Rămâi conectat

Ştirea zilei

Apele Române, în judecată cu exploatarea minieră Roşiamin Roşia Montană, pentru recuperarea unei datorii de aproape 1,5 milioane de lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Apele Române, în judecată cu exploatarea minieră Roşiamin Roşia Montană, pentru recuperarea unei datorii de aproape 1,5 milioane de lei

Administraţia Bazinală de Apă Mureş, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Alba, încearcă să recupereze prin intermediul unui proces civil o sumă de aproape 1,5 milioane de lei de la explotarea minieră Roşiamin Roşia Montană, aflată de aproape 15 ani în procedură de administrare specială.

Procesul se referă la o relaţie contractuală care a avut loc între cele două părţi în urmă cu mai mulţi ani. Reclamanta solicită obligarea debitoarei la plata sumei de 1.488.325 lei, reprezentând debit principal, dobânzi şi penalităţi de întârziere, precum şi procese verbale de constatare a depăşirii concentraţiilor maxime admise ale poluanţilor din apele uzate evacuate.

Este vorba despre amenzi şi facturi rezultate din contractele semnate între cele două părţi în perioada noiembrie 2005 – ianuarie 2007. Printr-o adresa, reprezentanşii filielei Roşiamin susţin faptul că societatea are un buget de venituri şi cheltuieli limitat pentru salarizarea a trei angajaţi şi plata utilităţilor, fiind astfel în imposibilitatea de a achita datoria restantă.

”Instanţa reţine că potrivit prevederilor contractuale sumele datorate de pârât urmau a fi plătite în termen de maximum 15 zile de la data emiterii facturii. Prin urmare, pentru fiecare factură în parte a început să curgă un termen de prescripţie distinct, de 3 ani, care a început să curgă la data expirării termenului de plată, adică începând cu a 16-a zi de la data emiterii facturii.

Astfel, termenul de prescripţie pentru factura cea mai nouă s-a împlinit la data de 16.01.2010”, se precizează în conţinutul deciziei de la Tribunalul Alba, care a respins acţiunea instituţiei din Alba Iulia pe motiv de prescriere a dreptului material la acţiune. Hotărârea instanţei de fond nu a fost contestată, deocamdată, de către Administraţia Bazinală de Apă Mureş.

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV la Cenade: Copilaș de 2 ani, lăsat nesupravegheat, rănit după ce a fost acroșat de o mașină condusă de o adolescentă de 19 ani Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21.30, la Cenade. Un copilaș de 2 ani s-ar afla în stare de inconștiență după ce ar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Daune morale de 92.000 de euro după un accident rutier mortal ce a avut loc pe autostrada A1, în zona Sebeș. Vinovatul, un bărbat din Zlatna, închisoare cu suspendare Un bărbat din Zlatna, care a provocat un accident mortal pe autostrada A1, în zona municipiului Sebeș, a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | „Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Noaptea Pricolicilor” la Limba: Focul lui Zamolxe, defilarea copiilor costumați și concurs de radioamatori „Noaptea Pricolicilor” sau Carnavalul de la Limba se desfășoară sâmbătă seara în comuna Ciugud, fiind a 19-a ediției a evenimentului organizat de Asociația „Limbenii” împreună cu Primăria Comunei Ciugud. Participanții s-au întâlnit la ora 17.00, la Biserică şi au participat la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea