Rămâi conectat

Politică Administrație

Administrația unui oraș din Alba, preocupată de obținerea unei linii de finanțare dedicată reabilitării infrastructurii în zonele rurale (satele aparținătoare)

Ziarul Unirea

Publicat

în

Administrația unui oraș din Alba, preocupată de obținerea unei linii de finanțare dedicată reabilitării infrastructurii în zonele rurale (satele aparținătoare).

Municipiul Aiud a transmis, astăzi, Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, având în vedere rolul pe care agenția îl are de a contribui la dezvoltarea durabilă și echitabilă a Regiunii Centru prin înlăturarea disparităților și dezechilibrelor dintre zonele regiunii, o propunere cu privire la finanțarea zonelor rurale care aparțin de UAT orașe și municipii.

Stadiul dezvoltării durabile în municipiul Aiud, în ceea ce privește infrastructura subterană și supraterană, a relevat o problemă cu care ne confruntăm și anume inexistența unei linii de cofinanțare, din fonduri ale Uniunii Europene, în vederea realizării unor lucrări, absolut necesare, pentru zonele rurale aparținătoare și componente ale municipiului Aiud.

În fapt, considerăm că exercițiul financiar european 2021-2027 va trebui să asigure, obligatoriu, o linie de finanțare dedicată pentru reabilitarea infrastructurii în zonele rurale (sate) care aparțin, din punct de vedere administrativ, de orașe și municipii. Aceste viitoare oportunități de finanțare trebuie să aibă în vedere dezvoltarea întregii infrastructuri, ca pachet de dezvoltare locală în mediul rural din urban, cu tot ceea ce presupune: lucrări de alimentare cu apă, canalizare, podețe, lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale, accesibilizare, accese imobile și terenuri agricole, mobilitate etc.

Mai mult, comparativ cu rurarul autentic (UAT comune), care a beneficiat și beneficiază în continuare de finanțare dedicată, rurarul din mediul urban a fost dezavantajat în procesul de modernizare, ducând la accentuarea disparităților și dezechilibrelor în dezvoltare și modernizare.

De asemenea, acest demers a fost transmis tuturor Primăriilor de orașe și municipii din Regiunea Centru, pentru a conștientiza și susține acest demers în beneficiul locuitorilor comunităților vizate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Centru Comunitar Integrat, cu funcțiuni sociale și medicale, la Roșia de Secaș. Investiție prin PNRR de peste 950.000 lei Un proiect important pentru comunitate, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, va fi derulat în comuna Roșia de Secaș. Este vorba despre construirea și dotarea unui Centru Comunitar Integrat, care va avea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Deși pozează în luptător cu ‘boierii’ banului public, Ilie Bolojan a făcut parte din Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, 3 iulie 2025, că o parte esențială a reformei din administrație va viza modul în care este cheltuit banul public. „Am ajuns în situația să avem directori sau […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Reabilitare pentru creșterea eficienței energetice a unui bloc din Zlatna: Licitație pentru contractarea lucrărilor Primăria Zlatna a lansat, luni, 30 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a lucrărilor de reabilitare pentru creșterea eficienței energetice la un bloc din oraș.  Citește și: Cinci blocuri din Zlatna vor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea