Hidroelectrica a cerut insolvenţa
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică, a cerut insolvenţa, potrivit unei cereri înregistrate la Tribunalul Bucureşti, instanţa urmând să se pronunţe în data de 20 iunie. Hidroelectrica, una dintre cele mai profitabile companii, care anii trecuţi avea profituri de circa o sută de milioane de euro, a ajuns acum să ceară insolvenţa. Compania acoperă aproape 30 la sută din producţia internă de energie electrică. Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat că statul are de recuperat 1 miliard de euro de la “băieţii deştepţi”, în condiţiile în care contractele încheiate cu Hidroelectrica vor fi considerate ajutor de stat de către Comisia Europeană. Cererea de a intra în insolvenţă va determina numirea unui administrator judiciar la Hidroelectrica, acesta urmând să renegocieze contractele în interesul companiei. Hidroelectrica are 104 baraje în patrimoniu, o producţie de aproximativ 19,8 TWh, puterea totală instalată a amenajărilor hidrotehnice depăşind 6.400 MW. În judeţul nostru, Hidroelectrica – Sucursala Hidrocentrale Sebeş are amenajările hidrotehnice Gîlceag, Petreşti, Şugag, Săsciori, Cugir şi Obrejii de Căpâlna. Cu o putere instalată de 346,50 MW şi o energie anuală medie de 430 GWh, sucursala realizează aproape 1% din energia totală produsă în România şi 3% din producţia Hidroelectrica. Amenajarea complexă a râului Sebeş cuprinde patru hidrocentrale dispuse în cascadă, o staţie de pompare şi două microhidrocentrale. Primul şi cel mai mare dintre lacurile ce formează cascada amenajată pe râul Sebeş este lacul Oaşa, cu un volum de 136 mililioane mc şi o suprafaţă de 454 ha. Acumularea Obrejii de Căpâlna asigură atât debitul necesar producerii de energie electrică în centrala Săsciori (42 MW), cât şi alimentarea cu apă a judeţului Alba. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
ANAT cere statului român să impună măsuri pentru combaterea turismului „la negru”: Consecințele turismului ilegal în România
ANAT cere statului român să impună măsuri pentru combaterea turismului „la negru”: Consecințele turismului ilegal în România Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) afirmă că autorităţile române ar trebui să acorde o prioritate sporită combaterii „turismului la negru”, din cauza consecinţelor negative semnificative asupra industriei turismului şi economiei în general, conform unui comunicat remis, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie
-
Sportacum 4 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea