Rămâi conectat

Sport

Alexandru Buda (CSȘ Alba Iulia) – medalie de bronz, la Cupa României de înot

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Înotătorul Alexandru Buda (CSȘ Alba Iulia) a obținut o medalie de bronz la Cupa României, concurs pentru juniori, tineret și seniori, desfășurat de curând la Târgoviște, unde a avut loc în urmă cu două săptămâni competiția similară feminină.

Au fost prezenți 244 de sportivi de la 51 de cluburi din țară, la start găsindu-se și trei juniori de la Liceul cu Programul Sportiv Alba Iulia pregătiți de prof. Daniela Bob.

Comportarea înotătorilor din Cetatea Marii Uniri a fost foarte bună reușindu-se calificarea în opt finale și adjudecarea unei medalii de bronz. Clasarea pe treapta a treia a podiumului a reușit-o Alexandru Buda, la categoria juniori, în proba de 200 metri bras. Același sportiv a încheiat pe locul opt la categoria tineret, în proba de 200 metri bras, locuri obținute prin prezența în finala B a probei, mai calificându-se în două finale C în probele de 50 metri bras și 100 metri bras. Lukas Stâncel s-a calificat în trei finale C, în probele de 50 metri spate, 100 metri spate, 200 metri spate, si s-a clasat pe locul opt la categoria juniori, în proba de 400 metri mixt. Colegul său de club, Robert Krizbai a fost prezent în două finale C, în probele de 200 metri bras și 200 metri spate.

Cupa României s-a dovedit o reușită atât prin clasările propriu-zise cat și prin timpii realizați, superiori celor din concursurile anterioare”, a transmis Daniela Bob (CSȘ Alba Iulia).

Reamintim că în competiția precedentă, Cupa României, la feminin, prima din acest an, reprezentantele CSȘ Alba Iulia au avut rezultate excelente: calificări în 13 finale, recorduri personale în toate probele unde au concurat și cucerirea a patru medalii prin Daria Remete (aur și argint), Daria Adam și Denisa Crișan – bronz.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Metalurgistul Cugir – Industria Galda 2-2 (0-1), în derby „de Alba” | „Lanterna roșie”, remiză dar și retrogradare matematică

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir remizează în derby „de Alba” cu Industria Galda de Jos, scor 2-2 (0-1), după o confruntare spectaculoasă în care vizitatorii au condus la pauză, „roș-albaștrii” au întors scorul, dar Frențiu, în prelungiri (90+3) a restabilit egalitatea. O remiză venită după 6 înfrângeri la rând pentru ultima clasată, una cu gust amar, întrucât la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea