Rămâi conectat

Actualitate

ANM: Ploi, vânt, ninsori şi izolat polei, de miercuri până joi dimineaţa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis  o informare meteo potrivit căreia, de miercuri de la ora 10.00 până joi la ora 8.00, se vor produce precipitaţii mixte, polei şi intensificări ale vântului în aproape toată ţara.

În intervalul menţionat precipitaţiile se vor restrânge către estul şi sud-estul ţării, unde şi vântul va diminua treptat în intensitate, dar rafalele vor mai atinge 45…55 km/h.

În Moldova, Carpaţii Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor predomina ninsorile, iar în Muntenia şi Dobrogea se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă si ninsoare. Izolat se va forma polei şi se vor mai cumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp.

Precipitaţii mixte vor fi posibile pe spaţii restrânse şi în restul regiunilor.

sursa: meteoromania.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]

Citește mai mult

Actualitate

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea