Alarmă falsă pentru elevi! Vacanța de primăvară nu s-a prelungit – precizările făcute de MEN
Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că vacanţa de primăvară pentru elevii din învăţământul preuniversitar se desfăşoară în perioada 12 aprilie – 22 aprilie, în conformitate cu Ordinul de ministru privind structura anului şcolar 2013-2014.
Cursurile urmează să se reia, în toată ţara, miercuri, 23 aprilie. Precizarea vine ca urmare a unei informaţii false, apărută pe un site şi preluată de mai multe surse.
Imediat după săptămâna ”Școala altfel – să știi mai multe sa fii mai bun”, elevii au intrat in vacanța de primăvara. Aceasta durează o săptămâna și 2 zile, pentru că vorbim și despre zilele de 21 si 22 aprilie, adică zilele libere legale de Paste.
Programul acesta a fost anunțat înca de la începutul anului școlar, iar Ministerul a infirmat zvonurile conform cărora elevii ar rămâne acasă toată săptămâna viitoare. Așadar, cursurile vor fi reluate miercuri, 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe. Până la vacanta de vara, care începe pe 21 iunie, elevii vor mai avea libere zile de 1 si 2 mai.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]