Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Oameni şi locuri

Alba Iulia: Sărbătoarea Cetăţii Alba Carolina – un adevărat regal medieval, ziua a doua

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Astăzi, cea de-a doua zi a „Zilelor Cetăţii” din Alba Iulia a debutat începând cu ora 11:00, cu sceneta scutierilor din Muhlbach, „Procesul Vrăjitoarei” în tabăra cavalerului Emil Hartmann. Sute de albaiulieni şi turişti veniţi din tot Ardealul şi nu numai s-au bucurat şi se bucură să asiste la această scenetă precum şi la celelalte manifestări ale trupelor de teatru de stradă în atmosfera medievală deosebit de plăcută din cadrul Cetăţii Vauban. Iată ce ne-a declarat Emil Hartmann, docent la Academia de Teatru din Koln şi regizor de spectacole medievale şi turniruri cavalereşti. „Am scris sceneta <Procesul Vrăjitoarei> care de fapt este motivul turnirului armelor cavalereşti. În această scenetă, domniţa Valeria (nume valabil şi în limba germană) este acuzată de vrăjitorie, de cavalerul Mihnea cel Rău. Prin  dreapta judecată a lui Dumnezeu, domniţa Valeria îşi dovedeşte nevinovăţia, printr-o luptă onestă contra cavalerului Mihnea cu spada uşoară şi pumnalul simultan. Scutierii de Sebeş au avut un timp foarte scurt de pregătire, mai exact o lună de zile, în care  şi-au dat din toată inima silinţa să înveţe scene de luptă cu spada, scutul, spada scurtă, „francisca”(topor de luptă), suliţa etc”.  Tot legat de Turnirul armelor cavalereşti” al trupei din Sebeş ne-a vorbit şi   ing. Sorin Dreghici – iniţiatorul proiectului artistic. „Scutierii din Muhlbach sunt formaţi în mare parte din elevi componenţi ai Interactului organizat de tineretul Clubului Rotary Sebeş. Am reuşit ca în doar o lună de zile să-i adunăm, să-i echipăm şi să-i formăm cu ajutorul a doi oameni, cavalerul Hartmann şi Mircea Man. Totul este făcut pentru a readuce Sebeşul la locul pe care a trebuit să-l deţină şi pe care l-a deţinut în complexul celor 7 cetăţi. Suntem ultimii care ne-am format această trupă medievală şi intenţionăm,  printr-un proiect, pe care ni l-am propus, ca Primăria şi Consiliul local să ni-l acorde pentru a dezvolta activitatea prin trupe de dans medieval şi scenete istorice cu teme istorice sau legende ale Sebeşului. La Alba Iulia ne-am simţit foarte bine. De ce?… Pentru că am fost apreciaţi pentru ceea ce am reuşit noi să facem  într-un timp atât de scurt. Sperăm ca pe viitor să mai colaborăm cu municipalitatea Alba Iulia şi la fel şi dânşii să colaboreze cu municipiul Sebeş”.

Aşadar şi astăzi vremea la Alba Iulia este deosebit de frumoasă iar de la orele amiezii şi până diseară târziu în programul Zilelor Cetăţii mai sunt numeroase spectacole medievale deosebit de atractive, aceasta încheindu-se cu două concerte de primă mână, care cu siguranţă vor fi pe placul tuturor participanţilor. Pe lângă spectacolele amintite, zona special amenajată pentru desfăşurarea Zilelor Cetăţii (Şanţurile de Nord), ca de altfel întreaga Cetate pot constitui un minunat loc de recreree şi distracţie, precum şi de redescoperire a frumuseţii deosebite a acesteia, după zeci de ani de stat în paragină, acum după amplul program de restaurare iniţiat de municipalitate. La fel ca şi în prima zi, pe lângă vizionarea spectacolelor, vizitatorii sunt aşteptaţi cu  tradiţionalele terase în aer liber unde se servesc mici, bere, sucuri, dulciuri… şi chiar şi la o plimbare cu caleaşca de epocă prin Cetate. Municipalitatea oferă gratuit şi astăzi, la fel ca şi ieri, un viţel rumenit şi pregătit special la proţap tuturor celor prezenţi. Dar iată care este programul în continuare a Zilelor Cetăţii:

15.00 Ordinul Dragonilor de Transilvania – “Oştirea Craiului Matian” – lecţie interactivă de istorie – Tabăra Dragonilor de Transilvania
15.40 Artgotica – Ordinul cavalerilor Artgotici – Jonglerii cu steaguri – Piaţa Toboşarului
16.00 Paladinii de Mediaş – Şcoala de scutieri, pedeapsa medievală – Tabăra Paladinilor de Mediaş
16.45 Cavalerul Emil Hartmann şi scutierii din Mühlbach – Sceneta “Procesul vrăjitoarei” – Tabăra Cavalerului Hartmann
17.30 Cavalerul Emil Hartmann şi scutierii din Mühlbach – „Turnirul armelor cavalereşti” – Tabăra Cavalerului Hartmann
17.55 Cavalerul Emil Hartmann şi scutierii din Mühlbach – “Duelul domniţelor” – Tabăra Cavalerului Hartmann
18.05 Dansuri medievale – Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul”, Alba Iulia – Piaţa Toboşarului
18.25 Asociaţia Bistriţa Medievală – dansuri medievale, poveşti din Cetatea Bistriţei, scenetă – Tabăra Asociaţiei Bistriţa Medievală
19.05 Paladinii de Mediaş – Sceneta medievală „Răzbunarea domniţelor” – Tabăra Paladinilor de Mediaş
19.05 Trimbulinzii – statui umane, mimă stradală, piese de teatru de scurtă durată – Itinerant pe Traseul de Nord, între Piaţa Romană şi Piaţa Toboşarului
19.45 Tombola ROREC – Scena din Piaţa Toboşarului
20.00 Concert – Mircea Vintilă – Scena din Piaţa Toboşarului
21.00 Crispus – “Master of flames” – spectacol cu foc – Scena din Piaţa Toboşarului+Piaţa Toboşarului
21.15 Concert – VH2 – Scena din Piaţa Toboşarului

Redăm mai jos câteva imagini de la debutul zilei de astăzi precum şi instantanee fotografice din cadrul frumoaselor spectacole şi scenete în aer liber ale   zilei de ieri.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea