AMENZI de 2000 de lei, date de jandarmii din Alba la Blaj, la protestul împotriva măsurilor COVID de aseară. Câte sancțiuni au fost date în total
Jandarmii din Alba au amendat două persoane cu suma totală de 2000 de lei, la protestul anti-măsuri Covid de aseară, din Municipiul Blaj.
Întrebați de ziarulunirea.ro, aceștia au anunțat inițial că nu a fost amendată nici o persoană în cursul serii trecute dar, potrivit informațiilor actualizate puse la dispoziție de către IJJ Alba, în data de 29.03.2021 efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, au asigurat măsuri de ordine publică la protestele împotriva restricțiilor impuse pe timpul stării de alertă, desfășurate în orașele Alba Iulia, Cugir și Blaj. Până în acest moment jandarmii au identificat o parte dintre participanții care au încălcat prevederile legale la protestul din municipiul Blaj, aplicandu-se douăzeci și două de sancțiuni, respectiv douăzeci de avertismente scrise si două amenzi în valoare totală de 2000 de lei.
CITEȘTE ȘI: ZERO sancțiuni date de jandarmii din Alba, la PROTESTUL de aseară, împotriva măsurilor anti-COVID
În continuare, se fac verificări pentru identificarea persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce impun.
Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară.
Totodată, recomandăm cetățenilor să respecte măsurilor de siguranță sanitară și prevederile legale în vigoare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]