Rămâi conectat

Actualitate

Medicamentele oncologice – din nou în atenţia Ministerului Sănătăţii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ministerul Sănătăţii a identificat mai multe medicamente, în special oncologice care prezintă disfuncţionalităţi de aprovizionare. Este vorba de medicamente care nu se mai produc sau care există pe piaţă însă aprovizionarea se face cu dificultate deoarece nu mai există un interes comercial din partea producătorilor sau distribuitorilor. Ministerul Sănătăţii s-a întâlnit recent cu specialiştii din Comisia de Oncologie pentru a discuta despre lipsa acestor medicamente oncologice şi a analizat lista celor 25 de substanţe identificate în luna martie ca prezentând disfuncţionalităţi în aprovizionare în cadrul unităţilor sanitare.
Directorul medical al Spitalului Judeţean Alba, dr. Răzvan Curcă, medic oncolog, a declarat că a participat la elaborarea materialului supus dezbaterii la Ministerul Sănătăţii. În opinia acestuia, problemele au fost ridicate de distribuitorii care nu au mai alimentat piaţa românească cu medicamente oncologice ieftine, unii dintre aceştia refuzând să-şi actualizeze autorizaţiile de punere pe piaţă a medicamentelor.
Au fost identificate două produse – Lomustinum şi Carmustinum- care nu se mai produc şi pentru care specialiştii vor modifica schemele terapeutice.
Ministerul Sănătăţii a cerut S.C. Unifarm S.A. ca în fiecare an să achiziţioneze într-un stoc medicamentele în cantităţi stabilite de către Comisia de Oncologie.
Comisia de oncologie a MS a mai propus ca medicamentele oncologice pentru hormonoterapie, factorii de creştere leucocitari şi interferonum, prescrierea să se facă atât pentru farmacii cu circuit închis, cât şi în cele cu circuit deschis, având în vedere că medicamentele respective se pot administra atât în regim de spitalizare cât şi în ambulator. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

 Festival de Romania 2024

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Când se distribuie pensiile în luna decembrie 2024. Poșta Română începe achitarea pensiilor pentru 4,9 milioane de pensionari

Bera Larisa

Publicat

în

Când se distribuie pensiile în luna decembrie 2024. Poșta Română începe achitarea pensiilor pentru 4,9 milioane de pensionari Începând de luni, 2 decembrie 2024, curierii poștali vor începe distribuirea pensiilor pentru luna decembrie, transmite vineri Compania Națională „Poșta Română” într-un comunicat. Citește și: PENSII 2025: Până când se mai poate cumpăra vechime în muncă. Contribuția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea