„Alba Iulia – prea mică pentru un război atât de mare”

   Să ne înţelegem, spunea profesorul Ion Beldeanu, autor de nuvele, publicist, scoborâtor din Munţii Trascăului: Alba Iulia, să recunoaştem, este prea mică pentru un război atât de mare, pentru a deveni viitoarea capitală culturală europeană. Are atuurile ei istorice, veşmânt al unei trainice recunoaşteri pe plan naţional şi, să sperăm, nu numai. Nu le recapitulăm, doar ne bucurăm cu numele culturii şi civilizaţiei daco-romane, cu unirea lui Mihai Voievod Viteazul, cu măreaţa unire de la 1 Decembrie 1918, cu tipăriturile care s-au făcut aici, cu instituţiile de excepţie, cum este Biblioteca Batthyaneum, cu observatorul astronomic din turn, cu catedrale, aproape toate presărate în arealul cetăţii cu aură austriacă. Cetatea rămâne punctul forte al unei hărţi pe care se pot planta luminiscenţele de cultură şi civilizaţie, nu doar ale noastre ci şi a nucleelor invitate din străinătate. A  nu se uita respiraţia tânără a Universităţii „1 Decembrie 1918”, a celorlalte instituţii de cultură şi învăţământ, de ramificaţiile abundente ale credinţei, dar şi un platou al Romanilor, un Mureş, un Ampoi, un râu Sebeş. Aceasta ar fi mapa de manevră mereu în aşteptare şi acţiune. Cine o manevrează? Este altă poveste. În punctul acesta se află Alba Iulia. Spre acest punct se revarsă dimensionalităţi venite din spaţiul românităţii, biografii ale unor fii adevăraţi, respirări ale culturii, ale contribuţiei româneşti, la demnitatea şi înţelepciunile lumii: oameni de ştiinţă, inventatori, scriitori, artişti plastici ai scenei româneşti, politicieni, dascăli, feţe bisericeşti etc.. Printre ei, o statornică figură a fostului rege Mihai, voievod de Alba Iulia, Cetăţean de onoare al localităţii noastre. Întreb: n-ar trebui să fie şi el asul din mânecă al acestei complexe manifestări a spiritului universal. E o recunoaştere peste care nu se poate trece. Cam acesta ar fi potenţialul existent în această mapă al emulaţiei de capitală europeană.
Revin cu întrebarea: E suficient? Sau să fiu şi mai exact – abia acum trebuie să conştientizăm ce punem la bătaie din aura contemporaneităţii. Suntem în faţa unui cerc împărţit în mai multe cadrane, cultură, educaţie, geografie arheologică. Cum umplem fiecare cadran? Cultura – este sinteza a tot ceea ce s-a creat până astăzi, educaţia este instrumentul ei de iluminare. Cel mai constant perimetru rămâne arheologia geografică. Este punctul nostru forte de rezistenţă. Trebuie doar să-l vedem în mişcare, să-l promovăm. Şi, cum îl promovăm? Prost, amice! Inadmisibil de prost. Dacă o ţară care se respectă l-ar avea, îţi spun drept că ar face minuni. Cum e posibil ca, descoperindu-se acea bisericuţă ieroteică, în plin  centru al cetăţii, sub coasta catedralei romano-catolice, să nu se ajungă la un consens al păstrării ei ca pe unul dintre cele mai mari documente ale românităţii, ale destinului nostru ca ţară până la urmă. Zace în uşoară putrefacţie morală, religioasă chiar, spre uimirea tuturor trecătorilor. Europa însăşi a fost pusă în faţa unei alte descoperiri de senzaţie, tot acolo, în Parcul – fost – Custozza a comandamentului roman geminie, truda săpătorilor, a specialiştilor, cercetătorilor de la Muzeul Naţional al Unirii şi nu numai. Este o lume ce-a zăcut două mii de ani sub paşii noştri. Şi, spre uimirea tuturor, deja o parte a subsolului a fost acoperită cu spaţiu verde, pe funga foştilor tei, atât de mirositori, făcuţi şi ei praf şi pulbere. Acesta este şi trebuie să devină un muzeu în aer liber al umanităţii. Spre el vor curge poezii Romei de ieri şi de azi, ai Europei, ai istoricilor de pretutindeni, ai fiilor adevăraţi ai Albei Iulii, al specialiştilor. E una din minunile contemporane. Şi, îngrozitor, se astupă, se astupă! Nu-s fonduri? Cereţi ţării un ban, un gest de frate pentru legenda vie din  cetate. Aceste descoperiri, cetăţile din arealul judeţean, întregul  demers arheologic constituie asul principal, indubitabil. Care este replica, să-i zicem contemporană a Albei Iulii? Formaţii profesioniste? Un Teatru de Păpuşi! Tradiţie etnofolclorică? Din abundenţă! Replici contemporane ale culturii spiritualităţii româneşti? Numărate pe degetele de la o mână. Un municipiu rupt în două. Cetatea ce ţine pe umeri oraşul de sus, cu blocurile străvezii, improprii unei Capitale, cu, ce-i drept, infuzii de civilizaţie: bulevard, trotuare. Şi oraşul de jos, în care abundă tristeţea arhitectonică, pe spaţiul căruia nu se pot implanta mari porţiuni culturale. Înafara „Albei Scriitorilor”, cu Parcul Eminescu, Blaga, clădirea Prefecturii şi a Consiliului Judeţean, cu un hotel Parc şi o droaie de bănci nu se poate vorbi de evoluţii urbanistice. Aici, cercul rămâne descoperit! Nu avem ce pune între sus şi jos. Trebuie să existe un fluid cultural de civilizaţie, credibil. Ce vor aştepta celelalte localităţi ce râvnesc la eticheta de „capitală a culturii europene”? Să le depăşim aşteptările. Cum? Suntem buni la vorbărie, teorii, reverberaţii politice. Şi ele nu ne vor ierta.
Dragă prietene, cel mai grav aspect al problemei vine, pentru Alba Iulia, dinspre noua împărţire teritorială a Ţării. Alba Iulia riscă să reajungă să cadă în anonimat dacă ne rupem iar într-o parte şi în alta. Aici e buba. Este capitală a Unirii? Este! Cum o păstrăm? Migraţia pozitivă, dorinţa de putere, iresponsabilitatea parlamentară şi guvernamentală pot distruge un edificiu al umanităţii, un vis atât de frumos. Să apărăm Alba Iulia de-o înstrăinare de ea însăşi prin noile efecte ale împărţirii teritoriale. Ne vor blestema urmaşii. Alba Iulia trebuie să rămână o localitate cu un statut ferm, aparte, nu acoperit doar cu teorii deşarte. Gândeşte-te bine!
În concluzie: cu ce se prezintă prezentul albaiulian la masa concurenţei? Numai cu istorie, nu poate. Crede-mă! Aştept replica ta!
Iată replica mea: la tot ce ai spus se pot adăuga şi altele, urmărind firul tradiţiei strămoşeşti, al prezenţei românilor pe aceste locuri, care trebuie avut în vedere de organizatori, specialişti, cercetători. Un singur lucru nu ai prevăzut. Profundul adevăr al unui proverb românesc: Buturuga mică răstoarnă carul mare. Aceasta-i Alba Iulia, a doua mea casă părintească. Să realizăm selectiv, dar bun! Deocamdată rămânem la partea întâi a dialogului dintre Da şi Nu! Lumina mai puternică se profilează dinspre Da!

Ion MĂRGINEANU

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---