Curier Județean
AJOFM Alba: Măsuri active pentru stimularea ocupării forţei de muncă. Acordarea de prime șomerilor care se încadrează în muncă
Măsurile active pentru stimularea ocupării forţei de muncă se adresează, şomerilor înregistraţi, inclusiv celor care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj pentru a dobândi statutul de persoană ocupată.
Acordarea de prime șomerilor care se încadrează în muncă
– Acordarea de prime de activare – Şomerii înregistraţi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă de cel puţin 30 zile, care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pe o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior înregistrării în baza de date a agenţiei pentru ocuparea forței de muncă, beneficiază de o primă de activare în valoare de 1.000 de lei. Prima de activare se poate cumula cu prima de încadrare (mobilitate).
- Completarea veniturilor salariale – Persoanele care se angajează pentru program normal de lucru în perioada în care primesc indemnizaţia de şomaj beneficiază, din momentul angajării şi până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţite să fie indemnizate, de o sumă lunară, neimpozabilă, reprezentând 30% din indemnizaţia de şomaj.
- Prima de inserţie – Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, de o primă de inserţie egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referinţă (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 500 lei).
Stimularea mobilităţii forţei de muncă – acordarea de prime de mobilitate inclusiv șomerilor de lungă durată (prima de încadrare, prima de instalare şi prima de relocare), astfel:
- Prima de încadrare – Persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 15 km de localitatea în care își au domiciliul sau reședința, pot beneficia de o primă de încadrare neimpozabilă.
Cuantumul primei se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfășoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă. Prima de încadrare se acordă pe o perioadă de 12 luni.
Prima de încadrare se acordă persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în una dintre zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate (H.G.903/2016 care se aprobă și se actulalizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice), indiferent dacă localitatea unde se încadrează în muncă este situată sau nu în zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate.
- Prima de instalare – se acordă persoanelor înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia pot beneficia de o primă de instalare, neimpozabilă, destinată stimulării încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, şi/sau pentru reîntregirea familiei, după caz.
Prima de instalare se acordă în cuantum diferenţiat, astfel:
- a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de cea în care își au domiciliul sau reședința, și ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia. Prima de instalare se va acorda în două tranșe (50% din cuantumul stabilit, la data instalării și 50% după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare);
- b) 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoțite de membrii familiei care își schimbă domiciliul;
- c) în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei;
Dacă angajatorul sau autoritățile publice locale sau centrale asigură locuință de serviciu sau suportă cheltuielile aferente din fonduri proprii sau fonduri publice, șomerii care se încadrează primesc o primă de instalare de:
– 3.500 lei pentru situațiile prevăzute la punctele a) și c);
– 6.500 lei pentru situația prevăzută la punctul b).
Persoanele care au locuința asigurată sau cheltuielile de cazare sunt suportate de angajator primesc prima de instalare într-o singură tranșă la data instalării.
Prima de instalare se acordă persoanelor care:
- a) au domiciliul sau reşedinţa în una dintre zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate şi îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşedinţă în una dintre zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate;
- b) au domiciliul sau reşedinţa în una dintre zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate şi îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşedinţă în altă zonă decât zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate;
- c) au domiciliul sau reşedinţa în altă zonă decât zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate şi îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşedinţă în una dintre zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate.
Prima de relocare – se acordă persoanelor înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia.
Prima de relocare este egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 de lei și se acordă lunar, pe o perioadă de cel mult 36 de luni, în situaţia în care în această perioadă sunt respectate condiţiile prevăzute mai sus.
Prima de relocare prevăzută se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea în situaţia în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu depăşesc suma de 5.000 lei/lună.
Curier Județean
Capela cimitirului municipal din Sebeș va fi închisă din 29 mai 2023 pentru lucrări de reparații
Capela cimitirului municipal din Sebeș va fi închisă din 29 mai 2023 pentru lucrări de reparații
Capela cimitirului municipal din Sebeș va fi închisă pentru o perioadă de circa două săptămâni, începând cu data de 29 mai 2023, pentru efectuarea unor lucrări de reparații.
Municipalitatea din Sebeș a demarat un proiect mai amplu destinat cimitirului municipal, situat pe strada Augustin Bena (ieșirea din Sebeș spre Vințu de Jos).
Astfel, va fi construit un gard de împrejmuire și vor fi efectuate intervenții la capelă.
Curier Județean
Peste 9 milioane de lei pentru modernizarea unor drumuri din comuna Horea: Primăria a primit aviz de mediu
Peste 9 milioane de lei pentru modernizarea unor drumuri din comuna Horea: Primăria a primit aviz de mediu
Primăria Comunei Horea a primit aviz de mediu din partea APM Alba pentru proiectul „Modernizare drumuri locale în comuna Horea”.
Prin acest obiectiv de investiții se urmărește modernizarea a două sectoare de drumuri de interes local, Strada Bisericii, cu o lungime de circa 500 de metri, și Drumul vicinal Horea – Teiu – Preluca, în lungime de 4.500 de metri.
Investiția ce urmează a fi realizată este localizată în extravilanul localităților Horea, Preluca și Teiu. Modernizarea celor două sectoare de drum constă în realizarea de lucrări de terasamente, lucrări de consolidare, lucrări la sistemul rutier și dispozitivele pentru colectarea și evacuarea apelor de suprafață, respectiv lucrări pentru asigurarea siguranței rutiere.
Valoarea totala a obiectivului de investitie cu TVA este 9.448.555,00 lei inclusiv TVA, din care valoarea C+M este 8.630.383,35 lei inclusiv TVA.
Durata de realizare a investiției este estimată la 32 de luni, din care 24 luni pentru lucrările de construcții-montaj.
Neajunsurile de ordin general constatate sunt:
-o lipsa amenajarii traseului drumului in plan si spatiu;
-sistemul rutier actual este reprezentat de pietruire recentă cu piatră spartă mare de carieră, ca urmare a lucrărilor de întreținere / pietruire veche cu balast amestecat cu șisturi din deluviu / deluviu nisipos-argilos cu fragmente și blocuri mari de șisturi / pietruire cu balast și piatră spartă;
-partea carosabilă prezintă o serie de defecţiuni specifice drumurilor pietruite sau de pământ, de tipul gropilor, denivelărilor si făgaşelor, fapt care împiedică desfăşurarea normală a circulaţiei si conduce la generarea de praf pe timp uscat, respectiv de noroi pe timp umed;
-existenta fagaselor longitudinale si transversale;
-lipsa unei imbracaminti rutiere moderne, care sa impermeabilizeze platforma drumului;
-partea carosabila si respectiv platforma drumului studiat sunt variabile. Latimea platformei drumului este cuprinsa intre 2,50 – 5,00 m.
-lipsa dispozitivelor pentru colectarea si scurgerea apelor pluviale;
-stagnarea apei provenite din precipitatii pe calea de rulare;
Obiectivele urmarite prin realizarea investitiei, respectiv obiectivele tehnice si obiectivele financiare, raspund obiectivului major care il reprezinta imbunatatirea conditiilor de circulatie (siguranta, viteza si confort) actuale pe drumurile existente pe teritoriul comunei Horea, conditie necesara pentru dezvoltarea socioeconomica a zonei.
Curier Județean
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră în perioada 27-28 mai 2023
RADARE de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră în perioada 27-28 mai 2023
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 27-28 mai 2023. Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu atenție și în limitele vitezei legale, dacă este neaparat nevoie să o facă, dacă nu, sunt rugați să respecte restricțiile de circulație impuse de autorități.
Amplasarea radarelor în perioada 27 -28 mai 2023
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori
Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 – Câmpeni – Gârda – Arieşeni
Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa
Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir – strada Victoriei
Ocna Mureş – Războieni – Noşlac
-
Sănătatea și naturăacum 21 de ore
CEAPA – proprietăţi. Cea mai umilă dintre legume are o forţă de vindecare uriaşă
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
27 mai 1600: Prima unire politică a celor trei țări române. Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei”
-
Sportacum 18 ore
VIDEO: GT Sport Alba Iulia, campioană județeană și la Under 14! Săptămână de vis pentru gruparea albaiuliană
-
Actualitateacum 20 de ore
FOTO| Dezastru într-un cimitir din Alba Iulia: Accesorii furate de pe morminte și munți de deșeuri care înconjură locurile de veci
-
Ştirea zileiacum 8 ore
FOTO| Mănăstirea Dumbrava, din Alba, casă pentru 120 de copii orfani și zeci de bătrâni ai nimănui. Cum decurge o zi din viața lor
-
Ştirea zileiacum 11 ore
Pas important pentru realizarea centurii ocolitoare pe partea de vest a municipiului Sebeș: A fost aprobat Studiul de fezabilitate