Rămâi conectat

Curier Județean

,,ACVILA APUSENILOR” – misiune de antrenament a Jandarmeriei Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

În perioada 18 – 22 iunie a.c. jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, a Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș în cooperare cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Unirea” al Județului Alba, Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montan Sinaia, Salvamont Alba și Inspectoratului General de Aviaţie împreună cu un elicopter MI-17, vor desfășura o misiune de antrenament, cu forțe și mijloace în teren (EXFT) intitulată ,,ACVILA APUSENILOR”, cu tema ,,Modul de acţiune al structurilor montane şi Intervenţia subunităţii mobile de jandarmi (A.T.) în sprijinul posturilor montane pentru rezolvarea unei situaţii tactice”.

Misiunea de antrenament se va desfășura în localitatea Arieșeni în zonele Cheile Ordâncușei, Peștera Poarta lui Ionele, Vârful Clujului și Poiana Călineasa din munții Apuseni, unde forțele angrenate vor acționa în baza unor scenarii adaptate după posibile situații reale de intervenție. Exercițiul de antrenament are ca scop dezvoltarea capacității de interoperabilitate în sistem integrat, precum și verificarea capacității de reacție și intervenție a forțelor de ordine, în diferite situații.

Participanții la misiune se vor familiariza cu diferitele tehnici de intervenție în asemenea cazuri cum ar fi:

  • modul de folosire a instalaţiilor din aeronavă, modul de comportare pe timpul zborului pe traiectorie, al coborârii şi îmbarcării din/în elicopter
  • proceduri de semnalizare pentru dirijarea elicopterului în acţiunea de salvare, zbor de aclimatizare a personalului şi antrenament la procedeele de coborâre în rapel din elicopter
  • desfăşurarea exerciţiului de salvare cu ajutorul elicopterului prin utilizarea troliului şi al sistemului fast rope
  • ridicarea accidentaţilor cu targa (UT 2000) sau a triunghiului de salvare (ham) în elicopter
  • exersarea tacticilor de coborâre în rapel din elicopter
  • exersarea tacticilor de deplasare și apropiere de zona de intervenție
  • exersarea activității de salvare-evacuare în zona montană a unei persoane sau grup de persoane

Prin intermediul acestei misiuni de antrenament se dorește evaluarea obiectivă a modului de desfășurare a tuturor activităților cuprinse în scenarii, din punct de vedere al organizării acestora, a etapelor parcurse de la luarea deciziilor, elaborarea documentelor necesare și coordonarea forțelor din teren, până la modul de acțiune efectiv al forțelor de ordine participante precum și verificarea disponibilității mijloacelor tehnice de comunicații și a vulnerabilității legăturilor de comunicații operative pentru asigurarea conducerii forțelor proprii și a cooperării intra și interinstuționale.

Deasemenea în situația în care se vor afla cetățeni în zona desfășurării misiunii, le adresăm respectuos rugămintea de a nu intra în panică, de a-și păstra calmul și de a respecta indicațiile forțelor de ordine.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. PROGRAMUL

Ziarul Unirea

Publicat

în

5 iulie 2025 | Descoperă Rowmania, în căutare de noi campioni la vâslit la Alba Iulia: Calificări pentru finala națională de la Tulcea. Programul Sâmbătă, 5 iulie 2025, începând cu ora 09.30, în zona podului peste Mureș din cartierul albaiulian Partoș, la ieșirea spre Sebeș, va avea loc o nouă ediție a competiției „Descoperă Rowmania”. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Centru comunitar integrat la Teiuș: A fost semnat contractul de execuție din cadrul proiectului în valoare de peste 1,7 milioane de lei Luni, 30 iunie 2025, la sediul Primăriei Teiuș, s-a semnat contractul de execuție a noului „Centru comunitar integrat”, care va oferi locuitorilor orașului Teiuș  accesul la noi servicii medicale și sociale. Citește și: […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2025: Rată de promovare de 100% și 75 de medii peste 9 la Colegiul Militar din Alba Iulia Toți cei 106 absolvenți ai Promoției 2025 – „Regina Maria – 150” de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat 2025, 75 dintre aceștia obținând medii cuprinse între 9,85 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea