Rămâi conectat

Actualitate

ANAF declară război samsarilor de mașini: Instituția are acces din august la datele RAR

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

ANAF declară război samsarilor de mașini: Instituția are acces din august la datele RAR

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) are acces din august la datele Registrului Auto Român despre samsarii de maşini care încearcă să vândă autoturisme fără să plătească taxe, a declarat preşedintele Agenţiei, Lucian Ovidiu Heiuş, menţionând că sunt persoane fizice care aduc zeci de maşini, „poate sute de maşini într-un an”, relatează Agerpres.

„Ni se pun la dispoziţie datele pe care le au ei (Registrul Auto Român – RAR – n.r) şi de acolo noi extragem şi vedem cine are un rulaj foarte mare de maşini care sunt vândute, vedem la ce preţ sunt vândute. Iar mecanismul era relativ simplu: te duci şi cumperi pe achiziţie intracomunitară, ca să eludezi plata TVA vii şi o înregistrezi la o factură mai mică în România şi atunci nu plăteşti TVA, sau mai nou şi-au deschis firme în Bulgaria încercând cumva să evite Fiscul din România.

Elit - Gustul Desăvârșit

Sunt şi persoane fizice care aduc zeci de maşini, poate sute de maşini într-un an, evită să plătească, dar care obţin venituri din această activitate. Şi acum având acest protocol noi vedem dacă apare pe numele lui Popescu Gheorghe că a dus 60 de maşini într-un an. Nu poţi să aduci şi să vinzi 60 de maşini că nu îţi place ţie. Poţi să îţi cumperi o maşină, să nu fi mulţumit de ea, sau vrei să o vinzi sau ceva. Una, două, dar când vinzi 60, de fapt tu să nu ai niciun venit e clar că acolo e o activitate care nu este în regulă. Iar cei care merg pe societăţi comerciale, tendinţa lor e de a găsi tot felul de tertipuri pentru a nu plăti TVA”, a explicat Lucian Ovidiu Heiuş.

Conform instituţiei, activitatea configurată în baza protocolului încheiat între ANAF şi RAR nr. 1039 din data de 2 martie 2022, prin care RAR şi-a asumat colectarea informaţiilor despre facturi şi transmiterea acestora către ANAF, s-a realizat efectiv de la data de 2 august 2022.

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat, cu sprijinul Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare – CNIF, procesul de dezvoltare a aplicaţiei informatice de gestionare a acestor date, în prezent fiind finalizată vizualizarea datelor şi criteriile de selecţie, iar modulul de posibilitate editare fiind în curs de testare. Urmează a fi implementat în decursul următoarei săptămâni, modulul de gestionare a listelor.

În această primă lună, personalul angrenat în această activitate, 4 inspectori şi şeful de serviciu, s-a concentrat asupra identificării următoarelor :persoane juridice române care prezintă risc fiscal; societăţi deschise de persoane fizice române în alte state pentru a evita plata TVA.

Conform ANAF, au fost astfel identificate 15 societăţi cu achiziţii intracomunitare de 53 milioane lei, cu risc de neplata TVA. Au fost dispuse 2 măsuri asiguratorii în sumă de 1,856 milioane de lei, o amendă de 20.000 lei şi au fost indisponibilizate 2 autovehicule la sediul unui transportator.

În ceea ce priveşte societăţile deschise de persoane fizice române în alte state pentru a evita plata TVA, pentru identificare au fost analizaţi furnizorii pentru aproximativ 2.000 de autovehicule, în urma cărora s-au făcut demersuri de cooperare externă (SCAC sau mesaje în baza acordului cu Bulgaria) pentru un număr de : 22 societăţi din Bulgaria. S-au primit date pentru 12 dintre acestea, valoarea achiziţiilor intracomunitare fiind de 27,619 milioane de euro, estimat un prejudiciu pe teritoriul României de peste 5,25 milioane de euro. Pentru 7 societăţi deja s-au iniţiat demersuri pentru verificare, urmând a se realiza procedurile de înregistrare din oficiu pe teritoriul României.

De asemenea, s-au demersuri pentru 14 societăţi din Slovacia, una din Germania, una din Italia şi 4 din Ungaria pentru care s-au iniţiat verificări SCAC şi un warning Eurofisc.

Concomitent, în decurs de 10 zile, au fost identificate 14 autovehicule noi, vechime până în 6 luni sau mai puţin de 6000 km, achiziţionate de persoane fizice fără depunerea decontului special de taxă şi care au o valoare de 644.078 euro. Conform ANAF, se vor analiza datele la zi, pentru acestea urmând ca după data de 25 septembrie a fi demarate acţiuni de verificare documentară pentru impunerea TVA.

Instituţia precizează că volumul zilnic de date este între 1.300-1.800 de autovehicule. Au mai fost identificate situaţii de vehicule cu preţuri de achiziţie subevaluate, de exemplu auto de 50.000 euro contractat cu 1.000 euro, persoane fizice împuternicite de alte persoane fizice, între 50-100 de auto/lună, care aparent nu îşi înregistrează veniturile, precum şi de multe documente aparent false, contracte cu date de identificare furnizor indescifrabile, societăţi externe cu coduri de TVA invalide etc.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Instituţiile publice vor fi obligate să posteze online cereri şi formulare care pot fi descărcate şi editate pe computer. Actul normativ, adoptat de Guvern

FURDUI Alexandru

Publicat

în

Instituţiile publice vor fi obligate să posteze online cereri şi formulare care pot fi descărcate şi editate pe computer. Actul normativ, adoptat de Guvern

Executivul de la București a adoptat în cursul zilei de joi, 29 septembrie, un act normativ care spunce că instituţiile administraţiei publice centrale vor fi obligate să publice online modele de formulare sau cereri aferente serviciilor pe care le oferă cetăţenilor, documentele trebuind să fie într-un format care să permită descărcarea şi editarea pe computer, potrivit news.ro.

Guvernul a aprobat, joi, un proiect de lege care modifică Ordonanţa 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice.

”Instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale vor avea obligaţia să publice din oficiu informaţii şi modele de formulare sau cereri aferente tuturor categoriilor de servicii publice pe care le furnizează, în format electronic, atât pe website-ul propriu, cât şi pe punctul de contact unic electronic în varianta actualizată, într-un format tehnic care să permită descărcarea şi editarea, pentru ca beneficiarii să poată completa pe calculator aceste date”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Elit - Gustul Desăvârșit

Sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

O parte din gazele din Marea Neagră au fost deja vândute unei companii străine pe trei ani. Reacția eurodeputatului Rareș Bogdan

BONTEA Alexandru

Publicat

în

O parte din gazele din Marea Neagră au fost deja vândute unei companii străine pe trei ani. Reacția eurodeputatului Rareș Bogdan

Rareș Bogdan, eurodeputatul liberal a declarat faptul că este mâhnit de gazul care este extras de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, care a fost deja contractată de grupul Engie pe trei ani, ceea ce, în opinia acestuia, este o problema ce contravine legii în România.

Rareș Bogdan spune că există o lege extrem de clară, iar prioritatea o are statul român și doar dacă statul român refuză, atunci gazul respectiv poate intra pe piața internațională.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Mă supără sau sunt profund mâhnit că acest gaz care se extrage de la Black Sea Oil & Gas, primul gaz din platforma continentală, deja a fost contractat de grupul Engie pe trei ani, ceea ce este o chestiune care contravine legii în România, pentru că, în mod normal, gazul respectiv pot să îl export la un jucător european doar după ce în țara respectivă ți se dă hârtie, ți se dă hotărâre că refuză gazul”, a spus Rareș Bogdan.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Pensii 2023 | Pensiile ar putea fi majorate cu până la 27% pentru a atinge limita de 9,4% din PIB

Unirea Ziarul

Publicat

în

Pensii 2023 | Pensiile ar putea fi majorate cu până la 27% pentru a atinge limita de 9,4% din PIB

Mâine, dacă domnul Budăi doreşte şi are bani la buget, poate să crească punctul de pensie cu 27%. Dacă ar creşte, mâine, cu 27% pensiile, atunci abia s-ar atinge acel prag. Până atunci, nu. Deci poate să crească cu 10, cu 15, cu 20, cu 25, cu 27% şi îl provoc public acum: Budăi, creşte pensiile! Am văzut că şi-a făcut un tricou cu 9,4%, o să-mi fac şi eu un tricou cu 27%, dacă mă mai invitaţi, pentru că altfel suntem în plină epocă post-adevăr.

Citește și: Pensii 2023: Pensia minimă ar putea crește de la 1.000 de lei la 1.100, începând cu 1 ianuarie 2023

Acel 9,4% a fost un succes diplomatic al României, al meu, al premierului Cîţu de la acel moment, pentru că Comisia Europeană era absolut îngrozită de modul în care pensiile afectează bugetul public şi-l afectează într-un mod impredictibil, pentru că vine fiecare politician de-ăsta, iresponsabil – mai mult de la PSD se întâmplă să fie – şi spune, cum a spus Dragnea, a spus Ciolacu: 40% creştem pensiile! De ce nu creşte Ciolacu acum pensiile?

De ce nu este întrebat Ciolacu la fiecare ieşire publică, de presă, când merge să vorbească cu oamenii: ”Dom-le, ai spus că dai 40% la pensii, de ce nu dai 40% la pensii, sau măcar dă 27%, hai să vedem, provocare!”, a afirmat Cristian Ghinea în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă de Prima Tv.

Elit - Gustul Desăvârșit

Citește și: Noutăți PENSII 2023: Ce scenarii sunt luate în calcul pentru majorarea pensiilor

El a catalogat drept „o mare măgărie care li se întâmplă pensionarilor din România”, promisiunile făcute de politicieni înaintea alegerilor cu privite la majorările de pensii, promisiuni care nu sunt respectate.

„E un fel de ţeapă permanentă pe care politicienii o dau pensionarilor şi tocmai de-asta sunt aşa de nervoşi pe PNRR, pentru că pe lângă pragul ăla, PNRR spune ceva foarte important: nu mai depinde pensia românilor de pixul politicienilor. Pur şi simplu, de două ori pe an se indexează pensia pe o formulă matematică, în funcţie de inflaţie şi de creştere economică. De fapt, asta-i doare mult mai rău, pentru că, după ce se îndeplineşte această lege, Ciolacu, Budăi, toţi ăştia care câştigă voturi nu mai au pixul”, adaugă fostul ministru.

Citește și: Pensii 2023. Noutăți privind majorarea pensiilor. Ce prevede legea pensiilor?

Cristian Ghinea reclamă că, din cauză că nu are bani în buget pentru majorări, actuala conducere a „făcut o întreagă isterie” pe tema procentului stabilit prin PNRR pentru pensii.

„Ce să zică: dom-le, am fost măgari şi am minţit pensionarii? Nu! Zic şi ei : dom-le, e Ghinea de vină şi PNRR-ul. De fapt, Comisia Europeană a venit cu un prag mult mai mic la negocieri şi a zis: ”Trebuie să aveţi un blocaj”. Comisia a avut undeva 8,4-8,5”, a mai explicat fostul deţinător al portofoliului fondurilor europene.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea