Rămâi conectat

Ştirea zilei

Admitere la liceu 2018, în Alba: Șase absolvenți au media 10, iar peste 300 de elevi ar putea intra cu medii sub 5.00

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pe site-ul dedicat admiterii în învățământul liceal de stat a fost postată ierarhizarea absolvenților claselor a VIII-a, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în care media la evaluarea națională reprezintă 80%, iar mediile generale din clasele gimnaziale, 20%.

Click AICI pentru a vedea ierarhizarea absolvenților

Astfel, pe primele poziții se află 6 elevi care au obținut media 10.00 atât la probele scrise la limba și literatura română și matematică ale evaluării naționale, cât și în fiecare an școlar din clasele V-VIII, ei fiind ierarhizați în ordine alfabetică.

Este vorba despre următorii absolvenți: Dan Bandici, Marcus Cotrău și Florin Alexandru Popa (Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia), Mălina Alexandra Prața (Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia), Daria Maria Ursa (Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia) și Ana Maria Dreghiciu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș).

Repet, ei au aceeași valoare! De altfel, în toate cazurile de egalitate de medie, „departajarea” a fost făcută de ordinea alfabetică. Următorii 5 elevi au media de admitere 9,99: Diana Elena Boitor (Colegiul Național „I.M. Clain” Blaj), Diana Oltean și Ana Marina Ștefan (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), Cristina Rusu (Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia), Maria Cristina Simian (Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” Vințu de Jos).

Cu media 9,96 sunt Briana Ioana Isarie (Școala Gimnazială nr. 3 Cugir) și Ana Maria Lup (Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia). Urmează cu 9,93 Lucia Gabriela Bica și Teodora Maria Comșa (Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia) și Tito Rareș Fiț (Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia).

Urmează câte o elevă cu media 9,92 – Maria Cristina Jurjiu (Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud), 9,91 – Mara Stanciu (Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia) și 9,90 – Alina Zaharia-Cristea (Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud).

De remarcat că Maria Cristina Simian din Vurpăr este singura elevă din mediul rural între primii 20 de absolvenți din ierarhia județeană, următorul elev care a învățat la o școală de la țară fiind clasat pe locul 27, fiind vorba despre un băiat de la Școala Gimnazială Ighiel, cu media 9,86. Au fost înregistrate însă și 340 de medii sub 5.00, iar 30 de absolvenți de clasa a VIII-a au mediile de admitere la liceu cuprinse între 2,01 și 2,95, ultimii 3 clasați fiind elevi ai Școlii Gimnaziale Horea.

Marea majoritate a acestor elevi vor deveni liceeni, deoarece în prezent nu este obligatoriu să obțină cel puțin media 5.00 pentru a fi admiși la liceu, de unde rezidă apoi și dificultatea de a-i face să progreseze pentru a putea promova ulterior bacalaureatul!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Imagini superbe cu mai mulți lupi într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, filmate cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei Imagini superbe cu mai mulți lupi au fost surprinse într-o pădure a Parcului Natural Apuseni, cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Lupul este un carnivor care trăiește în haită. Haita este formată din perechea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Patru eleve de 10 ale Liceului Teoretic Teiuș: Cine sunt și la ce probe s-au remarcat Liceul Teoretic Teiuș se mândrește cu patru eleve de 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie 2025.  Citește și: FOTO | Cum au devenit mai mulți elevi de ciclul primar din Teiuș ambasadori „3R”: „Consumul responsabil, o […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora

Ziarul Unirea

Publicat

în

Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba avertizați cu privire la intensificarea prezenței urșilor: Care sunt sfaturile date acestora Locuitorii din mai multe comune și sate din Alba au fost avertizați, luni, 30 iunie 2025, cu privire la intensificarea prezenței urșilor. Citește și: Prezența unui URS, semnalată la Ohaba. A fost emis mesaj […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea