Alba, în top 3 al județelor cu cele mai multe decese în accidente de muncă: Acestea s-au înjumătățit în ultimii 30 de ani, după aderarea la UE, prin întărirea normelor
Alba, în top 3 al județelor cu cele mai multe decese în accidente de muncă: Acestea s-au înjumătățit în ultimii 30 de ani, după aderarea la UE, prin întărirea normelor
Accidentele de muncă s-au redus la jumătate în intervalul 1992 (9.808 accidente) – 2019 (4.751), practic o înjumătățire a numărului acestora. Evident, trebuie ținut cont și de faptul că în acest interval de timp, populația ocupată s-a diminuat.
Spre exemplu, în 1992 existau 6.627.350 de salariați, iar în 2019, cifra a fost de 5.481.143. Per ansamblu, scăderea numărului accidentelor de muncă este una cât se poate de evidentă. Se observă totuși o creștere în intervalul 2014-2017, după care urmează o stagnare.
Similar, accidentele de muncă soldate cu decese au scăzut: 499 de decese în anul 1992 și 193 în anul 2019. După cum se vede pe graficul de mai jos, o descreștere puternică se înregistrează începând cu 2008, imediat după aderarea la UE. Regulile de protecție au devenit atunci, printre multe altele, condiție de aderare.
Proporția accidentelor mortale din total accidente de muncă rămâne relativ constantă: 5,09% în 1992 și 4,06% în 2019. Cele mai multe decese la locul de muncă s-au înregistrat în 1997, 628 de decese, cu o medie de 1,72 decese pe zi la nivelul întregii țări.
Analiza pe județe relevă următoarele situații. În anul 1992, în țara noastră au avut loc 9.808 accidente de muncă. Cele mai multe au fost înregistrate în județe industriale precum Hunedoara – 1.773, Prahova – 490, Gorj – 467, Brașov – 436, Maramureș – 430 și municipiul București – 413. Cele mai puține s-au înregistrat în județe precum Botoșani – 53, Ilfov – 51, Vaslui – 50 și Giurgiu – 36.
Din totalul acestor accidente de muncă, 499 au fost mortale, adică un procent de 5,09. Pe județe, cele mai mari procente de accidente soldate cu deces din total accidente de muncă s-au înregistrat în județele Giurgiu (16,67%), Vaslui (14,00%) și Botoșani (11,32%), iar cele mai mici, în Mureș (3,09%), Hunedoara (2,14%) și Harghita (2,02%).
Peste 13 ani, în 2005, la nivel de țară, numărul accidentelor de muncă scade la jumătate, 5.039 de accidente de muncă, cu deosebirea că cifra celor soldate cu decese a crescut – 519 și un procent de 10,30%, dublu față de cel din 1992.
Pe județe, cele mai multe accidente de muncă s-au înregistrat în București (517), Hunedoara (465) și Cluj (262), iar cele mai puține, în Călărași (39), Covasna (32) și Vaslui (22). Cele mai multe accidente mortale au fost în București (58 și 11,22% – un număr și procent duble față de 1992), Cluj (41 – 15,65%) și Brașov (28 – 13,08%). Cele mai puține au fost în Giurgiu (3 – 7,32%), Teleorman (1 – 2,13%) și Covasna (1 – 3,13%).
În 2019, cu o ușoară scădere, numărul total al accidentelor de muncă se menține în parametrii stabiliți în 2005 – 4.751. În top trei județe reapare Bucureștiul (1.253), la care se adaugă acum Brașov (257) și Timiș (227). Cele mai puține accidente de muncă s-au înregistrat în Caraș-Severin (21), Ialomița (20) și Călărași (19).
Scăderea mare în 2019 s-a înregistrat la accidentele soldate cu decese, de la 499 în 2005 la 193 în 2019. Este cu adevărat un progres semnificativ. Județele cu cele mai multe decese au fost București – 17 (dar procentul este foarte mic acum, 1,36%), Arad – 12 (10,43%) și Alba – 10 (8,70%), iar cele mai puține Mehedinți – 1 (4,35%), Dâmbovița – 1 (1,89%) și Giurgiu – 0.
Sursa: libertatea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar
Cum s-a petrecut accidentul de pe DJ 107 I Transapuseana: Un bihorean a pierdut controlul asupra motocicletei într-o curbă și a intrat în coliziune cu un motociclist maghiar În după-amiaza zilei de 5 iulie 2025, polițiștii din Abrud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DJ 107 I, a avut […]
INCENDIU la un grajd din municipiul Blaj: Intervin pompierii Un incendiu a izbucnit sâmbătă după-masa, la un grajd din municipiul Blaj. Intervin pompierii pentru stingerea flăcărilor. Citește și: VIDEO | Continuă lupta cu flăcările în incendiul din Laz, comuna Săsciori: Intervin pompieri, personal silvic și SVSU, dar și cetățeni Statia de pompieri Blaj intervine pentru […]
UPDATE | Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului
Accident GRAV în Păgida: Două persoane s-au răsturnat cu un ATV pe strada Mureșului Un accident grav a avut loc sâmbătă, 5 iulie 2025, în Păgida, unde o persoană s-a răsturnat cu un ATV. Citește și: ACCIDENT în Alba Iulia: Fetiță de 6 ani, acroșată de o mașină pe strada Ion Alexandru Sectia de pompieri […]