Rămâi conectat

Politică Administrație

Am putea LUA EXEMPLU de la vecini! Parlamentarii bulgari au RENUNȚAT la SALARII. Sumele vor fi tansferate către Sănătate

Ziarul Unirea

Publicat

în

În timp ce conducătorii noștri se fac că plouă și se acuză reciproc pentru gestionarea actualei crize epidemiologice, bătându-se cu pumnul în piept că ar fi procedat „mai bine”, parlamentarii bulgari oferă un bun exemplu civic și renunță integral la propriile salarii.

Acastă decizie a fost luată luni seara, la ora 20, după aproape 10 ore de dezbateri. Deputații bulgari au decis, brusc, că vor renunța la salarii până la ridicarea stării de urgență în țară, sumele urmând să fie trasferate către Sănătate.

Propunerea a fost făcută cu totul neașteptat de GERB, partid aflat la guvernare, și susținută în unanimitate cu 170 de voturi “pentru”, potrivit G4Media.

După ce din salariu li se vor opri sumele pentru impozite și asigurări, suma rămasă va fi transferată într-un cont la Ministerului Sănătății de la Sofia, pentru a fi folosită pentru combaterea coronaviruslui, au explicat guvernanții bulgari.

Măsura se va aplica și pentru reprezentanții de rang înalt ai puterii executive – membri ai guvernului și cabinetelor politice, șefilor de agenții executive și de stat. Va fi însă aplicată astfel încât să nu influențeze salariul președintelui și vicepreședintelui țării, al înalților magistrați, precum și diferitelor organisme de reglementare, salariul acestora fiind dependent de cel al deputaților.

“Mă faceți să mă simt mândru că fac parte din Adunarea Națională! Această propunere arată o adevărată empatie față de problemele poporului bulgar și mediului de afaceri din Bugaria”, s-a adresat exaltat guvernanților liderul Partidului Volia, Veselin Mareșki.

La fel au reacționat și partenerii Partidului Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), cei de la Patrioții Uniți, care au făcut apel la președintele Rumen Radev și la vicepreședinta Iliana Yotova să urmeze exemplul deputaților.

”Suntem în vreme de ciumă. Trebuie să fim împreună. Cine, dacă nu președintele, trebuie să arate această bărbăție, maturitate și responsabilitate? Cine, dacă nu însuși tatăl națiunii bulgare, ar trebui să dovedească că se poate și să dezmintă toate acele abusrdități la adresa imaginii sale. Fiți bărbat, politician si bulgar! Vă mai trebuie foarte puțin! Acționați!”, i s-a adresat șefului statului deputatul de la Frontul Național pentru Salvarea Bulgariei, Valentin Kasabov.

Surse: Expresmedia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, deputat PNL de Alba: Contractele de consultanță prin care multinaționalele exportă anual circa 40 de miliarde afară către acționari trebuie să înceteze Florin Roman, deputat PNL de Alba, este de părere că ar trebui luate măsuri pentru a bloca externalizarea profitului multinaționalelor, estimată la circa 40 de miliarde de euro, anual. ”Am avut […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere

Ziarul Unirea

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia, despre postarea profesorului Cristian Păun: ”Conține cifre departe de adevăr”. Punct de vedere Primăria Alba Iulia a transmis un punct de vedere ca urmare a postării profesorului Cristian Păun care a dat orașul natal ca exemplu pentru a combate teza că „nu sunt mulți angajați la stat, nu este prea mult […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Lucrări de modernizare a străzilor din zona Depozitelor-Moților-Doinei-Oituz-Alunului-Cloșca, la Sebeș: Care este stadiul intervențiilor Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Sebeș, parte a proiectului ce vizează mai multe străzi importante, continuă într-un ritm susținut, a anunțat, miercuri, 2 iulie 2025, primarul Dorin Nistor. Citește și: Lucrări de reabilitare a lacului din Parcul Tineretului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea