Alexandru Cioară, golgheterul Industriei Galda de Jos, afectat de izolarea impusă de pandmie | “Nimic nu e la fel fără fotbal! Este o situație foarte grea”, transmite atacantul divizionarei terțe
Pentru fiecare dintre fotbaliști, indiferent de nivelul competițional la care activează, această perioadă de izolare din pricina pandemiei de COVID-19 este una extrem de dificil de perceput și de trecut. Alexandru Cioară, în vârstă de 24 de ani, este cel mai prolific atacant din fotbalul județean la nivelul Ligii a 3-a și povestește în cele ce urmează cum s-a acomodat cu situația impusă din cauza stării de urgență.
Vârful “galben-albaștrilor” a punctat de 7 ori în actuala ediție pentru gruparea pregătită de Paul Ciucă și abia așteaptă să revină pe gazon pentru a pune umărul la salvarea formației de la retrogradare. “Sunt momente urâte pentru noi fotbaliștii pentru că nu ne-am întâlnit cu așa ceva, să nu putem nici măcar să ne pregătim. Este ceva neplăcut, dar cred că lucrurile se vor regla și totul la reveni la normal. Personal am reușit să mă antrenez la domiciliu, în zonă. Stau la casă și nu departe de mine este un câmp unde pot să alerg”, a spus Alecu Cioară.
*Reluarea campionatului, în condiții speciale
Industria Galda de Jos a traversat cel mai modest tur din istoria celor șase sezoane în eșalonul terț și a iernat pe ultima poziție a ierarhiei Seriei a 5-a. Găldenii au început returul cu o victorie clară, în 7 martie, 3-0 pe propriul teren, cu CFR Cluj 2, și au urcat pe locul 14, acumulând 11 puncte. Acum, după întreruperea campionatului, s-au blocat și speranțele de a reuși evitarea retrogradării, totul depinzând de forma în care se va relua competiția întreruptă după etapa a 16-a (în funcție de datele disponibile, în sistem de play-off și play-out).
“Ar trebui să avem cel puțin o lună la dispoziție pentru că, prin această pauză forțată, de mai bine de două luni, am pierdut toată pregătirea pe care am făcut-o în iarnă. Eu sper că dacă se reia campionatul să se joace toate etapele. Dacă nu, să se înghețe sezonul, să promoveze primele clasate și să nu retrogradeze nimeni. Și, dacă trebuie, să se mărească numărul de serii în Liga a 3-a, unde vorbim totuși de un fotbal semi-profesionist, cu fotbaliști ce și muncesc, în marea majoritate”, a mai adăugat vârful de atac.
În campionatul precedent, Alexandru Cioară a avut cel mai bun sezon al carierei, devenind, cu 22 de goluri marcate, golgheterul fotbalului județean.
“Momentan sănătatea este cea mai importantă. Dacă totul va decurge bine se vor regla toate. Eu sper să treacă și sa revenim pe teren, pentru că fără fotbal nimic nu mai e la fel! Pe de altă parte, există și impactul social trăit în aceste zile. La început lumea a privit totul ca pe o glumă, dar s-a dovedit ceva foarte periculos, o încercare foarte grea la care am fost expuși. Nu ne-am mai confruntat cu așa ceva, nu am fost obișnuiți să nu ieșim. Eu am avut norocul că am mers la serviciu, dar pentru persoanele ce locuiesc a bloc e dificil să stai închis. Sperăm să depășim aceste momente delicate și să reușim să trecem cu bine, cât mai repede”, a mai adăugat jucătorul “galben-albaștrilor”. În acest moment, la nivelul eșalonului terț se prefigurează reluarea returului undeva la mijlocul lunii iunie, fiind greu de crezut că se vor putea disputa, din pricina comprimării calendarului, toate cele 14 etape rămase.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină
România și-a depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatelor Mondiale de culturism și fitness din 2027: Alba Iulia are o triplă campioană națională la această disciplină Președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, director executiv al Federației Mondiale de Culturism și Fitness, a anunțat, luni, 30 iunie 2025 că România și-a depus oficial […]
Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală
Naționala de volei feminin a României, medalie de bronz la Golden League, cu 4 jucătoare de la Volei Alba Blaj! Sub comanda lui Guillermo Naranjo Hernandez, „tricolorele” – prima medalie în competiția continentală Condusă de antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez, „principalul” Volei Alba Blaj, reprezentativa de volei feminin a României a obținut medaliile de bronz […]
FOTO: Din nou an prolific în rezultate sportive, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – iarăși în prim-planul performanței
Din nou an prolific în rezultate sportive, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – iarăși în prim-planul performanței Anul școlar 2024/2025 a fost extrem de prolific pentru Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș, în privința rezultatelor sportive înregistrate. Citește și: FOTO: Un nou an cu performanțe, reprezentanții Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, rezultate remarcabile la sport Elevii […]