Rămâi conectat

Curier Județean

ANI: Incompatibilitate la Judecătoria Alba Iulia – Ștefan Ovidiu Toth este judecător și administrator de firmă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Ștefan Ovidiu Toth, judecător în cadrul Judecătoriei Alba Iulia.

Potrivit unui comunicat de presă, în urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Ștefan Ovidiu Toth se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29.01.2009, întrucât deţine, simultan, atât funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Alba Iulia, cât şi funcţia de administrator şi asociat în cadrul S.C. AAA Consultanță & Comerț SRL, încălcând, astfel, dispoziţiile din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi prevederile din Legea nr.303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, TOTH ŞTEFAN OVIDIU fiind informat, la datele de 21.12.2010 (confirmare de primire 30.12.2010), 07.01.2013 şi 21.01.2013 (confirmare de primire 29.01.2013), despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Ștefan Ovidiu Toth a depus la dosarul de evaluare două puncte de vedere la datele de 14.01.2011 şi 05.02.2013. (…) Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate”, precizează reprezentanții ANI.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, firma la care se face referire în comunicatul de presă transmis de ANI a depus ultimul bilanț în anul 2004 și este prezentă în Registrul contribuabililor inactivi începândcu data de 11 iunie 2009, astfel încât se pune întrebarea dacă ANI a stabilit starea de incompatibilitate pe baza unor informații corecte și actualizate.

Reamintim că, recent, am avut un exemplu în acest sens, când ANI s-a grăbit să-l declare incompatibil pe deputatul PSD de Alba, Ioan Dârzu, chiar dacă acesta a renunțat la funcția de director pe care o deținea la Prefera Foods, imediat după alegerile din 2012.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea