Rămâi conectat

Actualitate

Aparținătorii persoanelor aflate în centrele de asistență socială își pot lua rudele acasă, în perioada stării de urgență

Ziarul Unirea

Publicat

în

În decretul prezidențial semnat astăzi, 14 aprilie, de Klaus Iohannis, ce prevede prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile, sunt prevăzute mai multe decizii.

Printre acestea se numără și cel legat de protejarea suplimentară a unor categorii vulnerabile, Președintele menționând că este interzisă supendarea sau încetare activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, a centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, publice și private.

„Este însă permis ca aparținătorii sau reprezentanții legali ai beneficiarilor acestor servicii să îi poată transfera la propriul lor domiciliu sau reședință, dacă își asumă, pe propria răspundere, că au condiții corespunzătoare ocrotirii temporare a acestora”, a adăugat Klaus Iohannis.

Președintele a mai menționat ce alte decizii mai prevede noul decret prezidențial. Printre acestea se numără:

„În domeniul justiției, activitatea de judecată continuă numai în cauzele de urgență deosebită.

În domeniul transporturilor și infrastructurii, Guvernul stabilește condițiile specifice de asigurare a serviciilor de transport, de călători și de marfă, astfel încât să fie asigurată cu prioritate protecția populației și a bunurilor.

De asemenea, am prevăzut în decretul semnat că furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația de a asigura integritatea rețelelor de comunicații electronice și de a evita posibilele situații de întrerupere a traficului în rețelele publice de comunicații electronice”, a precizat liderul țării.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea