Acreditare de „încredere” învăţământului universitar la distanţă albaiulian
Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia a primit acreditarea, cu grad „încredere”, pentru cele patru specializări care au repartizate locuri şi la învăţământul la distanţă (ID). O comisie formată din experţi ai Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a fost prezentă la Alba Iulia în această vară şi a luat la puricat tot ceea ce ţine de cele patru programe de studiu prin ID, respectiv Economia comerţului, turismului şi serviciilor, Administrarea afacerilor, Contabilitate şi informatică de gestiune şi Asistenţă socială. Trebuie precizat că acreditarea este „un proces de recunoaştere publică conform căruia programele de studiu prin ID, oferite de o instituţie de învăţământ superior, îndeplinesc cerinţele minime stabilite prin standarde specifice”. Practic această acreditare oferă beneficiarilor, adică studenţilor, garanţia că instituţia de învăţământ superior are asigurate resurse financiare pentru derularea programelor de studiu, are planuri de învăţământ conforme specializării, dispune de personal calificat pentru a opera cu tehnologii ID, facilităţi şi echipamente adecvate pentru învăţare şi evaluare prin tehnologia ID, are o politică de management şi promovare a programelor de studiu prin ID care respectă etica profesională. Procedura de evaluare academică a programelor de studiu ID se bazează pe un ansamblu de criterii specifice: capacitatea instituţională, eficacitatea educaţională şi managementul calităţii. După cercetarea făcută la faţa locului de ARACIS, cele patru domenii de studiu de la universitatea albaiuliană au primit acreditarea. Pentru fiecare dintre aceste specializări sunt repartizate câte 50 de locuri. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Societate
FOTO | Formația albaiuliană OverBurn în top 3 trupe metal din România: Finaliști la „Wacken Metal Battle România”. Următorul show, la Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina
FOTO | Formația albaiuliană OverBurn în top 3 trupe metal din România: Finaliști la „Wacken Metal Battle România”. Următorul show, la Praetorian Gates, pe Latura de Vest a Cetății Alba Carolina OverBurn este un nume tot mai des regăsit in industria „metalului greu” din România. Citește și: Sute de persoane au participat la primul eveniment […]
Pe 30 iunie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, dar și Soborul celor 12 Apostoli. Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi că sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și apoi că egumen al Mănăstirii Ramet […]
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea De-a lungul anilor, prin munca sa, învățătorului i-au fost recunoscute, măcar declarativ, meritele. Fiind supranumit, în timp: dascăl, apostol, învățător, profesor (un termen mai rece), omului de la catedră i s-a dedicat […]