Rămâi conectat

Curier Județean

ACCIDENT la Vinerea: Un bărbat de 62 de ani, acroșat de un autoturism în timp ce traversa trecerea de pietoni

Ziarul Unirea

Publicat

în

La data de 08 octombrie 2019, în jurul orei 14.10, polițiștii din Cugir au fost solicitați să intervină pentru soluționarea unui accident rutier, produs pe raza localității Vinerea, în urma căruia un pieton a suferit leziuni corporale.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că un bărbat de 62 de ani, din Vinerea, în timp ce traversa strada, pe trecerea de pietoni, a fost acroșat de un autoturism al cărui șofer și-a continuat drumul.

În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni la un picior și a fost transportat la spital.

Ulterior, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Rutier, polițiștii din Cugir au reușit să identifice, pe raza localității Balomiru de Câmp, autoturismul implicat în accident și pe conducătorul acestuia, un bărbat în vârstă de 76 de ani, din Cugir, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Pe numele său, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea