Rămâi conectat

Curier Județean

„Am fost înşelat de partenerul român, cu concursul instituţiilor statului din Alba Iulia şi Turda

Publicat

în

Un investitor italian acuză:
(partea a II-a)

După cum promiteam în ediţia noastră de miercuri, 7 decembrie 2011, continuăm astăzi articolul referitor la omul de afaceri italian Biagio Maenza, care-l acuză pe unul dintre partenerii săi de afaceri români, Nicolae Cristea, de tulburare în posesie, furt calificat, fals şi uz de fals. În prima parte a articolului aţi putut lua la cunoştinţă despre modul abuziv în care s-au comportat reprezentanţii instituţiilor statului (DSV, Garda Financiară, Poliţia şi Justiţia) cu investitorul străin, favorizându-l în schimb pe cel român. Grav acest lucru, deoarece am devenit parte a Uniunii Europene şi, dacă avem pretenţia ca cetăţenii români să fie trataţi fără discriminare, ca cetăţeni europeni, în orice ţară din lume, atunci şi noi trebuie să ne comportăm cu alţi cetăţeni europeni de aceeaşi manieră. Adică respectându-le drepturile, cum se cuvine într-un stat democratic, în care toţi cetăţenii trebuie să fie egali în faţa legii. Ei bine, în cazul de faţă, ca în „Ferma animalelor” a lui Orwell, „Toţi cetăţenii sunt egali, dar unii sunt… mai egali decât alţii!”
Un bilet la ordin semnat în fals, pentru suma fabuloasă de… 1.400.000 de lei!
Interzicându-i acccesul lui Maenza în incinta abatorului Carmes SRL, în ciuda existenţei unui contract de comodat, Nicolae Cristea i-a blocat acestuia întreaga activitate, punând stăpânire nu numai pe documentele referitoare la activitatea acestei societăţi, ci şi pe cele referitoare la activitatea unei alte societăţi pe care italianul o administra, fiind asociat cu un compatriot de-al său: SC Buono Meat Pig SRL. Ei bine, printre documentele acesteia (poprite de către Cristea) se aflau şi câteva bilete la ordin emise de banca Intesa Sanpaolo şi, taman în timp ce documentele erau în posesia lui Cristea, intră în plată un astfel de bilet la ordin, pentru suma fabuloasă de 1.400.000 de lei, al cărui beneficiar era SC Infotour Transilvania SRL (avându-l ca asociat pe domnul Cristea, fireşte), o societate cu care nici Maenza şi nici asociatul său italian de la Buono Meat Pig SRL nu au avut vreodată vreo relaţie comercială. Sau cel puţin aşa afirmă Maenza. Oricum, banca a refuzat plata acestui bilet la ordin (despre care italianul afirmă că a fost semnat în fals şi are toate argumentele de partea sa). Ba chiar mai mult, prin adresa nr. 222627, din data de 29 septembrie 2011 (vezi facsimil), banca a sesizat organele competente. În mod normal, în acel moment aceste organe de cercetare penală ar fi trebuit să ridice biletul la ordin, cu atât mai mult cu cât asociatul lui Maenza, a cărui semnătură a fost falsificată, a dat o declaraţie în acest sens.
 Culmea, banca „beneficiarului”, agenţia din Turda, ia hotărârea de a-i restitui „beneficiarului” biletul la ordin, cu motivaţia „refuz bussines total”. Păi, fraţilor, pe ce lume trăim? Ce fel de refuz e acesta? Fără nicio motivare precisă. Niciun operator de bancă şi niciun poliţist specialist în domeniul economic nu au văzut vreodată un astfel de refuz, dublat doar de o ştampilă cu logo-ul băncii şi de o semnătură indescifrabilă…
Justiţia din nou părtinitoare
Acuzând falsul, Maenza a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în data de 30 septembrie 2011. Fapta acuzată era gravă şi, în mod normal, cercetarea şi soluţionarea ar fi trebuit să dureze cât mai puţin. Dar, ori volumul de muncă al oamenilor legii este prea mare, ori ei, onor „justiţiarii”, se prevalează de acest volum, pentru a tergiversa unele dosare prin diferite metode, cauzând, astfel, mari prejudicii activităţii oamenilor de afaceri, cum este cazul de faţă. Pentru că, în acest caz, „mutarea” dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba s-a făcut abia în data de 10 noiembrie 2011. Adică dupa 40 de zile, timp în care activitatea lui Maenza a fost blocată, iar partenerul său român a putut să se folosească după cum a vrut de documentele şi de bunurile pe care i le-a sechestrat acestuia.
Şi, parcă, pentru a fi şi mai evidentă defavorizarea şi discriminarea bietului investitor străin, având în vedere că banca generoasă i-a returnat biletul la ordin „beneficiarului”, acesta a făcut o cerere către Judecătoria Turda şi, în timp record, de numai DOUĂ ZILE (!!!), din 4 până în 6 octombrie 2011, cererea respectivă a fost  admisă, iar documentul a fost investit cu titlu executoriu. Fără ca instanţa să verifice măcar dacă între cele două societăţi a existat vreodată vreo relaţie contractuală. Având biletul investit cu titlu executoriu, tot în timp record (câteva zile mai târziu, în data de 12 octombrie), „beneficiarul” a înaintat, tot la Judecătoria Turda, o cerere de încuviinţare de executare silită. Fireşte, în data de 18 octombrie şi această cerere îi este admisă, iar Cristea trece la executarea silită a societăţii lui Maenza, pentru suma de 1.400.000 de lei, în baza unui bilet la ordin semnat în fals.
Calea grea a „străinului”, spre dreptate
După cum vedeţi, calea partenerului român spre „dreptate” a fost facilă. În câteva zile a şi trecut la executarea partenerului său italian. Dar nu la fel de facilă a fost cea a italianului, după cum aţi putut constata. Ba chiar mai mult, în timp ce demersurile lui Cristea înregistrau succese în timp record, demersurile italianului erau ignorate sau marcate de o lentoare inexplicabilă. Astfel, pe lângă faptul că organele de cercetare penală, atât cele din Cluj (unde banca a trimis adresă în data de 29 septembrie!), cât şi cele din judeţul Alba (unde Maenza a depus o plângere în data de 30 septembrie) nu au mişcat niciun deget, iar acţiunile sale în instanţă au suportat amânări peste amânări. De pildă, italianul a depus opoziţie la executarea silită în data de 27 octombrie, la Judecătoria Turda, dar i s-a stabilit primul temen de înfăţişare în data de… 9 decembrie! S-a făcut cerere de preschimbare de termen în data de 31 octombrie, s-a preschimbat pentru data de 1 noiembrie, apoi s-a amânat pentru 22 noiembrie, şi apoi din nou s-a amânat pentru data de 6 decembrie, din… lipsă de probe!
S-a depus de către bietul „străin” (deşi, ca european, e de-al nostru şi el) şi o contestaţie la executarea silită, în data de 17 noiembrie şi, la fel, i s-a dat termen pentru data de… 9 decembrie.
lCine va plăti prejudiciul?
Între timp, cu un om de afaceri favorizat şi cu unul defavorizat şi încetinit în toate acţiunile sale, prejudiciul a ajuns la cote alarmante. Pentru că Maenza a fost executat şi i s-au ridicat din fermă peste 580 capete de suine cu o greutate de peste 100 kg fiecare. A încercat italianul, prin avocat, să instituie o poprire asiguratorie, pentru a-şi putea continua activitatea (în data de 3 noiembrie), dar soluţionarea acesteia s-a declinat în favoarea Judecătoriei Turda, unde dosarul nu a ajuns nici în zi de azi!!! Iar cererea de ordonanţă preşedenţială a fost respinsă…
Dar vorbeam despre prejudiciu. Dacă se constată, în cele din urmă, că în toată această afacere s-a uzat de falsuri, şi italianul va câştiga în instanţă în cele din urmă, în acest caz, cine va plăti prejudiciul ce i-a fost cauzat de inactivitatea organelor de cercetare, de lentoarea lor şi de tratamentul discriminatoriu la care a fost el supus? Iar dacă omul se va adresa Uniunii Europene, prejudiciul nu va fi doar cel material, ci şi cel de imagine. Pe care-l vom plăti noi, românii, cu toţii! Şi, nu ştiu ce credeţi dumneavoastră, dar eu nu vreau să plătesc un astfel de preţ, din pricina unor concetăţeni de-ai noştri răuvoitori sau (mai ştii?) poate chiar corupţi!
(va urma)

Ioan HĂNŢULESCU

Elit - Gustul Desăvârșit

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Curier Județean

VIDEO| Concert emoționant La Biserica Evanghelică din Sebeș pentru a-l omagia pe Carl Filtsch, care a încântat 200 de copii

Publicat

în

Concert emoționant La Biserica Evanghelică din Sebeș pentru a-l omagia pe Carl Filtsch, care a încântat 200 de copii

Vineri, 27 mai 2022, la Sebeș a avut loc un impresionant concert educativ menit să îl omagieze pe Carl Filtsch, micul geniu al muzicii clasice născut în vechiul burg săsesc, în anul 1830. Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a invitat toate școlile din localitate să participe la un eveniment care le-a fost dedicat și care a avut ca scop promovarea emoționantei povești a lui Carl Filtsch în rândul elevilor. Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor și preotul Alfred Dahinten au adus un omagiu la statuia lui Carl Fitsch, situată pe bulevardul Lucian Blaga din Sebeș, pe aleea din vecinătatea Bisericii Evanghelice.

Concert educativ s-a numit „Harmony of sounds” și a fost atent pregătit de muzicienii: Emma Damian – flaut, Alexandra Pamfilie – pian, Radu Besliu – clarinet, Mihaela Roșiu – vioară, Alina Cozma – vioară, Irene Marc – violă, Darius Clamba – violoncel, Tabea Bebeșelea – flaut, Alexandra Diaconu – flaut, Beatriz Marc – flaut, Petru Mazilu – pian, Ovidiu Borz – fagot, Paul Pienariu – cajon. Repertoriul a inclus: „10000 Reasons” – Matt Redman, „Amazing Grace” – Sergiu Strete, „Pilgrim” – autor necunoscut, aranjament Laurențiu Muntean, „Overcomer” – Daniel Ardelean, „Cornerstone” – Bradley Knight, „Greatness” – Daniel Petrean și Laurențiu Muntean.

Elit - Gustul Desăvârșit

Muzicianul Carl Filtsch (1830-1845) s-a născut la Sebeș și este considerat unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului al XIX-lea și cel mai strălucit discipol al marilor compozitori Frédéric Chopin și Franz Liszt. Deși s-a stins la o vârstă fragedă (15 ani), Carl Filtsch s-a remarcat în viața culturală a vremii sale, în cele mai importante centre ale Europei: Budapesta, Viena, Wiesbaden, Baden-Baden, Paris și Londra. Monumentul său funerar, dăltuit în marmură, se găseşte în cimitirul San Michele din Veneţia.

Carl Filtsch, care a început să improvizeze la pian de la o vârstă fragedă, a lăsat în urma sa opt compoziţii proprii, dintre care unele au fost publicate pentru prima dată la Londra, în 1843. El a compus şi un concert pentru pian, care, din păcate, s-a pierdut. În ciuda influenţelor uşor de recunoscut ale profesorilor săi, în lucrările sale se oglindesc o maturitate timpurie şi un talent remarcabil. Dintre compoziţiile sale amintim: „Choral 1839″, „Romanze ohne Worte 1840″, „Barcarolle”, „Mazurka”, „Impromptu in Ges – Dur 1843″, „Impromptu inb – Moll 1843″, „Introduction und Variationen Op.2″, „Lebewohl von Venedig (Adieu)”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

FOTO| Beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia au vizitat mai multe obiective religioase din județul Alba

Publicat

în

FOTO| Beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia au vizitat mai multe obiective religioase din județul Alba

Beneficiarii Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Meletie” din Alba Iulia au luat parte, joi, 26 mai, la un pelerinaj organizat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în colaborare cu Direcția pentru Asistență Socială Alba. De data aceasta, 16 beneficiari, cu vârste cuprinse între 28 și 73 de ani au vizitat mai multe obiective religioase din județul Alba.

În prima parte a zilei, excursioniștii au poposit la Mănăstirea cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la Râmeț. Aici, beneficiarii s-au închinat la racla cu moaștele Sfântului Ghelasie de la Râmeț, au aflat despre cât de grabnic ajutător este Sfântul Efrem cel Nou și s-au rugat la mormântul părintelui Dometie Manolache, unul dintre duhovnicii de profunzime ai acestei vetre monahale. Intinerariul a continuat cu Schitul ,,Înălțarea Sfintei Cruci” din Aiud, unde beneficiarii au vizitat monumentul noilor martiri ai neamului românesc, numit „Calvarul Aiudului”. În interiorul edificiului memorialistic sunt inscripționate pe plăci de marmură numele mărturisitorilor temnițelor comuniste și osuarul. Tot aici, pelerinii așezământului social au participat la Sfânta Liturghie.

Elit - Gustul Desăvârșit

În a doua parte a zilei beneficiarii au avut plăcerea de a vizita mănăstirea Dumbrava, care poartă hramul Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, bucurându-se de explozia ce o înconjoară. Următoarea oprire a fost la un local din Aiud unde drumeții au servit prânzul și au avut prilejul să-și împărtășească impresiile despre locurile pe care le-au vizitat, până în acel moment.

Ultima parte a zilei a fost rezervată vizitării celor două mânăstiri din localitatea Rimetea. Unul din aceste așezăminte monahale poartă hramul „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”. Aici, beneficiarii s-au închinat cu evlavie la icoane, la raclele cu relicvele Sfântului Efrem cel Nou și ale Sfântului Gherasim din Kefalonia și au simțit să intoneze câteva cântece religioase și pricesne. La cealaltă mănăstire, aflată sub oblăduirea Sfântului Ioan Botezătorul, participantii la acest pelerinaj au avut prilejul de a lua parte la slujba Vecerniei, săvârșită în paraclisul de vară.

Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități „Sf. Meletie” Alba Iulia oferă servicii de informare și consiliere socială, consiliere psihologică și spirituală, servicii de recuperare, kinetoterapie și ergoterapie, orientare profesională și facilitarea obținerii unui loc de muncă, activități de socializare, culturale și recreative pentru 20 de persoane cu dizabilități din Alba Iulia și pentru 105 persoane cu dizabilități ocrotite în 11 Locuințe Maxim Protejate din județul Alba.

Centrul funcționează din anul 2008 în cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, în parteneriat cu Primăria Alba Iulia prin Direcția de Asistență Socială Alba Iulia și Consiliul Județean Alba prin DGASPC Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Curier Județean

FOTO| Concursul „Educație Rutieră – Educație pentru Viață”: Echipajul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia a ocupat locul I

Publicat

în

FOTO| Concursul „Educație Rutieră – Educație pentru Viață”: Echipajul Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia a ocupat locul I

Etapa judeţeană a concursului „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă” și-a desemnat câștigătorii. Locul I a fost câștigat de echipajul Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu ” din Alba Iulia.

Azi, 27 mai 2022, a avut loc etapa judeţeană a concursului „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă”, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Alba împreună cu Consiliul Județean Alba și Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Elit - Gustul Desăvârșit

Concurenţii au avut de parcurs 3 probe, una de teorie, o probă de îndemânare în conducerea bicicletei, pe un traseu special amenajat şi una practică, de aplicare a cunoștințelor teoretice.

Înainte de începerea competiției, participanţii au fost instruiţi de polițiștii Serviciului Rutier cu privire la regulile impuse de competiţie.

Scopul acestui concurs, a cărei organizare a fost reluată după o pauză de doi ani, cauzată de pandemie, la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din municipiul Alba Iulia, este acela de a forma, în rândul elevilor, un comportament rutier responsabil, pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, în vederea prevenirii accidentelor rutiere.

Participanții au avut ocazia să-şi demonstreze cunoştinţele dobândite în ceea ce priveşte circulaţia rutieră, precum şi îndemânarea în folosirea bicicletei în poligon.

Premiile, puse la dispoziție de Consiliul Județean Alba, au constat în biciclete, corturi pentru camping, saci de dormit, articole de camping, dulciuri diplome și medalii.

Pe primul loc al podiumului a urcat echipajul format din elevi ai Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia, pe locul II s-a clasat echipajul Școlii Gimnaziale ”Axente Sever” din Aiud, iar pe locul III echipajul Școlii Gimnaziale ”Lucian Blaga” din Ocna Mureș.

Câştigătorii concursului vor participa la faţa naţională, care se va desfăşura, în vacanța de vară, la Buzău.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare