Rămâi conectat

Sport

Aiudeanul Raul Șteau, împrumutat la Monopli Calcio (Serie C), de Sassuolo

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mijlocașul aiudean Raul Șteau (19 ani) va evolua în prima parte a acestui an la Monopoli Calcio (Serie C), fiind împrumutat pentru șase luni de către Sassuolo (Serie A).

Raul Șteau, unul dintre cele mai  promițătoare produse fotbalistice din Alba în ultimii ani, are oportunitatea să evolueze pentru prima dată în carieră la nivel de seniori. Ajuns în “biancoverde”, tânărul fotbalist trebuie să profite de acest interval, să evolueze constant până la vară, după ce a jucat 13 partide în acest sezon pentru Under 19 în campionatul Primavera, la acest nivel regăsindu-se la Sassuolo un alt conjudețean, mijclocașul Andrei Mărginean (originar din Zlatna).

Apreciat de antrenorul De Zerbi, care l-a solicitat să se antreneze cu prima echipă a formației din Serie A, alături de Vlad Chiricheș, căpitanul primei reprezentative, internaționalul român de juniori a fost în noiembrie 2020 rezervă la partida Napoli – Sassuolo, scor 0-2. Chiar dacă debutul în Serie A s-a amânat, pentru Raul Șteau acest joc reprezintă o bornă extrem de importantă a carierei.

Clasată pe poziția a 13-a, după 17 jocuri în care a acumulat 16 puncte (4 victorii și 4 remize), Monopoli Calcio esste colegă de serie printre altele cu Ternana, Bari, Avellino, Foggia, Catania sau Palermo. Joacă astăzi cu Catanzaro, acasă, iar în următoarea rundă, când este așteptat debutul lui Șteau, are tot pe teren propriu cu Juve Stabia

Monopoli este un orășel pe coasta Mării Adriatice, din provincia Bari, regiunea Puglia, cu o populație de peste 48.000 de locuitori, situat la 40 de kilometri de Bari. Echipa locală SS Monopoli 1966 activează în Serie C și susține meciurile de pe teren propriu pe Stadio Comunale “Vito Simone Veneziani”, ce are o capacitate de 6.880 de locuri.

În ianuarie 2019, fotbalistul din Alba a semnat un contract valabil două sezoane și jumătate cu US Sassuolo, după ce s-a antrenat aproximativ 3 luni cu gruparea din Peninsulă, mutarea fiind intermediată de impresarul Cătălin Sărmășan. Aiudeanul Raul Şteau a plecat de la Viitorul Abrud, a ajuns la Viitorul Cluj-Napoca şi a mai fost legitimat la Centrul de Excelenţă “Tricolor 11” Deva, căutând în trecut diverse variante pentru a pleca în străinătate.

Sursa foto: Monopoli Calcio


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Calificare în semifinalele Diviziei A1 pentru Volei Alba Blaj Volei Alba Blaj a câștigat seria cu Dinamo București în minimum de seturi și s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin. După 3-1, la Blaj, campioana în exercițiu s-a impus cu 3-0 (28-26, 25-21, 25-21) în disputa din Capitală cu Dinamo. În primul parțial, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea