ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Printre cele mai râvnite stări psiho-fizice ale omului pe pământ sunt: sănătatea, împlinirea profesională, pacea familială, un climat social confortabil, o stare materială stabilă etc. La polul opus, printre cele  mai nedorite ipostaze se numără: boala, sărăcia, nesiguranţa sau instabilitatea profesională, eşecurile copiilor, obstrucţiile sociale şi bineînţeles moartea. Fireşte că multe din aceste stări sunt interdepedente, unele determinându-le sau generându-le pe celelalte.
Luând drept  modele de viaţă pe Iisus  şi Maica Sa, toate stările enunţate mai sus vor fi reconsiderate şi reevaluate. Inclusiv cei doi poli capitali ai existenţei, viaţa şi moartea, vor căpăta conotaţii diferite. Prin patima, moartea şi Învierea Mântuitorului, ne-am încredinţat că  teroarea izvorâtă din frica morţii s-a prescris, iar cuvântul moarte a devenit  un banal termen  de dicţionar sau o noţiune expirată şi răpusă pentru totdeauna. Prin Învierea Domnului, moartea nu mai este distrugere, nimicire, pulbere şi ţărână, ci somn sau adormire, stări naturale şi normale de la care, nici Iisus şi nici Sfânta Fecioară nu s-au sustras. Apelând la exemple din mediul înconjurător, sau mai clar spus, din lumea plantelor şi animalelor, pentru a explica mai plastic fenomenul trecerii omului din viaţa pământească, prin moarte, la viaţa de apoi, un prestigios dogmatist ortodox tâlcuieşte: „Ştiinţa ne învaţă că în lume nimic nu se pierde, nimic nu moare, ci totul se schimbă, se mişcă şi se transformă. Natura întăreşte la fiecare pas legea şi învăţătura aceasta… Sămânţa, dacă nu putrezeşte, nu rodeşte; dacă moare, încolţeşte, creşte, înfloreşte şi rodeşte. Cine ar trăi într-o toamnă sau iarnă veşnică, nu şi-ar putea închipui primăvara, cum nu-şi pot închipui orbii lumina.  Iarna toate mor, primăvara învie.  Soarele când apune nu moare, ci trece şi luminează  alte orizonturi.  Păsările călătoare se duc iarna în locuri calde. Cine le arată drumul?  Firea lor, instinctul. Aşa şi omului îi spune inima: eşti călător spre patria cerească”. După cum instinctul păsărilor le călăuzeşte acestora zborul spre ţările calde, tot aşa şi inima omului, înscrisă prin destin într-un permanent pelerinaj pe cărarea raiului, se îndreaptă negreşit către poarta cerului şi împărăţia lui Dumnezeu.  Năzuinţa ei cea mai cutezătoare este aflarea nemuririi.
Având natură umană şi origine pământească, Maica Domnului nu a făcut abstracţie de la aceste mutaţii, ci s-a supus în modul cel mai natural actului de trecere din lumea încercărilor şi a suferinţlor în patria cerească.
La Adormirea Maicii Domnului întreaga fire s-a pus în mişcare. Prin acelaşi neobosit Arhanghel Gavriil, binevestitorul atâtor întâmplări de răsunet din istoria mântuirii, Fecioara Maria este  înştiinţată că Fiul Său o cheamă la Sine. Sfântul Ioan evanghelistul, în grija căruia a fost încredinţată de către Iisus când se afla pe cruce, este însărcinat cu pregătirea celor de trebuinţă pentru înmormântare.
Apostolii, răspândiţi prin lumea largă cu propovăduirea Cuvântului, sosesc în Ierusalim, ca la o comandă  pentru a-şi lua rămas bun de la Maica Prea Curată, pe care, cântările îngereşti o însoţesc până la mormânt, iar locul în care a fost depus trupul Maicii Preacurate va fi privegheat de către apostoli vreme  de trei zile. Într-un târziu îşi face apariţia şi apostolul Toma, veşnicul întârziat, la cererea căruia soborul apostolesc deschide mormântul, dar constată că e gol, asemenea mormântului Mântuitorului, care a treia zi de la îngropare, la sosirea femeilor mironosiţe, a fost găsit gol.
Cu toată privegherea şi purtarea de grijă a apostolilor, în mod discret, pe nevăzute şi neauzite, Mântuitorul Iisus a ridicat-o pe Sfânta Maică din mormântul său vremelnic şi a strămutat-o în ţinutul liniştii şi al păcii netulburate, în proxima vecinătate a Sfintei Treimi.
Din spaţiul suprapământesc unde a fost strămutată, Maica preacurată aşteaptă cu răbdare ziua şi ceasul, când  vom fi mutaţi şi noi de pe pământ la cer şi aşezaţi de-a dreapta lui Hristos, alături de Care vom trăi de-a pururi bucuria regăsirii paradisului pierdut şi a vieţii fără de sfârşit.
Preot Petru PINCA – BLAJ

Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE