Rămâi conectat

Actualitate

Alburnus Maior: ”Raportul Comisiei parlamentare marchează 16 ani de eșecuri continue pentru Gabriel Resources”

Ziarul Unirea

Publicat

în

După două luni de la constituirea sa, Comisia parlamentară specială, contestată de sutele de mii de protestatari din întreaga lume, a respins, luni, cu 17 voturi ”pentru” şi două abţineri, proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană. Astfel a dat dovada deplină a rolului politic pe care l-a jucat: de tergiversare a votului în plen și de asigurare a cadrului de negociere între liderii politici români.

Departe de a fi un raport documentat, tehnic și științific care să cuprindă detalierea aspectelor neconstituționale prevăzute de lege – precum exproprierea localnicilor din Roșia Montană, rezultatul este un compendiu de stenograme și invitații la negocieri viitoare.

În mod previzibil, comisia a preferat să ignore problemele reale ale proiectului minier ce țin de regimul proprietății private și de sentințele judecătorești definitive. Raportul comisiei tratează pe larg neregulile mai de grabă de ordin organizațional din trecut, semnalate la momentul respectiv de societatea civilă, dar nu face referire la gravele încălcări ale Constituției propuse de Guvern prin această lege. Inutilitatea comisiei arătată chiar de la bun început de campania Salvați Roșia Montană a fost reconfirmată și de raportul său final. Acesta omite să includă argumentele împotriva acestei legi enunțate de experți juridici și susținute de sute de mii de oameni ce au protestat în stradă în tot acest timp.

În fapt, Comisia mandatată pentru prezentarea beneficiilor proiectului pentru statul român s-a dovedit incapabilă să aducă argumente pertinente care să justifice distrugerea patrimoniului sau exproprierea cetățenilor români în favoarea unei companii private. A fost nevoie de două luni, înțelegeri și negocieri derulate inclusiv pe holurile Parlamentului până când Comisia și în special guvernarea USL să accepte evidența: cele mai ample proteste din România post-comunistă nu vor dispărea și nu vor putea fi manipulate spre violență. Protestele, repetate cu hotărâre timp de unsprezece săptămâni consecutiv, au arătat o societate civilă puternică, creativă și inteligentă, de neclintit în decizia de a se opune unei clase politice suspecte de corupție și ruptă de preocupările și interesele cetățenilor din țara noastră.

Este un moment rar, dar de acum emblematic pentru societatea românească, când spiritul civic a obligat interesele feudale ale clasei politice să se regrupeze, să admită că un proiect minier ilegal și distructiv nu poate fi acceptat. Premierul Ponta continuă să promoveze însă un proiect distructiv pentru România, propunând o nouă lege de reglementare a activităților miniere. Sunt vizate acum de legalizarea cianurilor și Certej sau Baia Mare. O lege-cadru pentru mineritul cu cianuri în România este o nouă formă de favorizare a titularilor de proiecte de minerit fiind menită să împiedice obstacolele legale prevăzute de actualele legi în domeniul protecției proprietății private sau în domeniul protecției mediului și patrimoniului”, a declarat Eugen David, președintele Alburnus Maior.

Raportul este însă și o dovadă a eșecului major al unei propuneri legislative ce a încercat să “fenteze” legea în favoarea companiei miniere. Politicienii, la presiunea societății civile, și-au retras sprijinul fățiș arătat anterior pentru această lege pe cât de infamă, pe atât de evidentă de favorizare a unei companii private în detrimentul binelui comun.

Este previzibil că lobby-ul premierului pentru industria minieră va continua și va îmbrăca noi forme, la fel de nocive pentru Munții Apuseni. Noi vom ieși în continuare în stradă și vom cere demisia și anchetarea inițiatorilor legii. Declarațiile liderilor politici arată că vor căuta să identifice o altă metodă prin care să păcălească opinia publică. Propunerile lor vor fi mai perverse și mai periculoase, însă sunt ferm convins că oamenii ce au ieșit în ultimele luni în stradă le vor dejuca orice plan pentru că sunt mai inteligenți și mai iscusiți decât oricare din cianuriștii din Guvern”, a adăugat Eugen David, președintele Alburnus Maior.

Campania Salvați Roșia Montană cere în continuare respingerea proiectului de lege de către Parlament și a acordului de mediu de către Guvernul României. Ziua în care într-adevăr România va închide ușa unor astfel de exploatări criminale va fi aceea când autoritățile se vor orienta către o dezvoltare firească, sustenabilă, prin exploatarea resurselor culturale, prin recunoașterea valorii universale a Roșiei Montane.

Asociația Alburnus Maior


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba, până miercuri după-masa: Averse torențiale, grindină, descărcări electrice și vânt puternic

Ziarul Unirea

Publicat

în

COD GALBEN de FURTUNĂ în Alba, până miercuri după-masa: Averse torențiale, grindină, descărcări electrice și vânt puternic ANM a emis marți, 16 aprilie 2024, o atenționare meteo cod galben de furtuni în Alba, valabilă miercuri după-masa. Se vor semnala averse torențiale, grindină, descărcări electrice și vânt puternic. Citește și: Vremea se racește brusc în România. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea