Un bărbat de 46 de ani, din Abrud, a fost victima unui accident rutier produs marți seara, pe DN 74 A, pe raza localităţii Gura Roşiei.
Polițiștii au stabilit că acesta, fiind sub influența alcoolului, se deplasa pe carosabil pe lângă axul drumului și a fost acroșat de un autouturism condus regulamentar de F.I., de 62 de ani, din comuna Sohodol.
În urma accidentului pietonul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Abrud însă nu a rămas internat.
Atât conducătorul auto cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ pentru F.I. în vreme ce pentru pieton aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.