Rămâi conectat

Sport

Antrenorul Alin Hancăș, din Blaj, în delegația României pentru un webinar UEFA!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Alin Hancăș (51 de ani), originar din Blaj, a devenit un nume consacrat la nivel național, activitatea sa din ultimul deceniu fiind una bine cotată de Federația Română de Fotbal, de curând acesta fiind inclus în delegația României pentru un webinar organizat de UEFA

Extrem de bine văzut, conjudețeanul nostru a avut oportunitatea să reprezinte fotbalul autohton la trei seminarii internaționale organizate de UEFA în ultimele luni, înaintea declanșării pandemiei de coronavirus. O premieră pentru meticulosul antrenor, aventura europeană a debutat în Croația (în octombrie 2019), a continuat la București (ianuarie 2020) și a ajuns în Belgia (februarie 2020) și a continuat și în acest an, când Alin Hancăș a primit o nouă dovadă a aprecierii de care se bucură, prin includerea în delegația României pentru un webinar organizat de UEFA.

Asociațiile naționale prezente au fost: Austria, Belgia, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Georgia, Germania, Islanda, Kazahstan, Letonia, Irlanda de Nord, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Scoția, Serbia, Slovenia și Țara Galilor. Grupul consultativ UEFA Fitness care a  facilitat  webinarul în cele trei zile a fost format din  Frank Ludolph (șeful dezvoltării tehnice UEFA) și Jozef Zahorsky (manager educație tehnică UEFA), Werner Helsen, Paul Balsom, Faye Downey, Dawn Scott, Remigiusz Rzepka, Fritz Schmid și Chris Barnes.

Seminarul s-a adresat competențelor din domeniul pregătirii fizice pe care trebuie să le deţină antrenorii de fotbal, după dobândirea diferitelor licențe, respectiv: Pro, A, B, C, A-elit juniori, B-elit juniori, A-goolkeper, B-golkeeper. Delegaţia României a fost compusă din Lucian Burchel – directorul Școlii Federale de Antrenori, Răzvan Rotaru – lector SFA, antrenor secund România Under 21 (a jucat la Minaur Zlatna), Horaţiu Baciu – preparator fizic echipa Naţională a României, Cristian Dulca – antrenor principal România-feminin, Leo Toader – antrenor portari echipa Naţională a României, Alin Hancăş – lector SFA, referent Departamentul de Scouting FRF.

Obiectivul oricărui curs pentru dobândirea unei licenţe UEFA (Pro, A, B, C, tineret, etc) este să dezvolte antrenori care înțeleg exigențele fizice ale antrenamentului de fotbal și ale meciului, care monitorizează jucătorii de fotbal în timpul antrenamentului și al meciului, care oferă programe de dezvoltare fizică progresive, care țin cont de abilitățile jucătorilor și care diminuează riscul de accidentare. Toate diplomele de antrenor UEFA trebuie să fie livrate în conformitate cu principiile învățării bazate pe realitatea jocului competiţional, care sunt esența Convenției UEFA Coaching. Se aşteaptă ca componenta de pregătire fizică a cursurilor de diplomă UEFA să fie livrată într-un mod integrat, acolo unde este cazul. Toate competențele ar trebui explorate, atât în contextul jocului masculin, cât și pentru cel feminin”, a transmis Alin Hancăș, referent zonal din partea FRF (responsabil pe cele 6 județe din Regiunea Centru).

Conform antrenorul originar din “Mica Romă”, un punct esenţial în desfășurarea pregătirii îl reprezintă modalitatea în care este abordată pregătirea fizică în cadrul antrenamentului, a modului în care diferite forme de muncă integrată (abordarea componentei fizice împreună cu cea tehnico-tactică) și izolată ar putea viza anumite aspecte ale pregătirii fizice, de ex. viteza, rezistența, agilitatea, rezistența specifică și de bază, puterea, inclusiv progresia în raport cu starea și etapa de dezvoltare. Astfel, plecând de la realitatea jocului de fotbal, antrenorii trebuie să fie capabili să propună programe de antrenament în care pregătirea fizică să fie integrată împreună cu partea tehnico-tactică, adică prin mijloace bazate pe jocuri cu efectiv redus, exerciţii cu mingea, adică acele elemente care se regăsesc în jocul competiţional, precum şi implementarea unei abordări izolate, atunci când necesitățile o impun, respectiv accelerarea unei calităţi, revenirea după o accidentare, deficienţa unei calităţi etc.

Un alt aspect foarte important îl reprezintă monitorizarea sarcinii de antrenament, prin măsurători ale ritmului cardiac (GPS, Puls-testere) şi a chestionarelor de efort perceput (RPE), pentru a analiza răspunsurile interne ale corpului la antrenamente și meciuri de fotbal. Plecând de la răspunsul organismului la efort, se poate doza cât mai judicios efortul din antrenament, crescând astfel la maximum eficienţa antrenamentului.

Componenta «medicina fotbalului» trebuie să existe în bagajul oricărui antrenor, indiferent de licenţa pe care o posedă. Beneficiile unui stil de viață sănătos, respectiv nutriție, hidratare, somn, trebuie percepute ca mijloace importante pentru sănătatea şi performanţa jucătorului de fotbal, indiferent de vârstă sau nivel de pregătire. Monitorizarea sarcinii de antrenament, încălzirea, refacerea după efort, sunt factori care contribuie la proiectarea în siguranţa a sesiunii de antrenament şi la diminuarea riscului de accidentare. În ceea ce priveşte secţiunea copii – juniori – tineret, şcolile de antrenori trebuie să dezvolte antrenori care furnizează programe flexibile ce țin cont de etapa individuală de dezvoltare diminuând astfel riscul de accidentare la jucătorii tineri”, a explicat blăjeanul.

Concluziile acestul webminar sunt unele extrem de interesante și în acelați timp folositoare celor ce activează în fenomenul “sportul rege”. Antrenorii trebuie să aibă o înțelegere clară despre modul de evaluare, dezvoltare și antrenare a tinerilor jucători, potențial talentați, să ajute trecerea de la nivelul de  bază sau amator, la nivel de elită, chiar înainte și în timpul perioadei lor de creștere biologică și maturizare. Este de maximă importanţă ca, cei ce lucrează în sectorul juvenil, să cunoască particularităţile morfologice, fizologice, psihologice şi motrice ale fiecărei vârste în parte, pentru a putea propune modele şi sesiuni de antrenament, care să asigure dezvoltarea corectă a tânărului fotbalist, evitându-se suprasarcina, care ar putea avea influenţa negative asupra creşterii şi dezvoltării. La această categorie fotbalistică trebuie luați în considerare, pe lângă sarcina de antrenament, şi alți factori externi  care pot afecta performanța, de ex. sarcina fizică suplimentară din alte activități sau sarcina cognitivă suplimentară din școală. Cunoscând toate aceste aspecte şi aplicând principiile de antrenament (adaptare, progresie, diversitate, individualizare etc), antrenorii pot planifica antrenamentul pe termen scurt-mediu-lung, asigurând dezvoltarea tânărului fotbalist şi promvarea lui în eşaloanele de seniori.

*Promvarea la seniori, un hop

În finalul demersului instructiv, grupul din care a făcut parte şi delegaţia României a lucrat două teme propuse de UEFA şi anume specificitate versus diversitate în antrenament, respectiv promovarea tinerilor la seniori. La prima temă s-a constatat că sunt unele şcoli de fotbal din Europa, inclusiv România (din păcate), care din dorinţa de a obţine rezultate imediate, încep antrenamentul specific jocului de fotbal de la vârste cât mai fragede (6 -7 ani), în detrimentul unui program diversificat, care are menirea să asigure o bază motrică solidă. O astfel de abordare, aduce rezultate spectaculoase la vârstele mici, dar care, din păcate, în foarte multe cazuri nu se concretizează ulterior, din cauza faptului că fotbalistul se dezvoltă pe un fundament motric redus, ceea ce poate duce la atingerea  potenţialului său maxim prematur.

În acest sens, UEFA recomandă antrenorilor să propună la vârstele mici sesiuni de antrenament cât mai diversificate, cu mijloace împrumutate din alte sporturi sau practicarea unui al doilea sport în paralel cu fotbalul. Promovarea tinerilor în echipe de seniori, a fost cea de-a doua temă abordată; modalitătile de realizare fiind diferite, fie prin existenţa unui campionat de tineret, fie prin reguli care impun jucători sub diferite vârste în campionatele de seniori. Romănia, aplică regula Under 21 la Liga 1, regula Under 21 şi Under 19 la Liga a 2-a, regula Under 20 şi Under 19 la Liga a 3-a, accelerând astfel procesul de promovare al tinerilor în fotbalul profesionist, abordare concretizată în rezultate spectaculoase la Naţionala Under 21.

În concluzie, am asistat la un webinar constructiv pe tema abordării pegătirii fizice în antrenamentul de fotbal, iar punctele esenţiale ale acestuia vor fi luate repere în dezvoltarea antrenorilor pentru diferite licenţe UEFA, în toate şcolile de antrenori din Europa”, a conchis Hancăș


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Calificare în semifinalele Diviziei A1 pentru Volei Alba Blaj Volei Alba Blaj a câștigat seria cu Dinamo București în minimum de seturi și s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin. După 3-1, la Blaj, campioana în exercițiu s-a impus cu 3-0 (28-26, 25-21, 25-21) în disputa din Capitală cu Dinamo. În primul parțial, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea