Rămâi conectat

Ştirea zilei

Alba, în topul judeţelor privind numărul de firme radiate. A crescut cu peste 34% în primele şapte luni din 2021

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alba, în topul judeţelor privind numărul de firme radiate. A crescut cu peste 34% în primele şapte luni din 2021

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 34,14% în primele şapte luni din 2021, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 37.667 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 6.048 (plus 39,71% faţă de ianuarie-iulie 2020) şi în judeţele Timiş – 1.781 (plus 51,70%), Cluj – 1.636 (plus 24,70%) şi Constanţa – 1.603 (plus 31,29%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 289 (în creştere cu 55,38% faţă de primele şapte luni ale anului trecut), Călăraşi – 321 (plus 44,59%) şi Teleorman – 334 (plus 20,14%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 69,66%), Covasna (plus 60,49%) şi Olt (plus 57,14%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 10.307 (plus 36,57% raportat la ianuarie-iulie 2020), construcţii – 3.491 (plus 32,69%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 3.166 (plus 35,18%) şi agricultură, silvicultură şi pescuit – 3.090 (plus 55,12%).

În iulie 2021, au fost consemnate 5.102 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (895) şi în judeţele Timiş (240), Cluj (226) şi Constanţa (215).
(A.G.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Elevii din Alba, protest în Piața Cetății din Alba Iulia, față de tăierea burselor școlare: ”Vocea elevilor trebuie și ascultată, nu doar auzită” Aproximativ 20 de tineri din Alba s-au strâns joi după-masa, în 3 iulie 2025, în Piața Cetății din Alba Iulia, pentru a protesta pașnic față de decizia de tăiere a burselor școlare. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, condamnat la aproape 30 de ani de închisoare. Victimele, șase fete minore, printre care și fiica sa Bărbatul din Cugir, judecat pentru 11 infracțiuni de viol și agresiune sexuală, a fost condamnat la 29 de ani și 4 luni de închisoare. Victimele sale […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing

Ziarul Unirea

Publicat

în

În timp ce la Sibiu se construiește pe fonduri „Gusterland”,o zonă de agrement pe 33 de hectare de pârloagă, la Alba Iulia nu există nici măcar un ștrand. Va avea instalație de sanie și bob, tiroliană, turn de aventură, pârtie de schi și tubing La Sibiu va fi construit până în anul 2028 o zonă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea