Acciza la motorină urmează să fie redusă cu 30 de bani pe litru, iar prețurile vor putea crește o singură dată pe zi. Măsura urmează să fie adoptată de Guvern.
Acciza la motorină urmează să fie redusă cu 30 de bani pe litru, iar prețurile vor putea crește o singură dată pe zi. Măsura urmează să fie adoptată de Guvern.
Guvernul României a anunțat joi, 2 aprilie, reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru, în încercarea de a tempera scumpirile accelerate din ultimele săptămâni de la pompă.
Totodată, Executivul a decis ca prețurile la pompă să nu mai poată fi actualizate decât o singură dată pe zi.

Măsura urmează să fie adoptată printr-o ordonanță de urgență, cel mai probabil într-o ședință extraordinară a Guvernului programată pentru vineri.
Potrivit unui comunicat de presă, în urma discuțiilor cu operatorii, s-a ajuns la concluzia că alte variante de lucru aflate pe masă nu ar fi fost aplicate unitar și ar fi provocat distorsiuni în aprovizionarea cu carburanți. „Totodată, stabilirea soluției a ținut cont de limitarile bugetare ale României”, arată Executivul.
Guvernul mai transmite că sumele necesare pentru reducerea accizelor pentru motorina achiziționată de agricultori și transportatori, precum și pentru aplicarea mecanismului de reducere vor fi asigurate din încasările suplimentare de TVA generate de scumpirea carburanților, din supraimpozitarea profiturilor rezultate din exploatarea țițeiului românesc și de la bugetul de stat.
„Eficiența măsurilor aflate în vigoare va fi evaluată periodic pentru a stabili dacă este nevoie să fie modificate”, a mai transmis Executivul.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Preotul Constantin Necula, mesaj dur la o conferință susținută în Alba: „Vă daţi seama că unii riscă pacea ţării pentru interesele funcţiilor lor politice?”
Preotul Constantin Necula, mesaj dur la o conferință susținută în Alba: „Vă daţi seama că unii riscă pacea ţării pentru interesele funcţiilor lor politice?” Preotul Constantin Necula a semnalat că, deşi se vorbeşte despre pace, în realitate, în România nu este pace politică, întrucât există război la nivel politic şi un front „invizibil”, dar „greţos, […]
AMENZI date direct și răspundere penală pentru administratori pentru abateri grave în domeniul prevenirii incendiilor
AMENZI date direct și răspundere penală pentru administratori pentru abateri grave în domeniul prevenirii incendiilor Începând cu data de 12 aprilie 2026, regulile privind sancțiunile în domeniul apărării împotriva incendiilor se modifică radical, responsabilitatea administratorilor devenind mult mai mare, a anunțat ISU Alba joi, 2 aprilie 2026. Iată ce trebuie să știți despre noile prevederi […]
Anul 2027 instituit ”Anul Ilie Năstase”: ”Incontestabil, o personalitate sportivă internaţională”
Anul 2027 instituit ”Anul Ilie Năstase”: ”Incontestabil, o personalitate sportivă internaţională” Anul 2027 a fost instituit ”Anul Ilie Năstase”. ”Plenul Camerei Deputaţilor a votat proiectul de lege miercuri, 1 aprilie 2026, în calitate de for decizional. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea anului 2027 ca „Anul Ilie Năstase”, în considerarea statutului său […]