Rămâi conectat

Actualitate

Angajații Gărzii Naționale de Mediu, în grevă generală pe termen nelimitat. Sindicaliştii susţin că nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009

Ziarul Unirea

Publicat

în

Personalul Gărzii Naționale de Mediu (GNM) din toată țara declanșează grevă generală, începând cu 10 mai, pe termen nelimitat, manifestându-și astfel nemulțumirea și indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecției mediului.

„Este de neînțeles discrepanța între importanța care se acordă la nivel global problemelor legate de protecția mediului și modul în care sunt tratați în țara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecția mediului este un domeniu de importanță strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc și o prioritate conform Strategiei Naționale de Apărare a țării, angajații Gărzii Naționale de Mediu nu au mai beneficiat de o creștere salarială din anul 2009, fiind remunerați în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar”, se spune într-un comunicat al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu, remis, luni seara.

Angajații Gărzii Naționale de Mediu au întrerupt, în data de 26 aprilie, programul de lucru timp de două ore, la nivel național, în vederea aducerii în prim-plan a nemulțumirilor legate de nealinierea salariilor personalului GNM la nivelul salariilor colegilor din instituțiile cu atribuții similare, cât și de îmbunătățirea condițiilor de muncă, acestea fiind, de fapt, revendicările lor.

„Faptul că, de la acea dată, până în prezent, reprezentanții Guvernului nu și-au manifestat dorința de a soluționa problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituțional a dus la această stare de fapt. Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfășura activitățile specifice Gărzii Naționale de Mediu și nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din țară, fapt pentru care ne cerem scuze cetățenilor pentru această disfuncționalitate”, se mai spune în comunicatul semnat de liderul sindical Valentin Neagoe.

 sursa: Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea