot cuprinsul impermeabil (noroc) al acesteia.
Acuma na’, e normal să zic. Pachet complet de vacanță de vară, umezeala fiind obligatorie.
Pachet care nu te poate deranja îndeajuns decât atunci când din spatele unui ghișeu ermetic blindat cu plexiglas, o doamnă casieriță la fel de blindată (și blondificată) purtând o mască groasă din 7 straturi ale altor măști, nu înțelege/aude/recunoaște sunete când îi dictezi un CNP necesar efectuării tranzacției. Cum dai din umeri că n-ai buletinul la tine, n-ai nici pix sau hârtie să scrii căci deh astea sunt transmisibile și purtătoare de viruși, doamna exasperată – după cele treisprezece încercări de a-i dicta/auzi/scrie cârnațul de cifre- te roagă respectuos/disperat să îți îndepărtezi puțin masca (e drept, și a ta cu câteva straturi peste limita normală) pentru a putea da libertate sunetelor. Și nu numai. Dar doamna nu știe asta, doar tu știi.
Întrebarea firească e… ce faci? Dai masca jos? Covidul ca și covidul, e oricum un interval de 2 secunde, un geam și o mască de partea cealaltă care-i blochează oarecum accesul. Ce faci însă cu mucii (mă scuzați îndrăzneala dar le-am zis pe numele mic ca să nu fiu repetitivă) împrăștiați sub … de fapt peste tot. Căci slavă Cerului, azi parcă au luat-o razna rău. Fie e prea frig afară, fie prea cald în instituție, fie ai depășit rău numărul de straturi din mască sau pur și simplu bucuria generată de confortul călduț de tip vacanță exotică i-a favorizat… ideea e că imaginea ferită de protecția (vizuală) a măștii, e una dezolantă. Total nepotrivită cu gelul de pe unghii și atitudinea de doamnă pe care te încăpâțânezi să ți-o păstrezi.
Așa că, spre buna salvare a imaginii proprii, a zilei +Sărbatorilor de Crăciun viitoare ale doamnei casierițe precum și a mucilor tăi fericiți pitulați sub mască, decizi să nu o scoți sub nici o formă. Prin urmare, bucurându-te de inspirația de moment, dictezi buclucasul CNP folosind cele 10 degete ale mâinilor. La care, spre norocul tău, nu ai pus azi mănușile alea mișto cu un singur deget.”, acesta a fost mesajul avocatei din Alba, care a prezentat o scurtă poveste asupra purtatului mășii de protecție,
Actualitate
Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată
Părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă doi ani. Legea a fost promulgată
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miecuri legea care creşte durata concediului de acomodare pentru părinţii care au adoptat un copil, de la un an, cât este în prezent, la doi ani.
Proiectul prevede că Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, conform Mediafax.
Iniţiatorul proiectului, deputatul PNL Alin Ignat afirma după votul din Parlament că iniţiativa este pe cât de simplă, pe atât de esenţială pentru persoanele care decid să adopte un copil în România, dar mai ales pentru copiii care primesc şansa unei vieţi în familie, prin adopţie.
”Astăzi, aceste persoane beneficiază, la cerere, de un concediu de acomodare plătit, cu durata maximă de un an. Din nefericire, realitatea ne arată că mulţi dintre copiii adoptaţi şi care au ajuns în sistemul de protecţie socială în urma unui abandon sau a decesului părinţilor, au de depăşit traume severe, procesul de adaptare la noua familie fiind unul complex şi plin de provocări, un proces care de cele mai multe ori presupune recuperare psiho-emoţională, medicală, comportamentală, prin integrarea în diferite programe de specialitate. De la astfel de cazuri am pornit când am gândit şi iniţiat proiectul care vine în ajutorul părinţilor adoptatori acordând posibilitatea unui concediu de acomodare de până la doi ani”, spunea Ignat.
El preciza că acest proiect nu vorbeşte de soluţii care rezolvă doar financiar o problemă, ci despre timp, o resursă de multe ori mai preţioasă. ” În acest caz, despre timpul petrecut împreună de familiile în care adopţia naşte cu adevărat părinţi şi copii, timp tradus în încredere unii în ceilalţi, în sine şi în ziua de mâine, timp tradus în ataşament sigur, nevoi care primesc răspuns şi paşi spre echilibrul emoţional”, mai arăta deputatul liberal.
sursa: stiripesurse.ro
Actualitate
Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum
Creșteri URIAȘE pentru profesorii debutanți: Salariu net de 3.801 lei pentru cadrele didactice la început de drum
Profesorii debutanți ar trebui să aibă o creștere a salariului de aproximativ 62%, potrivit calculelor Edupedu.ro pe baza prevederilor din expunerea de motive a proiectului Legii învățământului preuniversitar.
Bugetul pentru creșterile salariale este de peste 8 miliarde de lei, conform documentului citat anterior. Amintim că proiectele de legi ale Educației se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, 29 martie.
De precizat că adoptarea în Guvern nu presupune aplicarea acestor proiecte de legi. Dacă vor fi aprobate în ședința de Guvern, proiectele vor fi trimise Parlamentului pentru dezbatere. Dacă vor fi aprobate de Camera Deputaților și apoi de Senat, aceste proiecte vor fi trimise la promulgare, la președintele Iohannis. După promulgare și publicarea lor în Monitorul Oficial acestea vor intra în vigoare la data prevăzută în actele normative.
Profesorii debutanți vor avea un salariu echivalent cu salariul mediu brut pe economie, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Tot în document este menționat că salarizarea întregului personal didactice se va realiza în mod progresiv, având la bază salariul profesorului debutant.
Art. 129 – (2) În conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.
Conform Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în anul bugetar 2022, câștigul salarial mediu brut a fost de 6.120 lei. Tot în 2022, câștigul salarial mediu net lunar înregistrat a fost de 3.801 lei.
În luna decembrie 2022, în cadrul unei discuții care a avut loc la adoptarea bugetului pentru educație, s-a adus în atenție că salariul unui profesor debutant din învățământul preuniversitar va crește în medie cu 7,31% în 2023. La acea vreme, senatorul USR Ștefan Pălărie a declarat că această creștere de 7.31% ar însemna că un debutant ar avea din acest an 2.344 lei salariul net.
Conform datelor de mai sus, dacă legea s-ar aplica de la 1 ianuarie 2024, cu creșterea prevăzută la articolul proiectului de lege, de la 2.344 de lei, un profesor debutant ar urma să primească un salariu net de 3.801 lei. Acest lucru înseamnă o creștere de aproximativ 1.450 de lei.
Raportat la salariul actual, creșterea ar însemna aproximativ 62% pentru cadrele didactice debutante.
Actualitate
Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației
Cine nu-și plătește amenzile ar putea rămâne fără permis! Se pregătește modificarea legislației
Ar putea fi o adevărată lovitură pentru conducătorii auto din România! Șoferii care nu-și plătesc amenzile ar putea rămâne, în curând, pietoni, potrivit unui proiect de lege depus la Parlament.
Conform unui proiect de lege depus la Senat, șoferii care nu-și achită amenzile în 60 de zile riscă să rămână fără permisul de conducere.
Practic, șoferii care sunt amendați sunt obligați să le achite în maximum două luni. În caz contrar, vor rămâne fără permisul de conducere până ce vor face dovada achitării amenzilor.
Ce susțin inițiatorii
„Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local. De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale să aibă vreo vină. Prin urmare, în mod automat, se înregistrează o diminuare a bugetului total local respectiv”, susțin inițiatorii proiectului de lege, conform Antena3.ro.
Măsura suspendării permisului de conducere poate reprezenta şi „o formă de disciplinare a șoferilor, absolut necesară pentru o țară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morți în accidente rutiere, raportat la populație, la nivelul Uniunii Europene: 85 de morți la un milion de locuitori”.
Trebuie precizat că, pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, apoi promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.
sursa: bugetul.ro
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
29 Martie: România a devenit membru NATO, alături de alte șase țări din Europa de Est
-
Actualitateacum 20 de ore
Admitere la Academia SRI 2023: Specializarea „Psihologie” e înlocuită din toamnă cu licența în „Operațiuni de intelligence”
-
Ştirea zileiacum 18 ore
UPDATE FOTO VIDEO| ACCIDENT rutier la ieșire din Alba Iulia: Trei persoane au ajuns la SPITAL, în urma unei coliziuni între două autoturisme
-
Sportacum 21 de ore
VIDEO| Albaiulianul Nicolae Stanciu a deschis ”balul” în România – Belarus 2-1: Gol genial al ”decarului” și ”căpitanului” naționalei
-
Ştirea zileiacum 12 ore
Mama tânărului din Alba Iulia care şi-a omorât copilul de un an, rupe tăcerea: ”Eu le-am zis clar: Spargeți ușa, orice minut contează”. Părinții bebelușului s-ar fi cunoscut pe o platformă de sinucigași
-
Ştirea zileiacum 19 ore
VIDEO| Noua sală de desfășurare a probei teoretice în vederea obținerii permisului de conducere a fost inaugurată în incinta Mercur City Center: Are 14 stații de lucru și sistem de supravegere performant