Rămâi conectat

Ştirea zilei

Admitere liceu 2023: calendarul complet, cum se completează fișa de înscriere și formula de calcul a mediei

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Admitere liceu 2023: calendarul complet, cum se completează fișa de înscriere și formula de calcul a mediei

Doar câteva momente îi mai despart pe elevii claselor V-VIII de liceu. Aflați în rândurile următoare cum trebuie să completați fișa de înscriere pentru admitere liceu, calendarul admiterii la liceu și cum se calculează media de admitere.

Admitere liceu 2023. Procedura pentru completarea fișei de înscriere
Procedura pentru completarea fișei de înscriere la liceu 2023 a fost trimisă către inspectoratele școlare de către Ministerul Educației. Potrivit documentului, completarea opțiunilor la școală se face pe baza unei programări realizate telefonic sau prin e-mail.

De asemenea, completarea opțiunilor se face de către elev doar în prezența părintelui sau reprezentantului legal al acestuia și a dirigintelui clasei. Potrivit procedurii, părintele sau reprezentantul legal, dirigintele și elevul vor semna fișa de înscriere la final, potrivit procedurii.

Există opțiunea ca părintele să solicite fișa de înscriere în format electronic, trimisă de școală la adresa de e-mail menționată de părinte, iar în acest caz, elevul va completa fișa în prezența elevului. Fișa completată va fi transmisă, mai apoi, unității de învățământ scanată sau fotocopiată.

Școala va confirma, prin e-mail, primirea documentului, iar părintele și elevul pot beneficia de asistență din partea dirigentului clasei, prin mijloace electronice de comunicare, precum telefon, e-mail sau videoconferință online.

Ce trebuie sa ai în vedere atunci când completezi fișa de înscriere la liceu 2023
Iată câteva aspecte importante pe care elevii trebuie să le aibă în vedere atunci când completează fișa de înscriere:

  • Completează prima dată opțiunile pe care le dorești cel mai mult și continuă cu opțiunile care ți-ar plăcea și încheie cu opțiunile cel mai puțin dorite. Este mai bine să intri la un liceu care nu îți place decât să nu intri deloc;
  • Este indicat să iei în calcul mediile de admitere din anii precedenți pentru a-ți calcula șansele de intrare la fiecare dintre opțiunile tale preferate;
  • Completează cât mai multe opțiuni cu putință, deoarece un număr mic de opțiuni îți poate diminua șansele de a fi admis;

Cum se calculează media de admitere
Media de admitere pe baza căreia elevii vor fi repartizați la licee o reprezintă media generală de la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională. De asemenea, în cazul liceelor vocaționale, elevii vor susține diferite probe de aptitudini, fiind luate în considerare notele atunci când se va calcula media.

Profilul teologic: (APT + MA)/2 = MFA
APT= nota finală la probele de aptitudini;

MA= media de admitere, calculată conform punctului 1;

MFA= media finală de admitere.

Profilul artistic, pentru profilul sportiv si pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf: (3 APT + MA)/4 = MFA
APT= nota finală la probele de aptitudini;

MA= media de admitere, calculată conform punctului 1;

MFA= media finală de admitere.

Profilul militar: 0,2 MA + 0,8 NP = MFA
NP= nota la proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba română și Matematică;

MA= media de admitere, calculată conform punctului 1;

MFA= media finală de admitere.

Calendarul admiterii la liceu 2023
6-7 și 10-17 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a;
6-7 și 10-14 iulie 2023: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere;
6-7 și 10-14 iulie 2023: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată;
17 iulie 2023: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată;
17 iulie 2023: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată;
18 iulie 2023: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională;
18 iulie 2023: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată;
19 iulie 2023: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București;
20 – 25 iulie 2023: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați;
25 iulie 2023: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere;
26-28 iulie 2023: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.  Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora

Ziarul Unirea

Publicat

în

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea