Politică Administrație
Alexandru Pereș: ”Legea tranzacționării suprafețelor agricole din extravilan – Episodul II”
Potrivit Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, începând cu luna ianuarie 2014 cetățenii europeni pot cumpăra teren agricol în țara noastră fără niciun fel de restricții.
După discuţii cumpănitoare extraparlamentare, dată fiind sensibilitatea proiectului, şi la presiunea opiniei publice, guvernanții au încercat să impună, (mai degrabă să mimeze) anumite limite directivei europene și, după un galop legislativ intempestiv, cu care ne-au obişnuit deja, s-au grăbit să trimită Legea către Președinte.
Inclusiv procedura prin care acest proiect de lege a trecut prin Parlament (Senat și Camera Deputaților), a fost sfidătoare. Deși, de la microfonul Senatului, am atenţionat că modalitatea prin care se forţează promovarea proiectului de lege este profund neregulamentară întrucât nu s-a alocat timp pentru studierea lui, acesta a trecut prin cunoscutul vot majoritar USL, de Camera Superioară.
La Camera Deputaților lucrurile au stat la fel sau poate mai rău. Proiectul de lege a fost votat cu dezbateri generale și superficiale, trimis apoi către Președintele României, care, evident, l-a trimis pentru reexaminare!
Așa cum am amintit în nenumărate rânduri, aderarea la Uniunea Europeană presupune nu doar beneficii ci și responsabilități și angajamente, care trebuie onorate. Cred că nu este cazul să ne îngrijorăm că cetățeni din întreaga Europă ne vor bate la ușă, pentru a ne cumpăra terenurile, fiindcă întreprinzătorii care au dorit să investească în România în agricultură au făcut-o deja. Mai important este să știm cum să ne păstrăm terenurile sau cum putem ajuta și încuraja fermierii români să cumpere terenuri agricole. Aceasta trebuie să fie adevărata problemă a guvernării.
Săptămâna aceasta, după ce „Legea privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice și de înființare a Autorității pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare” a fost retrimisă la Parlament de Președintele României, Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală din Senat a venit cu mai multe amendamente, mai explicite, care să corecteze în mare măsură neliniștile semnalate. Raportul final este încă în lucru.
În cererea de reexaminare, Președintele României a invocat șapte motive clare de revizuire a legii trimisă spre promulgare. Însăşi titlul legii poate crea confuzie cu privire la sfera de aplicabilitate a legii, deoarece pare că face trimitere doar la persoane fizice. Or, legea se adresează şi persoanelor juridice, singura condiţie fiind ca societatea interesată de vânzare-cumpărare să aibă naţionalitatea respectiv să provină dintr-un stat membru al Uniunii Europene. Neclar este și dacă legea se aplică și persoanelor juridice cu naționalitatea română sau numai celor străine.
Pe de altă parte faptul că statul român reprezintă autoritatea care avizează tranzacţiile dar are şi drept de preempţiune la cumpărare poate crea vulnerabilităţi anumitor tranzacţii. Legea nu a prevăzut iniţial procedura de urmat în cazul în care statul nu e intersat sau la apariţia unor disfuncţionalităţi sau contestaţii.
Aşadar o seamă de articole au trebuit regândite iar soluțiile și observațiile Președintelui Traian Băsescu se regăsesc, alături de noile amendamente, printre modificările făcute în Comisia de specialitate din Senat. De remarcat faptul că, la cele 25 de articole ale variantei inițiale trimise spre promulgare, s-au adus 41 de amendamente. Iată modul prin care USL tratează problemele dificile și delicate ale oamenilor.
Rămâne să vedem cât de interesați sunt guvernanții să accepte în plen modificările și să voteze modificările la noua lege, oricum mult întârziată. Spre deosebire de vecinii noștri bulgari sau unguri, care preferă mai degrabă să primească sancțiuni din partea UE decât să înstrăineze terenurile agricole, românii se dovedesc, în buna tradiţie balcanică, docili, ca să nu spunem delăsători.
Este cazul să ne trezim din amorțire și să ne uităm în jurul nostru, la alte țări, spre exemplu, la Moldova cu Transnistria sau Găgăuzia ori la Macedonia cu Grecia, exemple clare că pământul, arabil sau nu, se apără cu devotament și jertfă supremă, uneori!
Atenție, deci, guvernanți ai USL, teritoriul României nu este de negociat cu nimeni, poate doar administrat în mod european, modern și eficient pentru binele românilor și al UE!
Alexandru Pereş, senator PDL de Alba

Politică Administrație
Comunicat de presă| Ciprian Bogdan: Legea care permitea uciderea pruncilor prin avort a fost abolită in SUA
Comunicat de presă| Ciprian Bogdan: Legea care permitea uciderea pruncilor prin avort a fost abolită in SUA
Curtea Supremă a Statelor Unite a luat o măsura istorica de a anula hotărârea din 1973 cazul Roe vs. Wade, care a recunoscut dreptul constituţional al femeii la avort.
Legea care permitea uciderea pruncilor prin avort a fost abolită in SUA!
Curtea Suprema din SUA și-a corectat Decizia prin care a susținut timp de jumătate de secol avortul.
Mișcarea de apărare a vieții (pro-life) din SUA a obținut pana la urma o victorie istorică. După mai bine de 50 ani, iată ca decizia se muta de la Washington la popor.Prin urmare, fiecare stat, va decide in privința avortului. Probabil ca vor fi state unde avortul va fi interzis, iar in alte state avortul va fi permis!
Lupta nu se va incheia aici, sunt deja multe conflicte si nemultumiri, pareri pro si contra, dar Decizia Curții Supreme trebuie respectata!
Fostul vicepreședinte republican al Statelor Unite, Mike Pence, a salutat vineri decizia Curții Supreme de revocare a dreptului constituțional la avort. El a scris pe retelele de socializare urmatorul mesaj: „Prin lăsarea acestei probleme la latitudinea statelor și a oamenilor, Curtea Supremă a corectat o eroare istorică”
Apropo, stiati ca România se afla pe locul II in lume, și locul I in Europa, in ceea ce privește rata avorturilor, conform Institutului Allan Guttmacher? Doar Rusia ne intrece la numarul de avorturi… In fiecare zi se avorteaza 400 bebeluși, si aprox 100.000 / an.
Din 1958 pana in prezent in România au fost uciși prin avort peste 22 Milioane bebeluși.
O cifra uriasa, care pune in pericol viitorul tarii noastre.
Efectele au inceput sa se văda prin scăderea drastică a populației, iar peste câțiva ani, exista riscul ca sistemul de pensii sa se prăbușească. De asemenea ducem lipsa de forta de munca. Nu mai avem cine sa ne înlocuiască…
Cred ca a venit vremea sa discutam și in România despre aceasta problema și sa căutam soluții! Instituriile centrale, judetene si locale se pot apleca mai mult spre a sprijini FAMILIA.
In tara noastra avem un Minister al Familiei insa mare lucru nu s-a intamplat de la infiintarea acestui nou minister.
Iata cum procedeaza alte state, unde exista un Minister al Familiei:
-In Germania familiile se pot baza pe o gamă largă de beneficii de la stat. Acestea includ o alocație de stat consistenta pentru copii, precum și alte prestații legate de familie, cum ar fi alocația parentală, suplimentul pentru copii și alocația scutită de impozit pentru părinții singuri – care sunt legate de circumstanțe sau nevoi specifice. Deasemenea se acorda sprijin substantial pentru achizitionarea unei locuinte pentru tinerii casatoriti.
-În Finlanda se ocupă de bunăstarea socială, protecția copilului, asistența socială și servicii pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv servicii de interpret, servicii pentru persoanele în vârstă, servicii de sănătate, asistență medicală școlară și servicii pentru elevi, cu politici împotriva violenței domestice
-În Norvegia, cea mai mare parte a bugetului merge pe beneficiile (în bani) pentru familiile cu copii
Emigratia masiva, saracia extrema, si avorturile au adus Romania pe locul III in lume in ceea ce priveste declinul demografic (dupa Syria si Ucraina, tari implicate in razboi) Guvernul Romaniei trebuie sa investeasca urgent in masuri de sprijin pentru FAMILIE, daca ne dorim sa avem viitor!
Ciprian Bogdan
Politică Administrație
Comunicat de presă| Sorin Bumb, senator PNL Alba: Legea prin care clienții casnici nu vor mai plăti pentru racordările la rețelele de curent electric și gaze naturale a trecut și de Camera Deputaților
Comunicat de presă| Sorin Bumb, senator PNL Alba: Legea prin care clienții casnici nu vor mai plăti pentru racordările la rețelele de curent electric și gaze naturale a trecut și de Camera Deputaților
Scutirea cetățenilor de la plata lucrărilor de extindere și racordare le rețelele de energie este o inițiativă pe care o promovez de mai mulți ani, iar astăzi am reușit să o văd materializată într-un text de lege adoptat și de către Camera Deputaților. Amendamentele aduse de mine Ordonanței de urgență nr. 143/2021 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, au fost adoptate astăzi de Camera Deputaților, după ce trecuseră anterior de Senat, actul normativ mergând acum la promulgare și apoi la publicare în Monitorul Oficial.
După publicarea acestor prevederi în Monitorul Oficial, operatorii de distribuție sunt cei care au obligația să asigure finanțarea și realizarea lucrărilor de modernizare/extindere a rețelei electrice de distribuție în vederea racordării tuturor solicitanților aflați în intravilanul localităților din perimetrul concesionat. Totodată, consumatorii casnici care aleg să plătească racordarea din buzunarul propriu, pentru a avea acces mai repede la rețea, își vor primi banii înapoi pentru aceste lucrări, de la distribuitor, în termen de maxim 5 ani, inclusiv valoarea lucrărilor de proiectare. În cazul clienților non-casnici, cu excepția micilor întreprinzători (II, PFA, IF) și a instituțiilor publice, costurile nu se rambursează, dar activele rezultate în urma lucrărilor rămân în proprietatea clientului, operatorul de distribuție ocupându-se doar de exploatarea lor, fără a mai deveni proprietar, cum se întâmpla până acum.
Prevederile se aplică similar și în ceea ce privește rețelele de gaze naturale. Totodată, pentru gaze naturale, operatorii rețelelor sunt obligați să accepte, la cererea primăriilor, extinderea rețelei pentru una sau mai multe localități aparținătoare unității administrativ-teritoriale pe teritoriul căreia ei deja operează rețele de gaze naturale, firma operatoare fiind cea care asigură și finanțarea lucrărilor de extindere și a branșamentelor în intravilanul localităților. Aceste lucrări se pot realiza și finanța și de către primării sau asociații de primării (ADI), cu recuperarea contravalorii de la distribuitori, în termen de 5 ani. De asemenea, am eliminat și obligativitatea plății contuarelor inteligente, astfel că românii nu vor mai trebui să plătească pentru montarea acestor contuare.
Mă bucur că am reușit să trecem această lege în sesiunea actuală a Parlamentului, înainte de vacanța parlamentară și le mulțumesc colegilor deputați pentru celeritate și pentru votul acordat atât în plen cât și în comisiile de specialitate. Este o lege bună pentru oameni și mă bucur că argumentele mele au fost ascultate și că a primat interesul românilor și dreptul fiecărui cetățean la un serviciu firesc în secolul 21: accesul nemijlocit la curent electric și gaze naturale.
Sorin Ioan BUMB, Senator PNL de Alba
Politică Administrație
Comunicat de presă| Deputatul Florin Roman, vicepreședintele Camerei Deputatilor: „Fermierii și beneficiarii de subventii nu vor avea de suferit ca urmare a reorganizării APIA”
Deputatul Florin Roman, vicepreședintele Camerei Deputatilor: „Fermierii și beneficiarii de subventii nu vor avea de suferit ca urmare a reorganizării APIA”
Urmare a discuțiilor purtate cu directorul general al APIA, dl Adrian Pintea, la solicitarea primarilor liberali din zona Munților Apuseni, fermierii și beneficiarii de subventii, nu vor avea de suferit ca urmare a reorganizării instituției.
Practic, centrele locale Zlatna și Baia de Aries vor deveni puncte de lucru, in care singurul lucru care dispare este funcția de conducere.
Din punct de vedere al documentației, procedura rămână aceeași, iar oamenii nu vor fi puși pe drumuri la Cîmpeni sau Alba Iulia.
Apreciez deschiderea la dialog și pentru gasirea celor mai bune soluții, din partea directorului general al APIA, dl Adrian Pintea. Mulțumesc totodata și primarilor liberali care au tras un semnal de alarma.
Deputat Florin Roman, vicepreședintele Camerei Deputatilor
-
Actualitateacum 15 ore
ȘTRANDURILE și PISCINELE din județul Alba, unde să te relaxezi și să te răcorești vara aceasta: Program, tarife și facilități 2022
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
FOTO| Eleva de ZECE CURAT de la HCC Alba Iulia, la Bacalaureatul 2022. Unde își dorește Ana-Maria să studieze la facultate
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
AVERTIZARE METEO: COD GALBEN de furtuni și vijelii în Alba. Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până vineri seara
-
Ştirea zileiacum 20 de ore
MÂNDRIA Liceului de Arte din Alba Iulia: Darius a luat ZECE CURAT la Bacalaureatul 2022. Ce carieră își dorește ca și adult
-
Sportacum 21 de ore
Dan Roman și-a ales staff-ul cu care va colabora la CS Ocna Mureș | Cioară a plecat la Industria
-
Ştirea zileiacum 19 ore
Apă potabilă cu porţia pentru alte 3 localități din Alba. Udarea grădinilor impune restricţii de furnizare
-
Ştirea zileiacum 13 ore
FOTO VIDEO| Ploi și GRINDINĂ în Alba. O nouă avertizare imediată COD PORTOCALIU de FURTUNI în Aiud, Blaj, Ocna Mureș și alte 13 comune. S-a emis avertizare RO-ALERT
-
Sportacum 21 de ore
CSU Alba Iulia, triplă de vis în sezonul încheiat | Mihai Manea: “E prea devreme să vorbim despre promovarea în Liga 2”
-
Sportacum 20 de ore
Turneul final Sfinx 2022, în Alba: Optimum Alba Iulia, vicecampioană națională la generația 2012
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Apă la PROGRAM în patru localități din Alba: Care este motivul raționalizării
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Ajutați-l pe Ioan-Alexandru Mincă! Fratele portarului albaiulian Mincă are nevoie de ajutor pentru a trăi