Alege viața: Aproape 600 de abateri contravenționale și patru infracțiuni constatate, în cadrul unei acțiuni a IPJ Alba
Polițiștii din Alba au acționat, la sfârșitul săptămânii trecute, pe raza județului, pentru prevenirea accidentelor rutiere care au ca și cauză viteza excesivă precum și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau substanțe psihoactive, astfel au fost constatate patru infracțiuni și 590 de abateri contravenționale.
În perioada 14 – 16 mai 2021, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au organizat, pe raza întregului județ, o acţiune care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere cu consecințe grave, în special a celor care se datorează vitezei excesive și conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
La acțiune au participat polițiștii rutieri și cei de ordine publică cu atribuții pe linie de circulație rutieră, care au folosit 11 aparate radar și 15 aparate etilotest.
Astfel, au fost depistaţi 590 de conducători auto care au încălcat normele rutiere, din care 324 circulau cu viteză peste limita legală.
De asemenea, au fost reținute 27 de permise de conducere, din care 5 pentru viteză peste limita legală, 4 pentru conducerea sub influența alcoolului, iar restul pentru alte abateri.
Au fost constatate 4 infracțiuni la regimul rutier, din care două de conducere sub influența alcoolului.
În scopul prevenirii comiterii de accidente rutiere, în calitate de conducători auto, Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă:
- Reduceţi viteza la trecerile pentru pietoni, în zone aglomerate, în aproprierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii şi în zona unităţilor şcolare!
- Respectaţi-vă partenerii de trafic!
- Nu conduceţi când sunteţi obosiți!
- Evitaţi administrarea medicamentelor ale căror reacţii adverse pot influenţa conducerea autovehiculului!
- Nu folosiţi telefoanele mobile în timpul conducerii!
- Dacă aţi consumat băuturi alcoolice, NU CONDUCEŢI!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare
Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]
FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”
Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025. […]
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]