Ajutorul pentru încălzire pentru iarna 2021-2022: Când vor fi adoptate normele metodologice pentru aplicarea Legii consumatorului vulnerabil
Ajutorul pentru încălzire pentru iarna 2021-2022: Când vor fi adoptate normele metodologice pentru aplicarea Legii consumatorului vulnerabil
Normele metodologice pentru aplicarea Legii consumatorului vulnerabil, care sprijină financiar persoanele şi familiile cu venituri mici pentru plata facturilor la gaze, electricitate sau alte surse de încălzire, vor fi adoptate în cursul săptămânii viitoare, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Ministrul a făcut apel la primării să se implice în aşa fel încât actul normativ să poată fi aplicat.
„Partea de sprijin pentru consumatorii vulnerabili este într-o etapă pe care puţini şi-ar fi imaginat-o la începutul anului şi spun lucrul acesta pentru că în secunda în care Guvernul şi-a asumat legea consumatorului vulnerabil, toată lumea întreba: dar ce vă trebuie legea consumatorului vulnerabil şi sigur nu o să găsiţi bani?”, a declarat Raluca Turcan, marţi după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Ploieşti.
Turcan a făcut apel la primării să se implice pentru aplicarea actului normativ.
„Săptămâna viitoare vom ieşi cu normele metodologice şi chem şi fac un apel la toate autorităţile locale, în special primăriile, care sunt responsabile într-o proporţie covârşitoare de implementarea legii consumatorului vulnerabil, astfel încât în relaţia cu noi, Ministerul Muncii, care furnizăm bazele de date cu persoanele aflate în situaţii de vulnerabilitate să poată să strângă dosarele, să depună dosarele, să ia legătura cu furnizorii şi să se realizeze acea compensare pe facturi pentru cei care îndeplinesc criteriile pentru a beneficia de legea consumatorului vulnerabil”, a adăugat Raluca Turcan.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Actualitate
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor
România, în topul țărilor europene cu cea mai scumpă apă menajeră și îmbuteliată. Afacerea pe spinarea românilor Deși România are resurse hidrografice din belșug și unele dintre cele mai apreciate izvoare de apă minerală de pe continent, am ajuns să plătim pe litrul de apă mai mult ca locuitorii din statele mai bogate ale Europei. […]
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune
Radu Georgescu: Într-o țară civilizată, măsurile fiscale erau votate prin referendum de către populație. Planul nu rezolvă deficitul bugetar, dar va duce economia României în recesiune Economistul Radu Georgescu face o comparație între cum a fost aprobat planul fiscal în România și cum se procedează într-o țară civilizată, cum e de exemplu Elveția, unde toate […]
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani
Subvenții APIA doar pentru fermele mai mari de 2 hectare. Peste 225.000 de producători agricoli vor rămâne fără bani Una dintre cele mai controversate măsuri incluse în noul program de guvernare vizează direct micii fermieri din România. Executivul propune creșterea suprafeței minime eligibile pentru a beneficia de plăți directe, de la 1 hectar la 2 […]