Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Alarmă în țuicării – crește din nou acciza pe alambic

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Valul de scumpiri care a năvălit peste România atinge inclusiv afacerile micilor intreprinzători din domeniul pomiculturii și celor care prelucrează fructe. Un segment de nemulțumiri se ițește din rândul micilor distilatori care se văd nevoiți să plătească statului o acciză mai mare ca până acum.

Începând cu 1 ianuarie, ca urmare a aplicării unei ordonanțe de urgență pentru modificarea Codului Fiscal, acciza impusă micilor distilerii de alcool etilic (care produc pâna la 10 hectolitri de alcool pur) va fi majorată de la 475 euro/hl la 500 euro/hl.

Potrivit noii prevederi acciza se va achita la momentul în care țuica este ridicată din antrepozit și este predată beneficiarului.

Noua mărire a cuantumului accizei vine după ce în acest an, nivelul accizei a crescut deja, cu 33 la suta, iar majorarea a fost motivată cu nevoia de a compensa scăderea valorii TVA la pâine la 9 la sută, în această toamnă.

Cu alte cuvinte, dacă un țăran produce 50 de litri de țuică cu doar 25 la sută alcool ar avea de achitat statului (pentru echivalentul celor 12,5 litri de alcool pur) o acciză de 62,5 euro (aproximativ 278 de lei, calcul făcut la un curs de 4,45 lei/euro), dacă acesta produce palincă de 60 la sută concentrație de alcool (echivalentul a 30 de litri de alcool pur) acesta va trebui să plătească statului o acciza de 150 de euro (circa 667 de lei).

Dacă gospodarul respectiv are o productie mai mare de 80 de litri – în cazul pălincii, respectiv de 200 de litri – în cazul țuicii de 25 de grade alcoolice, va trebui să plătească o sumă ce cu siguranță îi va tăia pofta de muncă. În aceste situatii, gospodarul este obligat să plătească 1.000 de euro/hl de alcool pur.

Potrivit unor statistici, anul trecut, în România existau peste 40.000 de cazane de țuică, din care circa 10.000 erau cazane de dimensiuni mari, care produc de la 5.000 de litri în sus. Pe lângă acestea, după aproape zece ani de când a fost instituită obligativitatea declarării și înregistrării cazanelor de țuică, se presupune că în curțile gospodarilor ar mai exista încă pe atâtea care nu sunt încă luate în evidență, deoarece țăranii nu se înghesuie să-și înregistreze alambicurile la Fisc. Și asta în ciuda amenzilor destul de consistente prevăzute de legea în domeniu, de 20.000 lei pâna la 100.000 lei. (D.L.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea