Alba Iulia: YouthBank dă 21500 de lei pentru proiectele liceenilor
Fundaţia Comunitară Alba a organizat la sediul Instituţiei Prefectului, conferinţa de promovare a concursului de finanţare a proiectelor liceenilor care studiază în municipiul Alba Iulia, în cadrul programului YouthBank, la care au participat reprezentanţi ai organizatorilor, finanţatorilor şi ai partenerilor din judeţul Alba.
Directorul Fundaţiei Comunitare Alba, Dorin Sava, a arătat că în primii doi ani de program au fost finanţate 17 proiecte derulate de 72 de liceeni, cu suma totală de 25.300 lei, fiind finanţate, în principal, proiecte vizând un stil de viaţă sănătos (sport, educaţie sanitară), cultură (spectacole, concerte, expoziţii), mediu (amenajări de parcuri) etc. Pentru anul 2012 Fundaţia Comunitară Alba, echipa YouthBank şi partenerii lor au reuşit să mobilizeze un fond cu o valoare de 21.500 lei, din care vor fi acordate granturi cu valori cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei, aşteptându-se la finanţarea a celor puţin 10 – 12 proiecte în acest an. „Liceenii sunt încurajaţi să iniţieze şi să implementeze proiecte prin care să răspundă nevoilor pe care ei le identifică în comunitatea din care fac parte. Totodată, li se oferă cadrul pentru dezvoltare personală şi pentru dobândirea abilităţilor de antreprenoriat, lider, comunicare şi management financiar. Începând cu anul acesta vom încuraja în special acele proiecte care vin cu soluţii cu impact pe termen lung la nevoile identificate”, a arătat Dorin Sava.
Programul YouthBank este implementat local de Fundaţia Comunitară Alba, având ca principali parteneri locali Primăria şi Consiliul Local Alba Iulia, iar ca parteneri naţionali Asociaţia pentru Relaţii Comunitare şi BCR.
*Condiţii de eligibilitate a proiectelor
YouthBank Pentru a aplica la această rundă de finanţare a programului: liceenii trebuie să facă parte dintr-o echipă de minim 3 persoane, proiectele propuse trebuie să se deruleze doar în judeţul Alba; proiectele pot acoperi orice domeniu, de la activităţi sportive, artă sau ecologie, la sănătate, muzică sau IT; suma solicitată pentru un proiect va fi cuprinsă între 1.000 – 2.500 lei, iar perioada de implementare a proiectelor va fi de maxim 2 luni (aprilie – mai). Formularul de aplicare şi ghidul de finanţare pot fi descărcate de pe site-ul www.fundatiacomunitaraalba.ro sau alba.youthbankromania.ro, iar aplicaţiile trebuie trimise până pe 16 martie, pe adresa [email protected].
*Calendarul concursului de finanţare YouthBank
Apoi, principalele repere calendaristice vor fi următoarele: 17 – 18 martie: preselecţia proiectelor, 17 – 20 martie: consultanţă pentru proiecte, 21 – 23 martie: interviu cu echipele proiectelor declarate eligibile, 24 – 25 martie: selecţia finală, 26 martie: anunţarea câştigătorilor, 27 martie – 3 aprilie: contractarea proiectelor, 3 – 4 aprilie: training-ul echipelor, 5 aprilie – 3 iunie: implementarea proiectelor, 15 iunie: termen final de raportare. În anul şcolar 2011-2012, Programul YouthBank se derulează având ca finanţatori Fred Robey Family Foundation, Fundaţia Comunitară din Odorheiu Secuiesc, Ancău Company, Porterom, Tipo-Rex şi avocat Hârceagă-Ţâr Ciprian Laurenţiu, iar ca parteneri Instituţia Prefectului Alba, Consiliul Judeţean, Casa de Cultură a Studenţilor, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Alba, Inspectoratul Şcolar al judeţului Alba, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Club Stage, Alba Mall, Pizza Express şi Impact Design.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
6-7 noiembrie 2026 | Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”
Skepsis va reprezenta Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia la cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei” Casa de Cultură a Studenților Ploiești, sub egida Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, organizează cea de-a XX-a ediție a Galelor Teatrului Studențesc „Seri în Lumea Thaliei”, eveniment care se va […]
Foto | Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Un stilus roman, martor al scrisului antic, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia Un stilus roman, piesa propusă pentru a fi exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia a fost descoperită prin cercetare arheologică preventivă efectuată în zona vestică de extindere a Cimitirului Municipal (Maieri) […]
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]
